Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță măsuri dure împotriva medicilor din sistemul public care pleacă în timpul programului pentru a lucra în privat.
Ministrul a declarat, vineri, la Timișoara, că își asumă desfacerea contractelor de muncă pentru cei prinși în astfel de situații și pregătește modificări legislative privind dreptul la liberă practică.
Ministrul Sănătății a transmis un mesaj ferm către medicii angajați în spitalele publice care, în timpul programului, pleacă să consulte sau să opereze în privat.
„Mă refer la cei care pleacă la ora 11:00 de la spitalul public, la cabinetul privat și de cele mai multe ori împreună cu pacientul. Dacă nu încetăm cu acest fenomen care ne costă multe sute de milioane de lei pe an, sistemul de sănătate nu are cum să se facă bine”, a declarat Alexandru Rogobete.
El a subliniat că nu este adeptul ideii ca medicii să fie obligați să aleagă între public și privat, însă respectarea programului de la stat este esențială.
„Eu am fost cel care a fost împotriva conceptului ca medicul să aleagă între public și privat. Nu este normal. Medicul, după programul de la public, are dreptul să facă ce vrea cu profesia lui. Dar nu este corect ca în timpul programului de la public să activeze în programul de la privat”, a spus ministrul.
Oficialul a adăugat că își asumă personal desfacerea contractului de muncă pentru medicii prinși în această situație: „Eu îmi asum să desfac contractul de muncă al medicului care este prins în timpul programului de lucru la public, în altă zonă decât în cabinetul său din spital”.
„Nu putem avea lombosciatică doar la spitalul public”
Rogobete a făcut referire și la situațiile în care unii medici solicită scutire de gărzi pe motive medicale, dar activează ulterior în sistemul privat.
„Nu putem fi ipocriți și nu putem avea lombosciatică doar la spitalul public, dar apoi să stăm 12 ore în picioare în cabinetul privat”, a afirmat ministrul.
Declarațiile vin în contextul unui caz semnalat la Constanța, unde, potrivit oficialului, 75% din personalul medical avea scutire de gardă din cauza lombosciaticii, însă toți desfășurau activitate operatorie în privat.
Dreptul la liberă practică, pierdut pentru cei cu scutire de gardă
Ministrul a anunțat că legislația va fi modificată astfel încât medicii care beneficiază de scutire de gardă în sistemul public să nu mai poată profesa în privat.
„Se mai introduce o măsură nouă, în curând: cine are scutire de gardă, nu mai are voie prin lege, își pierde dreptul de liberă practică (în privat, n.r.), dacă după orele de program din sistemul public este fără activitate medicală, pentru a proteja un om care are probleme de sănătate să se recupereze mai repede”, a precizat Alexandru Rogobete.
Ministrul susține că măsurile sunt necesare pentru a opri pierderile financiare și pentru a restabili echitatea în sistemul sanitar public.
