Cercetătorii americani par să fi făcut un pas uriaș către rezolvarea uneia dintre cele mai mari provocări medicale: găsirea unui leac universal pentru gripă.
Oamenii de știință de la The Jackson Laboratory (JAX), din SUA, au creat un cocktail din trei anticorpi, care, în studiile pe șoareci, a reușit să-i protejeze de aproape toate variantele testate, inclusiv de cele extrem de periculoase provenite de la păsări și porci.
Spre deosebire de medicamentele actuale, care țintesc enzimele virale, dar își pierd rapid eficiența din cauza mutațiilor constante ale virusului gripal, această nouă terapie cu anticorpi a oferit o protecție de durată și a fost eficientă și în cazul mutațiilor, chiar și după expuneri repetate timp de o lună.
Anticorpii monoclonali au fost proiectați pentru a viza proteina M2e, prezentă la toate tulpinile de gripă. Șoarecii au primit injecții fie înainte, fie după infectare, iar eficiența a fost măsurată prin rata de supraviețuire, scăderea în greutate și nivelul virusului din plămâni.
În timp ce terapiile cu unul sau doi anticorpi au oferit rate de supraviețuire modeste (33 - 44%), combinația de trei anticorpi a dus la o protecție aproape universală: 88% dintre șoarecii infectați, inclusiv cu virusuri gripale aviare letale precum H7N9, au supraviețuit, scrie IFL Science.
”Este prima dată când vedem o protecție atât de amplă și de durată împotriva gripei într-un organism viu”, a declarat Silke Paust, imunolog la JAX și autor principal al studiului.
Spre deosebire de tratamentele actuale care neutralizează virusul blocându-l, noul cocktail acționează printr-un mecanism non-neutralizant, activând sistemul imunitar să distrugă celulele infectate prin procese precum citotoxicitate celulară, fagocitoză și degranulare.
Rezultatele au arătat că terapia este eficientă chiar și atunci când este administrată după infectare: 100% dintre șoarecii tratați în primele trei zile au supraviețuit, iar 60% dintre cei tratați la cinci zile după infecție au avut aceeași soartă.
Mai mult, dozele necesare sunt foarte mici, ceea ce ar putea însemna tratamente mai ieftine și cu efecte secundare reduse.
Dacă rezultatele se confirmă la oameni, am putea asista la apariția unei noi clase de tratamente împotriva gripei, pregătite în avans și gata de utilizare imediată în timpul epidemiilor sau pandemiilor.
”Avem nevoie de ceva disponibil imediat, care să nu depindă de timp pentru dezvoltarea unui vaccin nou”, a declarat Paust.
Echipa lucrează acum la anticorpi ”umanizați” pentru testele clinice, adaptați să funcționeze sigur și eficient la oameni.