716 cazuri noi de Covid și 60 de decese. Incidenţa în București a scăzut sub 1 la mie, pentru prima dată după mai bine de trei luni

716 cazuri noi de Covid și 60 de decese. Incidenţa în București a scăzut sub 1 la mie, pentru prima dată după mai bine de trei luni

Autoritățile anunță duminică 716 cazuri de Covid raportate în ultimele 24 de ore, în scădere față de sâmbătă când am avut 931 de noi infectări.

Bilanțul total al îmbolnăvirilor ajunge, așadar, la 1.793.149, de la începutul pandemiei în țară.

60 de decese

Totodată, s-au înregistrat 60 de decese, dintre care 15 anterioare. Sâmbătă au fost 105 decese, dintre care 32 mai vechi.

57 dintre cei decedați erau nevaccinați și 3 vaccinați. Cei 3 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani.

ADVERTISING

2 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Bilanțul negru ajunge la 57.696 de persoane decedate din cauza Covid, de la începutul pandemiei.

722 pacienţi în stare gravă

Sunt 722 persoane în stare gravă la Terapie Intensivă, iar numărul total al celor internate în spitalele Covid este de 4.055.

Dintre cei 722 pacienți internați la ATI, doar 61 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 90 sunt minori, 84 fiind internați în secții și 6 la ATI.

Incidența a scăzut sub 1 la mie

La nivel național, rata de infectare este de 0,91 cazuri la mia de locuitori.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Și incidenţa cazurilor de Covid în Capitală a scăzut duminică sub 1 la mie. Potrivit DSP Bucureşti, rata de infectare cumulată calculată la 14 zile este duminică 0,98.

Această valoare nu a mai fost înregistrată din 4 septembrie.

Sâmbătă, incidenţa Covid în Bucureşti a fost de un caz la mia de locuitori.

Cea mai mare rată de infectare în Capitală a fost atinsă pe 22 octombrie, când au fost 16,54 cazuri la mia de locuitori.

incidenta
Foto: GCS

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇