Încă 930.000 de doze de vaccin gripal vor fi distribuite în această săptămână. Câte persoane s-au vaccinat până acum

Încă 930.000 de doze de vaccin gripal vor fi distribuite în această săptămână. Câte persoane s-au vaccinat până acum

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi, că încă 930.000 doze de vaccin gripal vor fi distribuite în această săptămână, numărul total ajungând la 2.430.000 doze.

”În această săptămână, încă 930.000 doze de vaccin gripal vor ajunge la direcţiile de sănătate publică şi mai apoi în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. 

Cu dozele distribuite în această săptămână, Ministerul Sănătăţii a repartizat 2.430.000 doze de vaccin, reprezentând peste 80% din numărul total achiziţionat pentru sezonul 2020-2021. Ultima tranşă de doze de vaccin gripal va fi asigurată la începutul lunii decembrie”, precizează ministerul.

ADVERTISING

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Află totul despre vaccinarea antigripală de la cei mai buni specialiști. Vezi care sunt diferențele dintre răceală, gripă și COVID-19

Câte persoane s-au vaccinat

Până la data de 15 noiembrie, în cadrul campaniei gratuite a MS, au fost vaccinate 652.393 de persoane din categoriile de risc.

Conform INSP, la nivel national, numarul total de cazuri de infectii respiratorii acute (gripa clinica, IACRS si pneumonii) a fost de 43.871, cu 48,1% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (84.603) şi cu 2,6% mai mic comparativ cu cel din săptămana anterioară (45.068).

ADVERTISING

Până în prezent, a fost înregistrat un singur caz de gripă confirmat cu laboratorul şi niciun deces confirmat cu virus gripal.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇