Exerciţiile fizice regulate reduc riscul de spitalizare din cauza COVID-19 (studiu)

Exerciţiile fizice regulate reduc riscul de spitalizare din cauza COVID-19 (studiu)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Riscul de spitalizare al persoanelor care au contractat noul coronavirus a fost cu peste 34% mai mic în rândul celor „suficient de active”, conform constatărilor anunţate de Fundaţia pentru Cercetare din statul Sao Paulo în urma unui studiu realizat în Brazilia.

„Suficient de activ” a fost definit prin cel puţin 150 de minute de activitate fizică aerobică de intensitate moderată sau 75 de minute de activitate de intensitate ridicată pe săptămână, se arată în studiu.

„S-a putut observa o reducere cu 34,3% a spitalizării în grupul considerat suficient de activ”, potrivit cercetării citate de Xinhua.

Studiul s-a bazat pe un sondaj efectuat de Universitatea din Sao Paulo în colaborare cu alte centre braziliene de studii superioare şi a cuprins 938 de brazilieni care au contractat COVID-19.

De asemenea, s-a constatat că riscul de spitalizare a fost mai mare în cazul pacienţilor supraponderali sau obezi, precum şi în cazul persoanelor cu niveluri reduse de educaţie şi statut socioeconomic, se menţionează în studiu.

ADVERTISING

Revista Nature: Covid se transmite cel mai mult în restaurante, săli de sport și biserici

În România, absenţa activităţii fizice în rândul populaţiei este una dintre cauzele mortalităţii crescute în rândul pacienţilor cu COVID-19, susţine medicul şi conferenţiarul universitar Bogdan-Alexandru Hagiu, de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Profesor universitar: În România, sedentarismul este o cauză a mortalităţii crescute în rândul persoanelor cu COVID-19

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇