Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universității din Hong Kong (HKUMed) au identificat un proces biologic care explică modul în care activitatea fizică ajută la menținerea oaselor puternice. Descoperirea ar putea duce la noi tratamente pentru osteoporoză și pierderea densității osoase, în special pentru persoanele care nu pot face exerciții fizice.
Echipa a descoperit că o proteină specifică acționează ca un „senzor de efort” intern al corpului, permițând oaselor să răspundă la mișcarea fizică și să formeze nou țesut osos.
Această perspectivă deschide posibilitatea dezvoltării unor medicamente care să replice beneficiile exercițiului fizic, oferind o nouă speranță adulților în vârstă, pacienților imobilizați la pat și persoanelor cu boli cronice care prezintă un risc ridicat de fracturi și din acest motiv nu pot face sport.
„Tratamentele actuale se bazează în mare măsură pe activitatea fizică, pe care mulți pacienți pur și simplu nu o pot efectua”, a declarat profesorul Xu Aimin, autorul studiului publicat de Signal Transduction and Targeted Therapy.
„Trebuie să înțelegem cum devin oasele noastre mai puternice când ne mișcăm înainte de a găsi o cale de a replica aceste beneficii la nivel molecular. Acest studiu este un pas critic spre acest obiectiv”, a mai spus acesta, conform Science Daily.
Țesut osos sau adipos. Cum faci să fie cel bun?
Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, oasele își pierd natural densitatea și devin mai poroase. În interiorul măduvei osoase se află celule stem mezenchimale, care se pot transforma fie în țesut osos, fie în celule adipoase (grăsime).
În mod normal, aceste celule răspund la forțele fizice (mișcare, presiune). Totuși, îmbătrânirea înclină balanța, făcând ca mai multe celule stem să se transforme în grăsime, în detrimentul țesutului osos, care ajunge să slăbească. Se ajunge la un ciclu de deteriorare dificil de inversat prin terapiile actuale.
În urma experimentelor pe modele de șoareci și celule stem umane, cercetătorii au identificat o proteină numită Piezo1 pe suprafața celulelor stem din măduva osoasă. Această proteină funcționează ca un senzor mecanic, care detectează forțele generate în timpul exercițiilor fizice. Când simte aceste mișcări se formează țesut osos. Când nu, țesut adipos.
„Am decodat, în esență, modul în care corpul convertește mișcarea în oase mai puternice”, a explicat autorul studiului. „Prin activarea căii Piezo1, putem imita beneficiile exercițiului fizic, păcălind corpul să creadă că face mișcare, chiar și în absența acesteia”, a mai explicat acesta.
Echipa de cercetare se concentrează acum pe transpunerea acestor descoperiri în aplicații clinice. Scopul este dezvoltarea unor terapii care să ducă la formarea de țesut osos, și nu adipos, în absența mișcării, astfel încât să fie menținută rezistența oaselor și să fie îmbunătățită calitatea vieții persoanelor în vârstă sau celor imobilizate la pat.