Știi că, în medie, aparatul dentar trebuie purtat între 12 și 36 de luni. Dar de unde vine această diferență? Durata poate varia semnificativ de la un pacient la altul. Ba mai mult, unii pacienții pot purta aparatul dentar chiar și mai bine de 3 ani. Sunt mulți factori care fac diferența aici – de la severitatea cazului până la vârsta pacientului și gradul de implicare al acestuia. Află tot ce trebuie să știi despre durata tratamentului cu aparat dentar din acest articol.
Factori care influențează durata tratamentului ortodontic
Tratamentul ortodontic nu este un tratament standardizat. Nu se aplică aceleași reguli la toți pacienții. Sunt mulți factori care influențează durata purtării aparatului dentar. Iată care sunt aceștia:
Complexitatea cazului
Pacienții cu mici rotații sau cu înghesuiri ușoare pot avea nevoie de un tratament simplu, care să se întindă pe o perioadă de până în 12 luni. În schimb, pentru malocluziile severe medicul ortotdont poate propune un tratament care să se întindă până la 36 de luni sau chiar mai mult.
Tipul tratamentului ortodontic
Medicina a evoluat foarte mult și continuă să ne surprindă plăcut odată cu trecerea timpului. Aparatele ortodontice folosite în prezent sunt concepute pentru a fi eficiente și pentru a acționa într-un timp cât mai scurt. Cu toate acestea, există niște diferențe clare:
- Aparatele metalice fixe sunt considerate cele mai eficiente, oferind rezultatele dorite într-un interval de timp mult mai scurt;
- Aparatele ceramice fixe sau cele din safir sunt la fel de eficiente, dar pun o presiune mai blândă pe dinți;
- Alignerele transparente sunt ideale pentru cazurile simple și pot scurta timpul de tratament. Poți purta aparat dentar invizibil la orice vârstă, fără să pui pe pauză activitățile sociale.
Vârsta pacientului
Poți beneficia de un tratament ortodontic chiar dacă ai ajuns la vârsta maturității. Poți oricând să-ți corectezi mușcătura și problemele de alinere dentară. Sigur că adolescenții răspund, de regulă, mai repede la un astfel de tratament. La adulți, tratamentul poate dura mai mult, dar nu este imposibil.
Cooperarea
Comunicarea este cheia în orice context, în orice situație de viață. Respectarea indicațiilor primite de la medicul ortodont va avea un impact major asupra duratei tratamentului. Se fac vizite lunare la cabinet, elasticele intermaxilare se poartă după un anumit program strict. La fel și gutierele. Pacienții care nu respectă instrucțiunile nu fac altceva decât să prelungească planul de tratament.
Etapele tratamentului ortodontic
De ce durează atât de mult un tratament ortodontic? Nu ești singurul care caută răspunsul la această curiozitate. Pentru a înțelege exact trebuie să cunoști etapele planului de tratament. Vei vedea că totul înseamnă timp.
Consultația inițială și planul de tratament
În prima etapă se face un control amănunțit, urmat de radiografii, fotografii și amprente. Poți face chiar și 2 vizite la stomatologie pentru ca medicul să creeze un plan de tratament personalizat.
Montarea aparatului dentar
Montarea aparatului ortodontic se face într-o singură vizită la stomatologie. Urmează o perioadă de adaptare. Vei simți un ușor disconfort câteva zile.
Alinierea dinților
Este etapa care durează cel mai mult. În lunile următoare, dinții încep să se miște în poziția dorită. În funcție de complexitatea cazului, poate dura între 6 și 18 de luni.
Corectarea mușcăturii
Este posibil ca atunci când dinții ajung în poziția dorită, mușcătura să necesite în continuare câteva ajustări. În această etapă se folosesc elastice intermaxilare sau arcuri.
Finalizarea tratamentului
Medicul ortodont face câteva ajustări finale în ultimele luni. Așa se asigură că dinții ajung în poziție corectă.
Așadar, tratamentul ortodontic poate dura mai mult sau mai puțin, în funcție de complexitatea cazului. Oricare ar fi tipul de tratament recomandat, nu uita că igiena orală trebuie să reprezinte o prioritate pentru tine. Gingivita sau infecțiile pot întrerupe sau compromite tratamentul.
