De fapt, nu hrana gătită la foc ne-a ajutat să ne dezvoltăm creierul, ci altceva

De fapt, nu hrana gătită la foc ne-a ajutat să ne dezvoltăm creierul, ci altceva
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O echipă de cercetători din Franța și SUA susține că mâncarea fermentată a avut un rol fundamental în dezvoltarea creierului, cu mult mai important decât hrana gătită.

Într-un studiu publicat de revista Communications Biology, aceștia susțin că creierul strămoșilor noștri s-a dezvoltat înainte să gătim hrana la foc, aceștia consumând alimente fermentate.

Studii anterioare arătau cum creierul uman s-a dezvoltat constant de la apariția genului Homo acum circa 2,4 milioane de ani, și asta în timp ce colonul uman s-a redus cu aproape 74% față de cel al altor primate. Iar cele două modificări, spun specialiștii amintiți, au venit la pachet.

ADVERTISING

Fermentația are loc în organismul animal. Este una dintre metodele acestuia de a extrage nutrienții din hrană. Procesul, așa cum știm toți, are loc și în afara organismului, sub acțiunea bacteriană. Iar autorii studiului tocmai pe acest aspect pun accentul.

Hrana gătită necesita foc. Focul, la rândul său, necesita deja un creier complex, unul pe care primii reprezentanți ai genului Homo nu îl aveau, se arată în studiu. Hrana fermentată, în schimb, fiind produsă în mod natural, era disponibilă. Iar asta ar explica de ce acei indivizi de la începuturi ar fi început să dezvolte un creier mai mare în lipsa focului.

ADVERTISING

În plus, hrana fermentată poate fi obținută relativ ușor. E suficient să fie ascunsă într-o groapă pentru a fi ferită de prădători sau dușmani. Probabil așa au procedat și primii indivizi din genul Homo.

Hrana fermentată ar fi dus evolutiv la micșorarea sistemului intestinal, ceea ce înseamnă și mai puțină energie consumată de acesta. Pe de altă parte, tot mai multă energie era oferită de hrană. Surplusul de energie ar fi fost astfel folosit de creier.

Urmarea: un creier mare le-a permis oamenilor să fermenteze hrana intenționat, ba chiar să o gătească la foc. Iar de aici, pe același principiu, a rezultat un colon și mai redus, dar și un creier din ce în ce mai mare, se arată în studiu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇