De astăzi, avem acces la servicii și analize medicale de prevenție

De astăzi, avem acces la servicii și analize medicale de prevenție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Toate categoriile de vârstă începând cu doi ani vor avea acces, de sâmbătă, o dată pe an, la servicii şi analize medicale de prevenţie şi investigaţii, o parte dintre acestea având o valoare peste cea de plafon.

Informația a fost furnizată de Larisa Mezinu, șeful serviciului Relaţii cu Asiguraţii şi Presa al CNAS.

"De la 1 iulie, vin importante modificări în sistemul de asigurări de sănătate. Vorbim de consolidarea şi dezvoltarea pachetelor de prevenţie care sunt musai de implementat şi de legiferat, dar şi de plătit.

ADVERTISING

Astfel, toate categoriile de vârstă de la doi ani în sus vor avea acces, o dată pe an, la servicii medicale de prevenţie, dar şi la analize medicale şi investigaţii.

O parte din ele vin peste valoarea de plafon", a precizat Mezinu, la o masă rotundă organizată de Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR), la Comisia pentru sănătate din Senat.

Ea a adăugat că persoanele de 40 de ani şi peste această vârstă se pot prezenta pentru astfel de analize medicale anuale la furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu CNAS, peste valoarea de plafon.

ADVERTISING

"Toate persoanele de 40 de ani şi peste se pot prezenta pentru astfel de analize medicale anuale la furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu Casa, peste valoarea de plafon. Deci, nu va mai exista să primească acel răspuns că nu mai avem bani, s-au terminat banii.

La fel, femeile însărcinate - monitorizarea acestora se va realiza peste valoarea de plafon şi biletele de trimitere Monitor 7 pentru cele şapte boli importante vor rămâne în continuare peste valoarea de plafon, atât investigaţia - analiza de laborator, cât şi de înaltă performanţă, radiologie, medicina nucleară. În acea valoare de plafon sperăm să reuşim să acordăm şi să acoperim nevoia de analiză de prevenţie pentru celelalte categorii de vârstă", a explicat repreentanta CNAS.

ADVERTISING

Mezinu a adăugat că, începând de anul viitor, CNAS îşi propune să-i stimuleze financiar pe medicii care pun accent pe prevenţie.

"Suntem foarte atenţi la datele pe care le vom colecta urmare a implementării acestor noi servicii medicale. Începând cu anul viitor, ne propunem să bonificăm, să stimulăm financiar medicii care pun accent pe prevenţie, care discută, informează, educă pacientul în schimbarea stilului de viaţă şi adoptarea unuia sănătos.

Venim în sprijinul medicilor de familie prin introducerea acestui nou instrument - Riscograma, care să-i permită medicului să-l familiarizeze cu acest discurs motivaţional, un discurs intim cu pacientul privind traiul de zi cu zi, privind stilul de viaţă ales, pentru că şi la noi vin tot felul de solicitări, de informaţii şi reclamaţii din partea persoanelor care spuneau că ele nu ştiau că sunt obeze şi că pot dezvolta boli conexe şi e important ca medicul să-l treacă prin toate etapele şi să poarte o discuţie cu pacientul la firul ierbii, cunoscându-i situaţia familiară, mediul profesional", a mai spus oficialul CNAS.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇