Cum pot ajunge copiii să facă ficat gras. Din păcate, nici nu e așa de greu. Un studiu vine însă și cu o veste bună

Cum pot ajunge copiii să facă ficat gras. Din păcate, nici nu e așa de greu. Un studiu vine însă și cu o veste bună
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O cercetare realizată în Marea Britanie pe 2.684 de copii a arătat că aceia care sunt sedentari mai mult de șase ore pe zi prezintă un risc semnificativ de boli grave, în speță ficat gras și chiar ciroză hepatică, până la vârsta adultă.

„Am constatat că această relație dintre sedentarism și afectarea ficatului este probabil cauzală”, a declarat autorul principal al studiului, prof. Andrew Agbaje, de la Universitatea din Finlanda de Est, în Kuopio.

„Publicul larg trebuie să fie conștient de acest pericol al sedentarismului asupra sănătății copiilor, adolescenților și adulților tineri”, a declarat Agbaje, care lucrează, de asemenea, la Universitatea Exeter din Anglia.

ADVERTISING

„Boala avansată a ficatului gras și ciroza hepatică, care este o cicatrizare severă și o întărire a ficatului, ar putea crește riscul unui viitor cancer de ficat sau ar putea necesita un transplant de ficat”, a mai spus omul de știință, conform News Medical.

În cadrul studiului, copiii au fost monitorizați, pentru a se vedea câtă mișcare fac, de la 11 la 24 de ani. La vârstele de 17 și 24 de ani, participanții la studiu au fost supuși unei ecografii hepatice, pentru a evalua prezența ficatului gras și a dovezilor de cicatrizare hepatică. De asemenea, li s-au făcut analize de sânge pentru a li se măsura nivelul enzimelor hepatice.

ADVERTISING

În medie, copiii monitorizați au petrecut 6 ore pe zi fiind sedentari. Din păcate, acest interval a ajuns la 9 ore pe zi până la vârsta adultă tânără. Totuși, în copilărie, 6 ore pe zi au fost petrecute în activități fizice de intensitate ușoară, ceea ce a neutralizat efectul nociv al sedentarismului.

Practic, au observat oamenii de știință, practicarea unei activități fizice de intensitate ușoară timp de cel puțin 3 ore pe zi a inversat această deteriorare prematură a ficatului.

„Cel mai eficient antidot pentru efectele devastatoare asupra sănătății ale sedentarismului din copilărie nu este mult mediatizata activitate fizică moderată spre viguroasă de 60 de minute pe zi”, a mai spus autorul studiului. „Mai degrabă, este activitatea fizică de intensitate ușoară, trecută cu vederea, de 3 până la 4 ore pe zi”, a mai spus acesta.

ADVERTISING

Exemple de activitate fizică de intensitate ușoară sunt jocurile în aer liber, plimbarea câinelui, efectuarea de comisioane pentru părinți, mersul pe jos sau cu bicicleta.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇