”Frica de Covid, în anumite manifestări ale ei, s-a transformat într-un gen de delir social. Și nu este doar al negaționiștilor, este și un delir al loialiștilor. E o formă de anormalitate și atunci când, după ce că te-ai vaccinat și ai trecut și prin boală, o să continui să umbli cu trei măști pe față, continui să stai izolat în casă, continui să te porți ca într-o stare de asediu”, spune medicul psihiatru Gabriel Diaconu.
Dialogul de mai jos a pornit de la trei povești de viață:
Un taximetrist a povestit îngrijorat cum sora lui lucrează doar pe Internet și comandă totul online, așa că nu a mai ieșit din casă de foarte multe timp, iar când, în sfârșit, a convins-o să meargă cu el la o plimbare a refuzat, cu îndârjire să se dea jos din taxi, privind pe geam timp de 3 ore cât a durat excursia prin oraș.
Un bătrân care înainte de pandemie se ducea liniștit cu tramvaiul în alt cartier ca să își plătească singur abonamentele acum se teme să mai meargă la magazinul de la colțul străzii, pentru că a încercat asta într-o zi și nu a fost deloc sigur că mai știe drumul spre casă. Așa că de atunci nu a mai ieșit singur.
Un tânăr s-a obișnuit atât de tare cu modul comod de lucru de la domiciliu încât își caută un nou job care să îi permită să facă asta în continuare, pe termen nelimitat, chiar dacă salariul ar fi mai mic.
”Din păcate, aceasta e o consecință foarte îngrijorătoare: felul în care restricțiile asupra mobilității au afectat calitatea vieții oamenilor, faptul că s-a izolat fiecare pe insula lui”, spune medicul psihiatru Gabriel Diaconu, în prima parte a unui dialog purtat pentru cititorii Spotmedia.ro:
SPOT: Cum ne reobișnuim să ieșim din case cu inima împăcată, adică simțindu-ne în siguranță?
Încă de când a început pandemia, oamenii așteaptă acel moment în care cineva să spună oficial ”S-A TERMINAT”.
SPOT: Vă întrerup o secundă - Momentul acesta nu pare să mai vină, suntem anunțați că urmează alte valuri, alte rânduri de vaccinări, iar și iar.
S-ar putea să vină mai curând decât își imaginează mulți, din simplul fapt că premisele trebuie să se schimbe. În primul rând, premisele cu privire la atitudinea în fața bolii. Odată implementate niște mecanisme sociale, sanitare, de sănătate publică, libertățile oamenilor ar trebui redate.
Citește în zilele următoare pe Spotmedia răspunsurile detaliate date de dr Gabriel Diaconu la întrebarea ”Când și cum se va termina pandemia de Covid-19?
SPOT: Revenind la cei care s-au autoizolat, cine sunt ei?
S-ar putea ca, deși putem foarte ușor să punem pe seama pandemiei schimbările astea de comportament, ele să fi existat și înainte, sub o formă sau alta, dar camuflate mult mai ușor.
Adică și înainte să fi fost oameni cu probleme oarecare de anxietate, pe care și le camuflau într-un anumit fel, dar pe care nu și le mai camuflează tocmai prin procesul ăsta de normalizare, care s-a întâmplat în pandemie, în care, dintr-odată, chestii care păreau exotice înainte n-au mai fost deloc exotice după.
Și înainte îmi aduc aminte că scriam despre singurătate, care este boala bătrânilor din marile orașe. Ei bine, etajul de vârstă a scăzut.
Ceea ce ridică totuși probleme, dacă stai să te uiți la societatea noastră, la lumea în care trăim, este cât de puține resurse sociale, financiare și administrative investim înspre oamenii despre care vorbim acum.
Poate că unii vor spune: ”Stai puțin, noi ne luptăm cu lipsa de căldură și problema cu energia, adică e un lux să abordăm chestiunea asta – sănătatea mintală a oamenilor”. Dar eu vin și zic că nu este un lux, este o necesitate, pentru că și dacă tu nu vezi costurile, asta nu înseamnă că ele nu există.
Vorbeam despre oameni care preferă să lucreze de acasă și oameni care nu își asumă anumite slujbe, ci preferă slujbele mai prost plătite, dar care sunt mai ”sigure”. Ăsta e un argument pentru ce spuneam eu: că avem nevoie să sancționăm psihologia membrilor comunității, în așa fel încât să-i găsim pe oamenii potriviți la locul potrivit.
Ce se întâmplă, de fapt și de drept. Frica asta de Covid, în anumite manifestări ale ei, s-a transformat într-un gen de delir social. Și nu este doar al negaționiștilor, este și un delir al loialiștilor.
Este o formă de anormalitate și supranormalul. E o formă de anormalitate și atunci când, după ce că te-ai vaccinat și ai trecut și prin boală, o să continui să umbli cu trei măști pe față, continui să stai izolat în casă, continui să te porți ca într-o stare de asediu.
Sunt dintre aceia pentru care familia sau apropiații ar trebui să facă ceea ce noi numim o intervenție. Adică pur și simplu să intre peste ei în viața lor și să îi scoată din delir.
SPOT: Spuneți că e ok să inviți pe cineva care s-a blocat în casă cu săptămânile să iasă la o plimbare în aer liber?
Este OBLIGATORIU. Este obligatoriu. Și e bine că nuanțezi ceea ce înseamnă intervenție.
Devine obligatoriu.
SPOT: De ce? Persoana respectivă ți-ar putea spune ”Mă uit pe geam și e același lucru, stau pe balcon și mă bate soarele, n-am nevoie să ies afară”. Care e diferența?
Este, dacă vrei, aceeași diferență între a-ți aduce aminte cum miroase un covrig proaspăt și a mânca un covrig.
Adică experiența psihică a unui fenomen nu e totuna cu experiența fizică a acelui fenomen.
Noi avem vieți de trăit, noi nu avem vieți de imaginat – ”Cum ar fi dacă le-am trăi?”.
SPOT: Ce trebuie să facem ca să revenim cu inima împăcată și printre oameni? De exemplu, facem ședințe pe zoom, dar nu e ca atunci când vorbești, râzi, lucrezi, bei o cafea alături de colegi.
Să îți permiți să ieși din nou printre oameni se va întâmpla în momentul în care va exista un gen de armonie publică în raport cu regulile de sănătate publică. Și insist: Ele existau și înainte.
Eu îmi duceam copilul la grădiniță, când era mic, cu aviz epidemiologic și îl băgam într-o comunitate în care știam că există și boli (oreion, scarlatină etc). Și nu era o chestiune care să mă facă să îmi țin copilul într-o colivie de cristal de frică să nu ia o boală la grădiniță.
Ne-au smintit lucrurile astea....
La fel ca și mersul la serviciu. Nu o să fie niciodată un risc zero sau o certitudine de 100% că nu pățești nimic. Îți trebuie o altă formulă de calcul, inclusiv subiectiv, mental, al riscului.
SPOT: Cum se poate obține acestă armonie publică despre care vorbiți?
Covid pentru majoritatea oamenilor nu este letal, dar este amoral să îi încurajezi pe oameni să treacă prin boală astfel încât să se imunizeze. Este amoral pentru că nu știi cât de sănătoși sunt oamenii luați individ cu individ.
Și atunci pui niște măsuri prin care să îi tratezi pe toți plecând de la cel mai mic numitor comun sau plecând de la cel mai slab din comunitate, pentru că așa funcționează regulile în sănătatea publică.
Încurajarea mea pentru oameni este să își verifice starea de sănătate. Românii nu făceau chestia asta, majoritatea românilor trăiau (și, din păcate, încă trăiesc) cu impresia sănătății, indiferent de vârstă, cu un concept de sănătate care e foarte ”impresionist”, ”pointilist” de-a dreptul.
Și da, ieșirea din starea asta ar trebui și va merita ca românii să o facă după ce au o discuție constructivă cu medicul lor de familie sau cu generalistul sau cu medicul de dispensar. Beneficiile sănătății publice sunt acolo.
În general, mersul la doctor nu este doar ca să capeți rețeta cu antidotul la boala ta, ci ca să te lași în grija cuiva, ca să poți să evaluezi cât de gravă e o situație la tine sau nu.
Or, aici noi avem foarte mult de lucru. Vorbim despre oamenii care preferă să stea în casă, în izolare? Ok, prin lentila Covid asta pare o chestiune abominabilă, dureroasă. Dar la fel de bine erau și înainte oameni care își negau simptomele și care până nu le ajungea cuțitul la os nu se duceau la medic.
Educația pentru sănătate a fost întotdeauna o mare problemă și continuă să fie o mare problemă. Inclusiv pentru oameni cu studii superioare ea este foarte ”aproximativă”.
Și nenorocirea face ca mai degrabă oamenii să își caute simptome pe Internet decât să discute cu un profesionist în sănătate.
Noi, ca doctori, din păcate, nu mai avem credibilitatea maselor, a oamenilor, că putem să fim păstorii sănătății lor. Suntem așa, un fel de intermediari și noi, în drumul lor către o farmacie oarecare sau în drumul lor către o operație oarecare.
Și pentru că vorbim despre oameni ale căror simptome pot cumva să aproximeze un sindrom psihiatric de alienare socială - Nu poți să eviți rolul psihologului și nevoia unor intervenții psihologice.
SPOT: Alienarea socială este definitivă sau poate fi reversibilă?
Nu, nu este definitivă. Să nu fim fataliști. Dar este înalt sugestivă pentru starea de șoc și de traumă a comunității. Societățile, comunitățile, se vindecă.
SPOT: În concluzie, dacă cineva a stat mai mult blocat în casă în ultimii doi ani și s-a obișnuit cu acest stil de viață mai poate reveni în societate și dacă da, cum?
Fără doar și poate că da. Va reveni în societate. Dar nu e obligatoriu să jucăm ”ruleta rusească”. La fel ca și cu Covid-ul. Ok, poate că imunitatea naturală e mai cu moț decât cea post-vaccinală, dar de ce vrei să joci cartea asta, ca și cum am trăi în epoca de piatră?
Revenind, nu e obligatoriu să vorbești cu un psiholog sau să mergi la un psihiatru, pentru că înainte să existe meseriile astea și atunci erau oameni care trăiau pe insule pustii sau trăiau o formă de alienare așteptând să treacă un război. Dar de ce vrei să o faci ca acum 2.000 de ani, de ce nu vrei să o faci ca acum?
Nu există o soluție de tip do it yourself sau readymade și eu am o problemă cu asta.
Spre exemplu, în epidemia de obezitate, în România a contat foarte mult momentul în care au apărut mașinile de făcut pâine acasă. Oamenii nu trebuiau decât să măsoare câtă făină, câtă sare, câtă maia, drojdie și apă pun, după care apăsau un buton și spuneau ”Uite ce brutar bun sunt!”. Dar noi știm că brutăria nu e o chestie pe care o face o mașină, ci pe care o face un brutar, adică un meseriaș.
La fel, impresia oamenilor că dacă primesc niște sfaturi de pe Internet și le aplică, o să fie bine.
Nu. E bine ca oamenii să caute genul acesta de suport într-o breaslă și nu într-un articol. Informațiile pe care le dăm noi acum NU ar trebui să substituie vizita la un psiholog sau la un medic sau la un psihiatru.
Poate că literatura asta e bună, dar ea nu te face mai competent. E ca și la mașina de pâine: Faptul că tu ai măsurat cantitățile alea nu te face un brutar, te face un om care și-a cumpărat o mașină și atât.
Eu cred că este obligatoriu, obligatoriu, să îi încurajăm pe oameni să întindă mâini unii către ceilalți. Și să reînceapă să vizualizeze cum va arăta ziua de mâine.