Creștere bruscă a numărului de cazuri de rujeolă în Europa

Creștere bruscă a numărului de cazuri de rujeolă în Europa

Numărul cazurilor de rujeolă în Europa continuă să crească vertiginos şi ar putea depăşi pragul foarte ridicat înregistrat deja în 2023, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a subliniat totodată importanţa vaccinării.

56.634 de cazuri de rujeolă şi patru decese au fost înregistrate în 45 dintre cele 53 de ţări membre ale regiunii Europa a OMS, care se extinde până în Asia Centrală, în primele trei luni ale anului 2024, potrivit statisticilor acestei organizaţii, informează AFP.

ADVERTISING

Acest număr este cu doar 5.000 de cazuri sub bilanţul anunţat pentru întregul an 2023, când 61.070 de cazuri - şi 13 decese - au fost anunţate în 41 de ţări din aceeaşi regiune.

Bilanţul provizoriu din 2024 este, de asemenea, de 60 de ori mai mare decât cel din 2022, când 941 de cazuri au fost raportate.

"Chiar şi un singur caz de rujeolă ar trebui să reprezinte un apel urgent la acţiune", a declarat directorul OMS Europa, Hans Kluge, citat într-un comunicat.

"Îndemn toate ţările să ia măsuri imediate, chiar şi acolo unde acoperirea globală de vaccinare este ridicată, pentru a vaccina persoanele vulnerabile, pentru a umple golurile de imunitate şi pentru a împiedica virusul să se instaleze în orice comunitate", a adăugat el.

ADVERTISING

Rujeola, o boală virală foarte contagioasă, este adeseori benignă, dar poate să cauzeze complicaţii grave, respiratorii şi neurologice.

Afectează în principal copiii, dar nu în mod exclusiv. În 2023, aproape jumătate din toate cazurile au implicat copii cu vârste sub cinci ani.

"Acest lucru reflectă creşterea numărului de copii care nu au beneficiat de vaccinări de rutină împotriva rujeolei şi a altor boli care pot fi prevenite prin vaccinare, în timpul pandemiei de COVID-19", a precizat OMS într-un comunicat, deplângând prezenţa cazurilor de rujeolă în 27 din cele 33 de state membre în care virusul fusese eliminat.

ADVERTISING

Kazahstan, Azerbaidjan şi Rusia sunt ţările cele mai afectate, cu peste 36.000, 28.000, respectiv 18.000 de cazuri raportate între aprilie 2023 şi martie 2024.

Cu 1.008 cazuri, Marea Britanie este, înaintea Austriei (456 de cazuri), ţara din Europa de Vest în care reapariţia bolii, considerată a fi eliminată în 2021, este cea mai evidentă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇