Constanța intră azi în carantină. Se mai poate ieşi din casă doar cu declaraţie

Constanța intră azi în carantină. Se mai poate ieşi din casă doar cu declaraţie

Oraşul Constanța intră în carantină, de vineri seara, pentru două săptămâni. Incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit 9 la mia de locuitori.

„Carantinarea municipiului Constanța a fost propusă și votată în CJSU, în urma unei analize de risc realizate de DSP Constanța, analiză avizată pozitiv și de Institutul Național de Sănătate Publică în data de 18 noiembrie a.c.

Măsura va fi luată ca urmare a depășirii ratei de incidență cumulată, peste pragul de 3/1.000 locuitori. În acest moment, indicele în reședința de județ a ajuns la 9.11/1.000 locuitori.

ADVERTISING

Mai precis, din populația totală de 313.088 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 2.852 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2”, transmite Prefectura Constanța.

Carantina începe vineri la ora 20.00 și durează 14 zile.

Ce măsuri intră în vigoare

Astfel, circulaţia va fi limitată, fiind interzisă intrarea sau ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene și comunale.

Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

ADVERTISING

Între orele 23.00-5.00 constănțenii pot ieși din casă doar în interes profesional, pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată, pentru achiziționarea de medicamente sau pentru îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

În oraș se iau și alte măsuri, între care autoritățile permit slujbele religioase doar în exteriorul clădirilor, la care trebuie să se respecta norma de 4 mp/persoană. Se permit și înmormântările, dar numai în exteriorul clădirilor, cu participarea a maxim 20 de persoane.

ADVERTISING

Rata de infectare în municipiul Constanța a ajuns joi la 9,11, iar în județ este 5,97.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇