Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a afirmat joi, întrebat fiind despre perspectiva unei greve generale în sistemul sanitar, că susţine demersul Sanitas şi consideră că doleanţele sindicaliştilor sunt corecte şi sunt spre binele comunităţii medicale.
„Noi susţinem demersul Sanitas. Avem o relaţie foarte bună cu sindicatele în general. Nu ne implicăm în activitatea sindicală, dar dorinţele lor, doleanţele lor sunt foarte corecte şi sunt spre binele comunităţii medicale. Deci cu atât mai mult susţinem ceea ce vor dânşii”, a declarat Daniel Coriu, la Medika TV.
El a explicat că susţine acest demers deoarece creşterea salarială cerută de sindicalişti se referă la toţi angajaţii din sistemul sanitar.
„Susţinem demersul lor pentru că creşterea nu trebuie să privească numai un anumit sector profesional, numai medicii, asistentele. Vedeți, un spital este ca o uzină, cu infrastructură, cu aparate, echipamente. Avem echipamente de milioane de euro, zeci de milioane de euro. Aceste echipamente trebuie întreţinute şi, din nefericire, avem muncitori sau ingineri plătiţi foarte, foarte prost. Când ai investit într-un echipament de milioane de euro, tu nu poţi să investeşti în resursa umană care să aibă grijă de acel aparat?”, a mai declarat Daniel Coriu.
Legat de criza de personal, președintele Colegiului Medicilor spune că deblocarea posturilor este o măsură bună, dar care nu rezolvă problema resursei umane.
„Întâi de toate, este o măsură bună care era aşteptată şi e binevenită. Dacă rezolvă problema resursei umane în sănătate? Din păcate, nu. Pentru că este un efort care va fi susţinut. Lipsa resursei umane nu se întâmplă de câţiva ani, se întâmplă de foarte, foarte mulţi ani, de cel puţin 20 - 30 de ani, când am ajuns la acest dezechilibru major să avem 26 de judeţe cu un număr redus de medici. Acolo este cea mai mare problemă. Jumătate din ţară are un număr de medici între 1 şi 2 la 1.000 de locuitori, ceea ce e foarte, foarte puţin.
Numai simpla deblocare nu va rezolva această problemă. Trebuie mai multe soluţii integrate, complexe şi mai ales continuitatea. Asta contează. Vedeţi dumneavoastră, însăşi blocarea a fost o măsură neinspirată. Să blochezi într-un loc unde oricum nu este atractiv. Oricum doctorii nu sunt foarte doritori să meargă. Dacă ai blocat şi postul, cu certitudine acolo nu va merge nimeni. Este imposibil. Această blocare ar putea să fie cu discernământ”, a transmis preşedintele Colegiului Medicilor din România.
El a fost întrebat cât durează organizarea unui concurs pentru un medic?
„Cel puţin trei luni. Dar mai trebuie să spunem un lucru. Anul trecut s-au deblocat nişte posturi numai că, din nefericire, nu s-a prezentat nimeni la post. Deci simpla deblocare a postului nu înseamnă şi ocuparea sa. Vorbim în special de acele specialităţi critice: Anestezie - Terapie Intensivă şi medicina de urgenţă chiar şi hematologie. Am avut cazuri concrete, în Ploieşti, în Piteşti, deci oraşe mari unde posturile au rămas neocupate”, a explicat Daniel Coriu.
Sindicatele ar vrea să poată fi făcute angajări ca în pandemie
Și preşedintele Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, a declarat, joi seară, la același post de televiziune, că deblocarea unui număr de 7.600 de posturi din sănătate nu este suficientă, pentru că nu se va înscrie nimeni la concurs.
„Se pare că domnul premier a reuşit să îi facă să se înţeleagă pe cei doi miniştri, cel la Sănătate şi cel de la Finanţe, şi chiar să găsească soluţii. Dar deblocarea unui număr de 7.600 de posturi nu este decât un prim pas, insuficient, spunem noi, în acest moment. Chiar dacă posturile s-au deblocat, vom vedea că nu se va înscrie nimeni la concurs. Sunt anumite zone care au fost deblocate şi anul trecut şi au rămas descoperite pentru că ori nu s au prezentat, ori au venit şi după prima lună, văzând salariul şi volumul de muncă, au renunţat.
Am constatat astăzi că s-au deblocat toate solicitările din zona UPU. UPU se află în spitale de urgenţă, spitalele de urgenţă se află în subordinea Ministerului Sănătăţii şi ştim cu toţii că în subordinea Ministerului Sănătăţii sunt cele mai mici sporuri, cu 30% mai mici decât într-un CPU dintr-un spital mai mic”, a afirmat liderul de sindicat.
El a precizat că deşi aceste posturi se vor debloca, nu va exista adresabilitate.
„Vom constata cu toţii că acolo nu avem adresabilitate chiar dacă se vor debloca şi ele se vor debloca tardiv. Probabil primele angajări se vor face în luna martie, ori noi avem urgenţe acum. Credeam că o metodă mai uşoară de ocupare a acestor posturi, cum s-a întâmplat în pandemie pe o perioadă determinată, era mai eficientă în acest moment. Dar este de salutat această iniţiativă.
Noi vom continua protestele, pentru că, pe lângă aceste deblocări, noi am solicitat şi ne menţinem solicitarea şi pentru venituri mai mari pentru toate categoriile. Medicii sunt pe al doilea contract de gărzi foarte prost plătiţi, la nivelul anului 2018. Să nu mai spun de restul personalului medical care a ajuns să câştige undeva aproape de salariul minim pe economie. Noi vom continua protestele, ne organizăm şi în februarie vom avea şi acea grevă”, a mai transmis Viorel Huşanu.
Peste 50.000 de semnături pentru grevă
Întrebat câte semnături au fost strânse pentru declanşarea grevei generale, preşedintele Sanitas Bucureşti a răspuns: „Ieri aveam 50.000. Astăzi am fost prin spitale bucureştene şi, surpriză, vor să se înscrie pe listă şi cei care nu sunt în sindicat. Deci probabil vom avea mult mai multe semnături decât am estimat iniţial.
El a adăugat că sunt cerute măriri salariale pentru toate categoriile de personale din sănătate.
“Noi solicităm măriri de venituri pentru toate categoriile, de la TESA, la asistent sau medic. Într-adevăr, avem situaţii în zona TESA unde un salariat, un muncitor câştigă 2.500 de lei net. Avem situaţii cu asistenţi medicali care pleacă acasă cu între 3.500 şi 4.500 de lei.
Avem medici stomatologi la cabinetele şcolare care pleacă cu 5.000 de lei acasă sau în spitale, chiar cu 7.000 de lei. Acesta este salariul mediu pentru Bucureşti. Deci orice salariat din Bucureşti poate câştiga aceste salarii, nu trebuie să fii medic sau asistent”, a mai transmis Viorel Huşanu.
El a precizat şi care vor fi următorii paşi ai protestelor.
„Pe 18 ianuarie va fi un Consiliu Naţional în Bucureşti, care va decide următorii paşi, următorii paşi însemnând vom face o pichetare, un miting, o grevă de avertisment şi probabil în februarie, dacă nu se rezolvă până atunci acea grevă de care tot vorbim, grevă generală”, a explicat preşedintele Sanitas Bucureşti.