O femeie de 80 de ani, care a suferit un atac cerebral, a salvat un bărbat de 64 de ani, după ce i-a donat ficatul, într-o intervenție la Spitalul Militar Central din București.
Medicii spun că a fost o muncă de echipă fabuloasă, cu specialişti din trei spitale.
Pacienta octogenară a ajuns la Spitalul Militar Central din Capitală pe 15 august, în ziua de Sfânta Maria, după ce suferise un accident vascular ischemic masiv. După patru zile, medicii au fost nevoiţi să declare moartea cerebrală.
Familia a fost de acord să îi doneze organele, iar medicii de la Institutul Fundeni au reuşit să preleveze ficatul, dând o șansă la viaţă unui suferind care avea nevoie urgentă de transplant, aflat pe lista de la Fundeni.
Și chirurgii de la Spitalul Colentina, împreună cu cei de la Spitalul Militar, au reuşit să recolteze ţesut osos, care va ajuta pacienţi cu tumori osoase sau cu proteze de şold care au nevoie de transplant de os.
Medicii susțin că la pacienţi de 75, 80, 85 de ani se găsește o calitate a osului foarte bună, în timp ce la cei de 50-60 de ani se întâlnește o calitate mai slabă.
În martie, medicii au transplantat cu succes organe și de la o donatoare de 84 de ani, cea mai în vârstă de până acum.
De la începutul anului, au existat aproape 50 de donatori. Chiar dacă e vorba de mai mulți decât în tot anul trecut, sunt prea puțini pentru cei peste 4.000 de bolnavi aflați pe listele de așteptare pentru un transplant.