Ce sunt ciorapii medicinali și când trebuie să îi porți?

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Med-Tehnica-ciorapi-medicinali

Ciorapii medicinali, cunoscuți inclusiv sub denumirea de ciorapi compresivi, au fost concepuți pentru a favoriza o circulație corespunzătoare a sângelui la nivelul membrelor inferioare și totodată pentru a reduce disconfortul, tensiunea musculară și umflăturile picioarelor. 

Cu alte cuvinte, ciorapii medicinali au capacitatea de a susține circulația sângelui către inimă, ca urmare a aplicării unei presiuni graduale, care se reduce treptat către partea superioară a piciorului. 

În ce situații este recomandată purtarea ciorapilor medicinali? 

Persoanele care poartă ciorapi medicinali o fac ca urmare a recomandării medicului sau pentru a preveni disconfortul ori apariția unor afecțiuni la nivelul membrelor inferioare. Acești ciorapi sunt potriviți pentru persoanele care petrec mult timp în picioare și se confruntă cu disconfort, durere și tensiune musculară sau umflături. 

Ciorapii medicinali sunt potriviți inclusiv pentru persoanele sedentare, care ar putea întâmpina probleme în ceea ce privește circulația sângelui. Circulația sângelui este îmbunătățită datorită exercitării graduale de presiune asupra membrelor inferioare. De aceea, pot fi purtați și de persoanele care se află în perioada post-operatorie și au mobilitatea limitată. 

Medicul poate recomanda acest tip de ciorapi persoanelor cu afecțiuni venoase, tocmai pentru a reduce simptomele specifice (durere sau disconfort). În oferta magazinului Med-Tehnica.ro se găsesc ciorapi medicinali care exercită compresie de la 20 până la 30 mmHg. După gradul de compresie, aceștia se încadrează în clasa II și sunt recomandați pentru afecțiuni ca varice, insuficiență venoasă, tromboză acută venală, edeme severe, probleme posttraumatice. 

Pe lângă persoanele care suferă de anumite afecțiuni, ciorapii medicinali sunt uneori purtați și de sportivi pentru a asigura o bună circulație a sângelui către inimă. 

Care sunt avantajele utilizării ciorapilor medicinali? 

Presiunea exercitată de acești ciorapi contribuie la îmbunătățirea circulației sângelui și la relaxarea mușchilor. Lista de beneficii obținute în urma purtării regulate a ciorapilor medicinali este complexă:

  • prevenirea formării de cheaguri de sânge în zona venelor picioarelor;
  • reducerea umflăturilor la nivelul membrelor inferioare;
  • prevenirea dezvoltării unor afecțiuni venoase;
  • diminuarea durerii și oboselii picioarelor;
  • îmbunătățirea drenajului limfatic.

Cum se poartă ciorapii medicinali pentru a maximiza efectele terapeutice? 

În general, dimineața picioarele sunt mai puțin umflate decât în restul zilei. Tocmai de aceea, este recomandat ca ciorapii să fie îmbrăcați încă de dimineață și să fie purtați pe tot parcursul zilei. Spre deosebire de ciorapii obișnuiți, cei medicinali se îmbracă diferit. Pentru îmbrăcarea mai ușoară a acestora, se poate utiliza pudră de talc sau o cremă de corp (aceasta trebuie să intre în piele înainte de a îmbrăca ciorapii). 

Este important să fie aleasă o mărime potrivită, pentru că ciorapul trebuie să fie întins perfect pe suprafața piciorului și să nu formeze cute. Ciorapii medicinali din magazinul Med-Tehnica.ro sunt disponibili în mărimi de la S la 4XL, dar se poate opta si pentru modele în mărime universală.

În concluzie, situațiile în care este recomandată purtarea ciorapilor medicinali sunt multiple, în general fiind vorba de ameliorarea simptomelor unor afecțiuni la nivelul membrelor inferioare sau de prevenirea acestora. În orice caz, acești ciorapi asigură confort și diminuează tensiunea musculară.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇