Superbacteriile, germeni cu rezistență la cele mai puternice antibiotice, ar putea cauza moartea a milioane de oameni la nivel mondial și ar putea costa economia globală aproape două trilioane de dolari pe an până în 2050.
Un studiu finanțat de guvernul britanic arată că, fără acțiuni concertate, creșterea nivelurilor de rezistență antimicrobiană (AMR) ar putea duce la milioane de decese și la pierderi anuale ale PIB-ului mondial de 1,7 trilioane de dolari în următorul sfert de secol, relatează The Guardian.
Cercetarea, realizată de organizația Center for Global Development, a constatat că economiile Statelor Unite, Regatului Unit și UE ar fi printre cele mai afectate, iar reducerea fondurilor pentru combaterea AMR va avea un efect negativ.
Guvernul britanic a anunțat, joi, că va reduce finanțarea fondului Fleming, care combate rezistența antimicrobiană în țările cu venituri mici și medii, ca parte a unor reduceri mai ample ale ajutorului financiar. Şi Administrația Trump a confirmat reduceri de 9 miliarde de dolari în bugetul său pentru ajutor extern, în timp ce mai multe țări europene și-au redus, de asemenea, cheltuielile de acest gen.
"Când am făcut cercetarea noastră privind impactul economic al rezistenței antimicrobiene, se anticipa că ratele de rezistență vor continua să urmeze tendințele istorice.
Cu toate acestea, reducerile bruște ale asistenței oficiale pentru dezvoltare de către SUA, care și-au scăzut cheltuielile cu ajutoarele cu aproximativ 80%; Regatul Unit, care a anunțat reduceri ale ajutoarelor de la 0,5% la 0,3% din PIB; și reducerile substanțiale anunţate de Franța, Germania și alte țări, ar putea duce la creșterea ratelor de rezistență, în conformitate cu cel mai pesimist scenariu din cercetarea noastră", a explicat Anthony McDonnell, principalul autor al studiului și cercetător în politici publice la Centrul pentru Dezvoltare Globală.
"Chiar și țările care au reușit să mențină sub control ratele antimicrobiene nu-și pot permite să fie mulțumite. Dacă programele antimicrobiene nu sunt protejate de reducerile de ajutoare, nivelurile de rezistență la nivel mondial vor crește probabil într-un ritm similar cu cel al țărilor cel mai afectate.
Acest lucru ar duce la moartea a milioane de oameni în întreaga lume, inclusiv în națiunile G7. Investițiile în tratamentul infecțiilor bacteriene făcute acum vor salva vieți și vor genera miliarde de dolari în beneficii economice pe termen lung", a mai spus expertul.
Conform Institutului pentru Indicatori și Evaluare a Sănătății (IHME), se așteaptă ca decesele cauzate de AMR să crească cu 60% până în 2050.
Astfel, 1,34 milioane de persoane din SUA și 184.000 numai din Marea Britanie ar urma să moară în fiecare an, din cauza bacteriilor rezistente la antibiotice, în timp ce numărul celor care se îmbolnăvesc grav din cauza bacteriilor rezistente la medicamente este, de asemenea, așteptat să crească.
Superbacteriile cresc numărul de internări în spital și duc la spitalizări mai lungi și mai intensive, tratamente secundare mai costisitoare și îngrijiri mai complexe, ceea ce înseamnă că infecțiile rezistente sunt de aproximativ două ori mai costisitoare de tratat decât cele pentru care antibioticele sunt eficiente.
Studiul estimează că, la nivel global, costurile medicale asociate tratamentului rezistenței antimicrobiene ar putea crește cu aproape 176 de miliarde de dolari pe an, în timp ce în Regatul Unit acestea ar crește de la 900 de milioane de dolari la 3,7 miliarde de dolari, iar în SUA de la 15,5 miliarde de dolari la aproape 57 de miliarde de dolari.
Studiul a constatat, de asemenea, că nivelurile mai mari ale bacteriilor rezistente ar reduce, de asemenea, forța de muncă din Marea Britanie, UE și SUA cu 0,8%, 0,6%, respectiv 0,4%.
Însă, dacă țările investesc mai mult în combaterea superbacteriilor – crescând accesul la noi antibiotice și tratamente de înaltă calitate pentru aceste infecții – economia SUA ar crește cu 156,2 miliarde de dolari pe an, iar cea a Regatului Unit cu 12 miliarde de dolari până în 2050.