Un caz de malarie a fost confirmat, joi, în Capitală, la un bărbat de 69 de ani care nu a călătorit recent în străinătate.
Informația a fost transmisă de Ministerul Sănătății, care precizează că pacientul este în stare stabilă și urmează tratament medicamentos specific la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”.
Potrivit instituției, diagnosticul a fost confirmat prin analize de laborator, iar cazul a fost raportat imediat Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB).
În prezent, autoritățile desfășoară o anchetă epidemiologică pentru a stabili sursa infecției, în condițiile în care pacientul nu a fost recent într-o țară în care maladia este endemică.
Cazul ridică semne de întrebare în contextul în care, de la începutul anului, în România au fost raportate 21 de cazuri de malarie, toate având legătură cu deplasări în zone tropicale sau subtropicale.
Situația actuală ar putea marca o posibilă infecție autohtonă, ceea ce impune o atenție sporită din partea autorităților sanitare.
Ministerul Sănătății a transmis că ancheta este în desfășurare conform metodologiilor specifice și că vor fi comunicate informații suplimentare pe măsură ce investigațiile avansează.