Aproximativ 40% dintre persoanele care au trecut prin Covid-19 suferă de sechele care durează peste şase luni, potrivit unui studiu al unei universităţi germane publicat luni.
Cercetarea doreşte să facă lumină asupra aşa-numitului sindrom de Covid persistent sau „long covid”, relatează EFE.
Potrivit cercetătorilor Clinicii Universitare din Mainz, nu doar pacienţii cu formă gravă dezvoltă astfel de simptome, cei afectaţi putând fi chiar persoanele asimptomatice sau cei care au trecut relativ uşor prin boală.
În 35% din cazurile studiate, cei afectaţi nici măcar nu ştiau că au avut Covid-19 până când au fost supuşi unui test de anticorpi, au precizat într-un comunicat cercetătorii care au realizat acest studiu.
Unele dintre simptomele persistente cele mai comune sunt oboseala, tulburările de memorie, dureri articulare, diminuarea gustului şi a mirosului şi dificultăţi respiratorii, deşi încă nu există un tipar clar şi nici nu s-a ajuns la o definiţie unitară privind sindromul "long covid".
Rezultatele publicate luni fac parte dintr-un studiu mai amplu la care au participat 10.250 de persoane, dintre care 500 au trecut prin boală şi care semnalau că simptomele de Covid-19 persistent tindeau să dispară cu trecerea timpului.
Spre surprinderea cercetătorilor, 46% dintre femeile care au trecut prin boală au fost afectate de aceste simptome, faţă de 35% dintre bărbaţi, deşi în rândul bărbaţilor boala are de obicei o formă mai gravă.
Vârsta nu pare să crească probabilităţile de a suferi de Covid persistent, potrivit studiului, care a dezvăluit şi că o treime dintre cei infectați afirmau că nu şi-au recuperat nivelurile de randament de dinainte de boală.
Pentru 15% dintre participanţi, sechelele au ajuns să aibă impact negativ asupra vieţii lor cotidiene, în timp ce pentru 6% dintre vechii pacienţi acestea au avut impact asupra activităţii de la locul de muncă.