Liderii politici de la București nu au reușit să convingă Ucraina să dea mai multe drepturi minorității române din Bucovina de Nord. Nici nu era momentul, fiindcă altele sunt prioritățile acum.
Legea minorităților naționale adoptată înainte de Crăciun de Parlamentul din Kiev și promulgată chiar înainte de Anul Nou de Volodimir Zelenski îi vizează mai ales pe ruși, cărora Ucraina vrea să le reducă drepturile și aplombul, dar, prin ricoșeu, îi afectează pe toți ceilalți care nu au ca limbă maternă ucraineana.
Se împlinește un an de când în școlile din Ucraina se învață doar în ucraineană după terminarea ciclului primar și chiar mai devreme, fiindcă Legea ucraineană a învățământului din 2017 inițiată în special pentru limitarea folosirii limbii ruse afectează zeci de mii de români - pe care oficialii de la Kiev îi numesc adesea moldoveni - și alți zeci de mii de bulgari, maghiari, slovaci și polonezi. Ucraina încearcă încă din perioada Maidanului să îngrădească limba rusă, puterea bisericii ruse și în general influența comunității de limbă rusă prin care Kremlinul își putea folosi pârghiile de putere chiar înainte să invadeze teritoriul ucrainean.
Lucrurile s-au mișcat încet, dar mereu în aceeași direcție în ultimii aproape zece ani, iar obiectivul Kievului a rămas clar: subminare a limbii ruse. Efectul secundar a fost restrângerea drepturilor minorităților susținute de statele vecine. Astfel, de pildă, în Herța și în Cernăuți și în alte orașe, limba română nu a mai fost limbă regională, așa cum fusese declarată prin legea din 2012, care instituia folosirea oficială a limbilor regionale peste tot unde mai mult de 10% din populație era de altă naționalitate. După răsturnarea regimului pro-rus de la Kiev în 2014, această prevedere a fost și ea schimbată.
Nu e clar ce promisiuni a făcut Volodimr Zelenski în discuțiile cu înalții oficiali români în ultimul an în care Bucureștiul a sprijinit necondiționat Ucraina pe toate planurile, nu doar prin facilitățile puse la dispoziție pentru exportul grânelor ucrainene, ci și prin transportarea echipamentelor militare sofisticate spre front. Nu e exclus să existe inclusiv angajamente care prevăd modificarea legilor ucrainene care-i afectează pe vorbitorii de limbă română.
Este evident că toate prevederile menite să slăbească legăturile comunității ruse din Ucraina sunt gândite acum să dea un imbold intern: celor care luptă pe front și celor care rezistă eroic sub bombardamentele neîncetate ale Moscovei. Din vecinătate, însă, măsurile legislative adoptate acum și care au rolul să-i întărească pe ucraineni ca națiune, sunt înțelese de mulți ca soluții de asimilare a minorităților. Așa că naționaliștii și populiștii de la București și de la Budapesta s-au grăbit cu acuzațiile. Pentru ei poate fi un subiect de campanie electorală, de creștere a bazinului electoral, de retorică bună de alimentat propaganda rusă.
Într-adevăr, lucrurile nu arată bine pentru românii din Ucraina, pe care, oricum demnitarii de la Kiev nu-i recunosc ca români și în statistici îi trec prea des ca moldoveni, dar nu acum e momentul pentru astfel de nemulțumiri. Ce-i drept, nici înainte de război Kievul nu a fost prea rezonabil, dar există premisele să devină conciliant în această privință după ce se va încheia conflictul. După ce Ucraina va câștiga acest război, care-i va defini independența, politicienii de la Kiev vor fi nevoiți să voteze noi legi pentru minorități, dacă vor să fie primiți în Uniunea Europeană, dacă vor să se adapteze standardelor democratice, dacă vor să primească banii pentru reconstrucție.
Pentru Ucraina nu a venit încă timpul să uite, fiindcă istoria se întâmplă acum. Nu e încă momentul pentru amnezia necesară formării unei națiuni în termenii lui Ernest Renan.
Acum, Ucraina are mai mult decât oricând nevoie de energie, optimism, încurajare și înțelegere, pentru a face față atrocităților invadatorilor ruși. Standardele democratice vin după, iar românii din Bucovina de Nord vor primi atunci drepturile care li se cuvin.
Autor: Sabina Fati