Premierul ungar Viktor Orban a declarat, sâmbătă, că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ce în ce mai dificile şi că „este mai bine să presupunem că nimic nu va veni de acolo”.
Cu ajutorul Bulgariei şi al României, în cooperare cu acestea, Ungaria are rutele şi resursele necesare pentru a se asigura că gospodăriile şi economia ungară nu suferă, a spus Orban în conferinţa de presă anuală, la Budapesta. El a vizitat cele două ţări cu o zi înainte, aminteşte MTI.
Răspunzând la o altă întrebare, premierul a spus că guvernul ungar nu va renunţa la planurile de achiziţie de energie, că negociază atât cu ruşii, cât şi cu ucrainenii.
El a menţionat că Lukoil din Rusia a dorit să vândă una dintre rafinăriile sale în cadrul unei licitaţii deschise, iar compania ungară de petrol şi gaze MOL este unul dintre cei şapte ofertanţi, fiind singura companie din Uniunea Europeană.
Decizia va fi luată de bulgari, a adăugat el.
În România, (compania ungară de stat) MVM a cumpărat într-adevăr una dintre companiile E.ON, a confirmat el la o altă întrebare, adăugând că există aspecte neclare, iar premierul Marcel Ciolacu a sugerat înfiinţarea unui grup de lucru pentru clarificarea acestora.
Referitor la alegerile prezidenţiale din România, el a spus că ţara noastră a dobândit cunoştinţe foarte valoroase. "Ei ştiu ceva ce noi nu ştim, s-a întâmplat ceva acolo care nu s-a întâmplat încă aici", a declarat premierul maghiar.
Orban a spus că le-a cerut românilor să îi transmită toate informaţiile şi că Marcel Ciolacu i-a promis că va face acest lucru, după încheierea investigaţiilor, conform relatării MTI.