USR răspunde PSD: E o dovadă de maturitate politică să participi la actul de guvernare

USR răspunde PSD: E o dovadă de maturitate politică să participi la actul de guvernare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

USR reacționează la acuzațiile PSD, care a criticat lipsa reprezentanților partidului de la funeraliile fostului președinte Ion Iliescu.

Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, spune că formațiunea sa a respectat toate obligațiile legale, dar s-a opus declarării unei zile de doliu național.

„Legea în România prevede că, în cazul unui deces al unui fost șef de stat, se organizează funeralii naționale. Nu e o opțiune, nu se votează, nu e nevoie de adoptarea unei hotărâri de guvern, asta se întâmplă prin efectul legii. Punct. Noi nu am cerut altceva”, a afirmat Seidler, la RFI România.

În schimb, USR s-a opus adoptării unei HG care să declare ziua respectivă ca zi de doliu național. Motivul: memoria victimelor Revoluției și ale mineriadelor.

„Noi ceea ce am cerut în cadrul Guvernului a fost să nu se declare o zi de doliu național, din respect pentru victimele Revoluției și ale mineriadelor”, a explicat Seidler.

Mesaj pentru PSD: „Să ne întoarcem la guvernare, nu la conflicte”

În contextul tensiunilor din coaliție, generate de poziționarea față de funeraliile lui Iliescu, Cristian Seidler spune că „momentul trebuie depășit”, iar Guvernul ar trebui să se concentreze pe prioritățile asumate.

„Cred că-i o dovadă de maturitate politică să participi la actul de guvernare și să avansăm în lucrurile pe care ni le-am asumat împreună în fața Parlamentului și în fața cetățenilor acestei țări”, a transmis el.

Întrebat dacă absența USR de la ceremonii a fost o decizie calculată politic, pentru a satisface electoratul anti-PSD, Seidler a negat.

„Nu a fost un calcul politic, a fost ceva ce a venit natural, pe baza a ceea ce noi credem, simțim, am trăit. (…) Să rămâi în ceea ce crezi, chiar dacă ești singurul care crede în acel lucru.”

PSD continuă disputa

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri dimineaţă convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Național pentru luni, în contextul tensiunilor apărute în coaliția de guvernare după reacțiile mai multor parteneri politici față de ceremoniile oficiale dedicate fostului președinte Ion Iliescu.

Şedinţa de luni va stabili poziția clară a partidului în raport cu continuarea colaborării guvernamentale.

Amintim că şedința coaliției de miercuri a fost anulată, după ce PSD a anunțat că nu va participa, în semn de protest față de atitudinea USR în legătură cu funeraliile de stat şi doliul naţional. Într-adevăr, la ceremoniile de ieri nu a fost niciun ministru USR, dar nici vreunul de la PNL (doar premierul Bolojan a fost prezent) şi nici de la UDMR (nici liderul Kelemen Hunor). Ciudat este că şi Grindeanu a absentat, după ce miercuri adusese un omagiu defunctului.

Motivul real

G4Media şi Ştiri pe Surse au relatat anterior că motivul motivul real al supărării PSD ar fi legat de negocieri interne.

Liderii PNL spun pe surse că gestul PSD de a nu mai participa la şedinţele coaliţiei este mai degrabă unul tactic decât principial, pentru că social-democraţii vor să amâne o serie de negocieri și hotărâri politice privind împărțirea funcțiilor de prefecți și subprefecți, reforma pensiilor de serviciu ale magistraților și stabilirea datei alegerilor locale parțiale.

Mai exact, baronii PSD refuză să cedeze 6 posturi de prefecți și subprefecți către USR, conform protocolului coaliției.

Disputa ar viza și împărțirea a peste 60 de agenții guvernamentale, precum ANPC, Garda de Mediu și Administrația Delta Dunării. PSD nu dorește să piardă influența asupra acestor instituții, care oferă putere administrativă și resurse în teritoriu.

Un alt punct de tensiune e stabilirea datei alegerilor locale pentru Primăria București, pe care USR o dorea clarificată în noiembrie, în timp ce PSD preferă amânarea deciziei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇