Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că statele membre ale Uniunii Europene se vor afla în faţa unei „decizii istorice” la summitul blocului comunitar desfăşurat în perioada 23-24 iunie, în privinţa aderării Ucrainei.
„Sper ca peste 20 de ani, când ne uităm în urmă, să putem spune că am făcut ceea ce trebuie”, a declarat preşedintele Comisiei Europene în timpul călătoriei de întoarcere din Polonia, cu privire la decizia blocului comunitar în privinţa candidaturii Ucrainei la aderare.
Ea a mai subliniat că provocarea va fi aceea de a obţine o poziţie unificată în cadrul summitului UE, „care să reflecte amploarea acestor decizii istorice”.
Şefa executivului UE a anunţat, sâmbătă, în timpul celei de-a doua călătorii la Kiev, că decizia Comisiei Europene cu privire la cererea Ucrainei de a adera la blocul comunitar este aşteptată până la sfârşitul săptămânii viitoare.
Von der Leyen i-a reamintit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că, în pofida progreselor înregistrate în privinţa reformelor administrative şi în alte domenii, mai rămân multe de făcut.