Daniela Dolha candidează la Primăria Câmpia Turzii, județul Cluj, din partea USR PLUS.
Însă când și-a depus dosarul de candidatură, membrul USR a scris că va candida pentru Primăria Turda, tot din județul Cluj, potrivit Turda News.
PNL a cerut în instanță respingerea candidaturii, dar Judecătoria Turda a respins contestația liberalilor.
Reacția USR PLUS
Alianța USR PLUS a transmis ulterior că Dolha este singurul candidat care ”într-adevăr propune o schimbare în sistemul politic actual la nivelul administrației orașului”.
”Drept la replică din partea Alianței USR PLUS Câmpia Turzii
Referitor la materialul din data de 19 August publicat de ziarul Turdanews, în primul rând am dori să precizăm că Judecătoria Turda a respins contestația PNL împotriva candidatei Alianței USR PLUS, Daniela Dolha, așa cum era de așteptat.
În opinia PNL Câmpia Turzii, e firesc să acuzi de incompetență, complet gratuit, pe singurul candidat ce într-adevăr propune o schimbare în sistemul politic actual la nivelul administrației orașului, atunci când acțiunile acestui candidat încep să inspire frică între vechii samsari de voturi și favoruri”, a transmis filiala din Câmpia Turzii a USR PLUS pe Facebook.
De asemenea, formațiunea politică îndeamnă cetățenii să o voteze pe Daniela Dolha, pentru a opri ”hoția, minciuna și administrația proastă” a municipiului.
„Candidatura Danielei Dolha e mai sănătoasă ca oricând și vă așteptăm la vot pentru a opri hoția, minciuna, administrația proastă și metehnele astea de ev mediu ce ne bântuie și azi în politica și presa locală.
Domnule Dorin Lojigan, Sabin Ghemeș si ceilalți care ați condus orașul, noi nu vă putem reclama la judecătorie pentru „erorile” acestea, dar cetățenii vă pot exclude prin ștampila de vot pe 27 Septembrie.
Erorile domniilor voastre în cheltuirea banului public sunt pe finalul documentării și unele arată că foarte probabil veți vizita si Judecătoria Turda si Tribunalul Cluj”, se mai arată în postare.