Un camion cu ajutoare trimis din România a fost capturat de ruşi în Ucraina, a fost golit, însă şoferul ucrainean (etnic român) a scăpat cu viaţă pentru că avea paşaport românesc, povestește europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, fondatorul grupului „Uniţi pentru Ucraina”.
Europarlamentarul USR explică, într-un interviu pentru News.ro acordat în Parlamentul European, cum funcţionează grupul “Uniţi pentru Ucraina”, comunitatea care a venit în sprijinul refugiaţilor ucraineni.
"Pe 11 februarie am făcut grupul ”Uniţi pentru Ucraina”, iar pe 12 l-am pus public. A plecat de la informaţiile foarte multe din presă - şi care erau extrem de credibile - că Putin va ataca Ucraina, doar că nu ştiam când. Era absolut evident că principala problemă a României vor fi refugiaţii. Şi atunci pentru că nu am putere administrativă să pregătesc tot aparatul de stat pentru refugiaţi, pot să spun că am o putere de a aduna oameni de bine în jurul acestei cauze. Am zis că cel mai bun mod de a ne organiza este un grup pe Facebook. Într-adevăr, s-a dovedit a fi o modalitate bună", spune acesta.
Vlad Gheorghe a relatat și un episod în care unul dintre camioanele care transportau medicamente și hrană din România în Ucraina a fost captural de ruși. Șoferul a fost eliberat, pentru că era român.
"La început am lucrat cu cetăţeni ucraineni de origine română. Ei au un suflet împărţit. În orice secundă în care îi întrebi, nu se gândesc să plece în România, nu se gândesc să-şi părăsească ţara, dar în acelaşi timp se simt români în continuare. Sunt patrioţi pentru Ucraina.
Chiar sunt români care au plecat voluntari să lupte pentru Ucraina. Românii din Ucraina ne ajută să trimitem în zona de război pachete. Foarte mulţi dintre ei au paşapoarte româneşti şi micul trafic de frontieră îi ajută cu mâncare, chiar şi cu combustibil. Un paşaport românesc în perioada asta e aur în Ucraina. Poţi să treci graniţa, poţi să pleci din ţară, poţi să faci multe lucruri. Chiar am o poveste pe care mi-au spus-o colegii noştri voluntari zilele trecute. Au trimis un camion care a fost capturat de ruşi.
(...)
Camionul respectiv a fost oprit de ruşi, au fost furate produsele. Dar pentru că acel camion avea numere româneşti şi şoferul avea paşaport românesc, nu i-au făcut nimic. E emblematică imaginea asta: un camion special cu ajutoare trimis cu un şofer român spre Harkov a fost oprit de ruşi, a fost furat, dar şoferul a fost lăsat să se întoarcă cu camionul gol. Dacă nu avea paşaport românesc, şoferul ar fi fost împuşcat, iar camionul ar fi fost furat cu totul. Deci scăparea şoferului a fost paşaportul românesc
Europarlamentarul USR critică felul în care autoritățile române au gestionat criza umanitară a refugiaților din Ucraina.
"Autorităţile din România nu au fost nicăieri şi nici acum nu fac mare lucru. Să spunem foarte clar. În prima săptămână, nu au fost la graniţă. Au apărut după o săptămână, când deja lucrurile se cam stabilizaseră datorită ONG-urilor. Dacă nu erau voluntarii şi asociaţiile, am fi avut o problemă umanitară uriaşă în România. Repet, autorităţile nu au fost nicăieri. După o săptămână, Raed Arafat a ieşit să zică că avem de toate.
(...)
ONG-urile au preluat atribuţiile statului. Asta înseamnă colaborare în viziunea statului român. Pot să vă spun, tot din experienţa personală, că în afară de vama de la Isaccea, unde oamenii au fost absolut fenomenali şi super cooperativi, nu am putut colabora cu nicio graniţă cum trebuie. Autorităţile au refuzat colaborarea şi câteodată chiar ne-au încurcat, doar pentru că nu eram autorităţi".