Trump invocă pentru prima dată amânarea alegerilor: Vor fi cele mai inexacte şi mai frauduloase din istorie

Trump invocă pentru prima dată amânarea alegerilor:  Vor fi cele mai inexacte şi mai frauduloase din istorie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Donald Trump a evocat joi – pentru prima oară – o posibilă amânare a alegerilor prezidenţiale americane, insistând asupra riscului unei fraude, legate în opinia sa de pandemia covid-19.

”Prin votul prin corespondenţă (…), 2020 vor fi alegerile cele mai inexacte şi mai frauduloase din istorie”, a scris Trump pe Twitter.

”Va fi o adevărată ruşine pentru Statele Unite. Amânarea alegerilor până când oamenii pot să voteze normal, în deplină securitate???”, a adăugat el.

ADVERTISING

Este prima dată când Donald Trump evocă posibilitatea amânării scrutinului prezidenţial, în contextul pandemiei.

Liderul de la Casa Albă a acuzat în mai multe rânduri opoziţia democrată că încearcă să comită fraude electorale prin extinderea votului prin corespondenţă, în contextul în care adunările mari de oameni sunt evitate din cauza pandemiei.

Donald Trump este pe locul doi în sondajele de opinie privind preferinţele electorale, favorit fiind Joe Biden.

ADVERTISING

Trump, în corzi. Criza coronavirus și moartea lui George Floyd l-au îngenuncheat. Cu cinci luni înainte de alegeri, Biden e mare favorit

Consilierul lui Trump publică o carte în care președintele SUA e un individ încurcat de democrație ce vrea să rămână veșnic la Casa Albă


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇