Cele mai mari probleme ale Educației românești sunt în primul rând că, paradoxal, sistemul de învățământ din România, pur și simplu, nu învață, apoi abandonul școlar și analfabetismul funcțional și nu în ultimul rând programa școlară prăfuită, cu aer preindustrial, și neadaptată nevoilor actuale.
Iar elefantul din încăpere, în jurul căruia tot încercăm să facem reforme, dar el mereu e acolo și blochează tot este politizarea sistemului de învățământ, spune Ștefan Pălărie, senator USR.
USR are soluții pentru toate aceste probleme. Ca viziune generală, ne dorim o școală pentru elevi, profesori și părinți. Ne dorim pentru elevi o educație relevantă, care să le ofere abilități practice, digitale și sociale, cu mai puțină încărcare teoretică și mai multe activități care să stimuleze creativitatea și gândirea critică, evitând astfel plictiseala, demotivarea și abandonul școlar, mai spune Ștefan Pălărie.
De asemenea, USR a propus și propune reforme esențiale precum creșterea salariilor cadrelor didactice, dezvoltarea unui program național de educație remedială pentru a sprijini elevii cu rezultate slabe și o reformă curriculară profundă care să facă școala mai atractivă și relevantă pentru elevi.
Iată care sunt câteva dintre soluțiile concrete pe care USR le propune pentru rezolvarea celor mai importante probleme ale școlii românești:
Care sunt, în opinia dumneavoastră, primele trei cele mai importante probleme ale sistemului de educație, cum ar putea fi ele rezolvate și care ar fi efectele?
Probabil că cea mai mare problemă este una fundamentală de construcție. Paradoxal, sistemul de învățământ din România, pur și simplu, nu învață. Sau învață foarte lent și foarte puțin!
Un pic mai clar, corpul profesoral al fiecărei școli nu crește profesional (continuu) pentru a încorpora de la an la an diferențele de generații, modificarea preferințelor și a stilurilor de învățare din partea elevilor, creșterea complexității rolului de pedagog într-o societate aflată în transformare intensă datorită tehnologiei și a modificărilor din economie.
Dacă te uiți la o școală (și spun asta ca profesor), structura activităților școlare permite foarte greu profesorilor să învețe (inclusiv unii de la ceilalți), permite greu echipelor manageriale (directori) să învețe, permite foarte puțin consiliilor de administrație să devină mai bune și să ia decizii mai bune.
Aș mai adăuga o notă extrem de importantă: sistemul nu produce învățare de grup sau învățare colectivă - poate cea mai importantă în sistemele complexe așa cum este educația unui stat.
În spatele acestei lipse structurale de învățare stau mai multe alte bube ale sistemului: lipsa motivației adecvate a cadrelor didactice (în mare parte legate pentru decenii de salarizarea de subzistență, dar și alți factori precum politizarea sălbatică a actului educațional), calitatea precară a pregătirii inițiale și continue a cadrelor didactice, lipsa mecanismelor de recompensare a comportamentelor performante și lipsa mecanismelor de îndepărtare și eliminare a comportamentelor contraperformante.
Cel mai mare impact pe termen mediu și lung al acestui sistem care nu învață și se schimbă greu a fost deteriorarea sistemului.
Este ca și când o fabrică poluantă folosește ca materie primă apa din avalul râului pe care îl poluează. În timp, apa poluată intră în procesul de producție și distruge atât producția, cât și produsele finite, dar agravează și poluarea.
În același fel, absolvenții din ce în ce mai slabi ai învățământului românesc odată ajunși profesori au dus la prăbușirea actului educațional. Este un cerc vicios distructiv.
A doua mare problemă, consecință a primeia (prăbușirea performanței școlare), este una recunoscută internațional - abandonul școlar și analfabetismul funcțional.
Un procent semnificativ de elevi părăsesc sistemul educațional înainte de finalizarea studiilor, iar cei care nu abandonează se împart cam jumătate - jumătate între cei care înțeleg un text și pot face operații logico-matematice de bază pe de o parte și cei care citesc, dar nu înțeleg și nu pot calcula marja de profit la vânzarea unui produs.
Învățământul Românesc poate fi văzut ca o conductă cu multe găuri care pierde pe parcursul a 13 ani de școală o treime dintre elevi, iar la final scoate prin două capete două cohorte cam egale, una incapabilă să înțeleagă lucruri de bază, cealaltă cu un fundament de înțelegere, dar departe de seturile de competențe avansate așteptate de angajatori.
Apropo: în a doua cohortă se înscriu și elevii super-olimpici cu care statul român continuă să se mândrească, deși aceștia sunt foarte puțini, iar meritul lor nu poate fi atribuit modului în care școala românească este construită.
E mai degrabă intersecția fericită între niște profesori superdedicați, părinți care investesc în educație și elevi care au descoperit singuri pasiunea unui domeniu la care au rezultate naționale și internaționale.
Revenind la abandonul școlar, vorbim însă foarte puțin de elevii pierduți care ne costă nu doar bani (cum a remarcat recent Universitatea din București într-o analiză despre abandonul școlar), ci ne costă vieți eșuate, pentru că mai puțină școală înseamnă șanse ratate, salarii mai mici, nivel de viață mai scăzut pentru cei care vor deveni viitorii cetățeni ai României.
A treia problemă poate fi menționată explicit - Programa școlară prăfuită, cu aer preindustrial, și neadaptată nevoilor actuale. Fără rezolvarea acestei probleme, facem “Școala Degeaba”. Punem elevii să petreacă mult timp la școală lipsiți de motivație, predându-le lucruri care nu au nicio legătură cu societatea, cu viața lor, cu viitoarele lor locuri de muncă.
Sigur că trebuie atinsă și parcursă și educația fundamentală, dar într-o manieră adaptată la modul în care elevii de astăzi petrec mult timp în contact cu tehnologia și conectați la internet.
Reforma în Educație
Care este reforma pe care USR o propune pentru educație?
Ca viziune generală în USR, ne dorim o școală pentru elevi, profesori și părinți.
Ne dorim pentru elevi o educație relevantă și captivantă, care să le ofere abilități practice, digitale și sociale de care au nevoie într-o lume în schimbare rapidă, cu mai puțină încărcare teoretică și mai multe activități care să stimuleze creativitatea și gândirea critică, evitând astfel plictiseala, demotivarea și abandonul școlar.
Părinții își doresc o educație de calitate, care să le ofere tuturor copiilor șanse egale, indiferent de mediul din care provin.
Un sistem robust de educație înseamnă flexibilitate, descentralizare, energie și motivație. Pentru asta, USR a propus și propune reforme esențiale precum creșterea salariilor cadrelor didactice, dezvoltarea unui program național de educație remedială pentru a sprijini elevii cu rezultate slabe și o reformă curriculară profundă care să facă școala mai atractivă și relevantă pentru elevi.
USR vrea o școală adaptată vremurilor în care trăim, care să nu lase pe nimeni în urmă și din care copiii să iasă cu adevărat pregătiți pentru viață.
USR vrea mai multă putere la cetățeni, iar asta vrem și în educație - mai multă putere la comunități, mai multă descentralizare, mai puține interese politice și o școală îndreptată mai mult spre copii, spre părinți, spre profesori.
Cum reapropiem copilul de școală, care să devină relevantă și interesantă?
Este obligatoriu să începem cu modernizarea programei școlare și implicarea profesorilor într-un proces continuu de formare pedagogică, astfel încât școala să fie mai atractivă și să le ofere elevilor competențe relevante pentru viața de zi cu zi și pentru piața muncii.
Este necesar să continuăm construirea unor activități extracurriculare care să încurajeze creativitatea și implicarea elevilor.
Amenajarea unor săli de educație non-formală în toate unitățile de învățământ liceal. E nevoie să îi implicăm pe elevi în rezolvarea problemelor școlii.
Sunt profesor de Tehnologia Informației și Comunicațiilor. Am creat grupuri de voluntari care să realizeze website-ul școlii. Am ajutat la demararea unui club de robotică în liceul la care predau. Am cerut să avem echipe de voluntari care să ajute secretariatul școlii în activitățile recurente care mănâncă mult timp.
Încă avem probleme cu accesul la date confidențiale, dar nu mă dau bătut. E absurd ca școala să aibă probleme de rezolvat, dar să nu aibă resurse, în timp ce elevii (care au nevoie ca de apă de antrenarea abilităților de rezolvare a problemelor) să nu fie băgați în seamă decât ca masă amorfă către care să arunci cu volume uriașe de informație neinteresantă.
Cum combatem analfabetismul funcțional?
Sunt multe răspunsuri la asta, dar în primul rând e nevoie de organizarea de sesiuni de învățământ remedial. Acest tip de intervenții ar trebui să fie susținut de un sistem de alertă timpurie, astfel încât elevii să primească sprijin înainte ca problemele să devină insurmontabile.
USR a propus modelul de Școală de la 8 la 17. Dimineața școală, la prânz masă caldă și după-amiază activități remediale. Nu poți lăsa să se acumuleze cu anii goluri de învățare care se transformă apoi în destine eșuate.
Profesori mai bine pregătiți
Cum putem avea profesori bine pregătiți nu doar în materia pe care o predau, ci și din punct de vedere didactic?
Trebuie să încetăm să ne mai facem că facem. Asta înseamnă că trebuie să reconstruim din temelii programele de formare continuă.
Eu am trecut recent, cu încăpățânare, printr-un modul de formare psihopedagogică postuniversitar, chiar de la o universitate cu pretenții. Știați că practica din acest program se reduce la o farsă ridicolă în care unii participanți se prefac că sunt profesori, iar ceilalți se prefac că sunt elevi - timp de 30 de minute, iar apoi primesc feedback la simularea realizată? Atât.
Astăzi, un absolvent de facultate cu modul psihopedagogic postuniversitar poate ajunge la catedră fără să fi văzut nici măcar 15 minute un grup de elevi. Iar apoi, odată ajunși în școală, sunt abandonați total. Nimeni nu îi controlează, nimeni nu îi ajută.
Asta este o prefăcătorie și de pregătire inițială, dar și de proces de integrare în corpul profesional. Nu mai putem continua așa.
Pregătirea ar trebui să fie excelentă la început (aproape jumătate timp de practică reală). Apoi, primul an de debut trebuie să asigure real mentorat și control asupra activității. (În alte țări, un profesor debutant stă un an de zile lângă un profesor cu experiență. Abia apoi poate preda pe cont propriu.)
Apoi, programele de formare continuă trebuie să fie parcurse cel puțin la fiecare trei ani. Nu repetitive, ci informații noi, metode noi, injecție de energie și abilități crescute.
Ar trebui să se renunțe la definitivat și la modul de obținere a gradelor didactice?
Pe scurt, examenele de grad trebuie depolitizate. Astăzi, ele sunt doar un ritual, fără ca inspecțiile de grad să poată cu adevărat verifica nivelul de performanță la care profesorul a ajuns în timp. Este un instrument politic de creștere sau înghețare a salariului prin acceptarea sau nu a trecerii examenului de grad.
Una dintre soluții ar fi ca evaluarea să fie făcută de o instituție privată și independentă, pentru a avea o garanție pentru calitatea educației și să putem aștepta acel salt de la profesori.
Mai departe, USR a vorbit despre cum titularizarea ar trebui să fie înlocuită cu o formă de licențiere în cariera didactică care poate fi reînnoită de-a lungul anilor, dacă persoana nu a profesat, și cu o decizie descentralizată la nivel de școală de a angaja profesorii potriviți pentru școala respectivă.
Chiar dacă asta ar știrbi din puterea unora de la centru - totuși, trebuie să asiguri o anumită responsabilitate și școlilor în aceste decizii.
Autonomia școlii
Ar trebui sporite puterea și autonomia școlii?
Pentru a putea avea putere de învățare la nivelul sistemului de educație, este nevoie ca școlile să aibă o responsabilitate crescută. Pentru că atunci când le va crește responsabilitatea, în primul rând în fața comunității, părinților, când vor trebui să dea răspunsuri și vor avea și mijloace să o facă, atunci acest capital local va crește.
Plus că fiecare comunitate are anumite trăsături, în funcție de cadrul social, de economia locală, de aspirațiile oamenilor, de conectarea cu alte zone - toate acestea formează nevoi locale ce nu pot fi prevăzute în metodologii sau bugete-cadru de la București.
La fel, tot de aici decurge și nevoia de a angaja profesorii după anumite nevoi ale comunității.
Fără meditații
Cum facem să nu mai existe cerere din partea părinților pentru meditații?
Dacă vrei să elimini meditațiile sau să le reduci, trebuie să crești calitatea orelor la clasă și astfel să crești încrederea că la școală chiar se face școală. Asta nu depinde doar de profesori - ci și de curriculum, de condițiile de învățare sau de urmărirea traseului de învățare al elevilor la nivel individual.
Dacă lași totul la întâmplare, educația ajunge să se „externalizeze” pe ea însăși, să creeze astfel de fenomene.
Unul dintre motivele principale pentru cererea de meditații este neadecvarea programei școlare și a metodelor de predare. Prin modernizarea acestor aspecte și prin formarea continuă a profesorilor, elevii ar putea primi un suport educațional adecvat în timpul orelor de școală, reducând astfel necesitatea meditațiilor.
USR susține programul „Școala după Școală”, care oferă elevilor oportunitatea de a-și completa cunoștințele și a primi sprijin suplimentar într-un mediu controlat, sub supravegherea cadrelor didactice, după orele de curs.
Acest program ar putea adresa direct nevoia de meditații private prin oferirea unui cadru structurat și accesibil tuturor elevilor, indiferent de resursele financiare ale părinților. Unii copii pot face teme în acest timp, alții pot participa la activități sportive, dar aici vorbim strict de sprijinul care ar reduce nevoia de meditații.
În fine, modul în care ne raportăm la examene aduce cu sine această disperare după meditații. Ca urmare a faptului că admiterea în clasa a IX-a depinde de nota de la Evaluarea Națională (și mai nou, conform Legii Deca-Iohannis, vom avea și un examen suplimentar de admitere), unde și o sutime face diferența, copiii intră de mici într-un malaxor imens cu meditații și presiune să nu facă niciun pas greșit.
Și fără politizare
Cum arată acum politizarea educației și ce ar trebui schimbat?
Aici este elefantul din încăpere în jurul căruia tot încercăm să facem reforme, dar el mereu e acolo și blochează tot.
Cel mai bun exemplu de politizare a educației acum este numirea din pix a directorilor și inspectorilor, adică oameni-cheie în sistem (de la care ne așteptăm apoi să fie reformatori), care de cele mai multe ori sunt chiar membri de partid.
Deși aceste posturi ar trebui să fie ocupate în baza unor concursuri care să ateste competența și potrivirea pentru rol, ministrul actual a preferat să țină de vechile metehne. Adică a blocat reforma și pe mai departe, în ciuda tuturor promisiunilor venite cu noile legi.
Pâinea și cuțitul acestor reforme și a bunei funcționări sunt astfel în mâna unor membri de partid care trebuie, înainte de orice, să-și mulțumească șefii politici, în loc să se ocupe de comunitatea școlară.
Ei sunt răsplătiți apoi cu funcții mai înalte și călduțe, am văzut asta la alegerile locale, o vom vedea sigur și la alegerile parlamentare.
Eu, personal, am lucrat la o lege pentru depolitizare, am ajuns cu ea la președintele Iohannis, la promulgare, de unde a fost întoarsă în Parlament. Cam atât a fost voința lor de schimbare.
Iar acum, realitatea din teren este că ministrul Ligia Deca are acest pact nevorbit și continuă vechiul sistem.
Care sunt atuurile școlii românești?
Astăzi, performanțele vin acolo unde există dedicație și ambiție personală a unor profesori sau a unor elevi ajutați de părinți. Meritele sistemului, ca ansamblu, sunt prea puțin vizibile.
Aș nota că în multe locuri a început să se vadă, în țară, la nivel de primari sau uneori chiar la București, ce impact enorm are un program ca Masa Caldă, care poate rezolva o mare parte din problema abandonului școlar, măcar la nivel timpuriu.
Din păcate, iar aici subliniez că USR a cerut și a insistat mereu pentru mai mulți bani alocați, lucrurile se mișcă lent la centru.
Uneori la nivel local vezi mai mult interes sau acel moment de „aha! iată că funcționează” decât la nivel de minister, de unde ar trebuie să existe acel cap limpede, ceea ce mă încurajează că totuși, la firul ierbii, profesori sau chiar primari și consilii locale înțeleg mai bine ce au de făcut. Lipsește imboldul de la centru.
***
Ștefan Pălărie este senator USR de București.
El a absolvit Facultatea de Cibernetică de la ASE, un program de Master la SNSPA și programul de Executive MBA al Maastricht School of Management din București.
A lucrat în mai multe companii multinaționale în zona resurselor umane, după care a făcut mutarea naturală spre training și consultanță, poziție din care a fost implicat în proiecte de transformare organizațională în domenii precum telecomunicații, servicii bancare, petrol și gaze naturale.
Ștefan Pălărie a fondat și a condus timp de 10 ani Școala de Valori, un ONG premiat în România și la nivel european pentru inovație și impact în Educație, care a oferit pentru zeci de mii de liceeni din România programe internaționale de învățare.
A participat în task-force-urile de educație ale Romanian Business Leaders și Coaliției pentru Dezvoltarea României unde, alături de alți specialiști, a analizat sisteme educaționale din străinătate și a elaborat propuneri de modificare legislativă în România de creștere a performanțelor educaționale, astfel încât România să se alinieze standardelor europene pe acest plan.