PSD-PNL, confundând democrația cu propriul interes și instrumentalizând instituții politizate, au crescut „pofta colectivă de sânge”, ceea ce face ca alegerile prezidențiale să stea sub semnul unei nevoi de schimbare radicală.
De vreme ce George Simion (plus Călin Georgescu) a capitalizat cel mai mult această nevoie, care e șansa lui Nicușor Dan de a mobiliza un număr de alegători noi?
Pe logica pro-anti sistem, Simion e mai convingător. Dan e mai convingător pe logica pro-anti UE. Dar nu e destul, PSD-PNL au invocat des și ipocrit valorile europene, afirmă profesorul de științe politice Alexandru Gussi, într-un interviu acordat spotmedia.ro.
Care sunt concluziile mari ale acestui prim tur al prezidențialelor reluate? Ce trebuie să consemnăm și mai ales cine?
La turul anulat din 24 noiembrie, ca și după 4 mai, avem calificați doi candidați care nu reprezintă cele două mari partide de la guvernare, cele care la locale și-au împărțit teritoriul, au majoritatea parlamentară și președinția.
În consecință, putem spune că, în primul rând, există o mare dorință de schimbare. E o nemulțumire în raport cu clasa politică și, cu cât această nemulțumire e mai mare, cu atât schimbarea dorită e mai radicală.
Cei care au decis anularea alegerilor au pierdut cinci luni în care neîncrederea PSD-PNL s-a transferat mai mult și mai radical ca niciodată în neîncredere față de instituții, față de mecanismele constituționale, față de natura democratică a regimului.
Simion intră în turul doi cu un procent mai mare decât aveau împreună, ca procente, candidații Georgescu și Simion în noiembrie.
Dan are mult mai puține șanse decât avea Lasconi în turul doi din decembrie. Simbolic vorbind, e un triumf nu atât al președintelui AUR, cât al lui Georgescu, interzis să candideze, dar care, în ochii unei părți din populație foarte importante, a beneficiat de gesturi precum reținerea în trafic sau acuzațiile procurorilor.
Simetric, e un eșec epic al celor care au ales metode considerate de mulți cel puțin îndoielnice, eu aș spune nedemocratice, cu argumentul că apără democrația.
Astfel, PSD-PNL, confundând democrația cu propriul interes și instrumentalizând instituții politizate, au crescut pofta colectivă de sânge, în ghilimele, desigur.
Despre cauze s-a vorbit mult, totuși, ele nu au fost înlăturate. Ce urmează? Poate fi întors din drum George Simion? Ce ne spun matematica și sociologia politică aici?
S-a spus deja, rezultatele de tur unu nu-i dau o șansă lui Nicușor Dan decât dacă există o semnificativă creștere a prezenței la vot. Ea e posibilă.
Așa cum există o mare cerere politică de schimbare, România nu a mai cunoscut o alternanța la putere, la nivelul instituției prezidențiale, de 20 de ani, există însă și o frică de schimbare. Poate mai ales de sensul schimbării, cu Simion amenințător nu e național-populismul, acum aproape banalizat în Europa, cât necunoscutul.
Va depinde ce clivaje vor mai fi mobilizatoare. Pe logica pro-anti sistem, Simion e mai convingător. Dan e mai convingător pe logica pro-anti UE.
Dar nu e destul, PSD-PNL au invocat des și ipocrit valorile europene, la aceste alegeri nu cred că acesta poate fi discursul câștigător.
Probabil că Dan va trebui să meargă și pe ideea de ordine, pe care a mers și Antonescu, pe stabilitate și frica de o schimbare prea radicală.
În România votează puțin mai mult de jumătate din cordonul electoral, e deja o realitate. Care sunt cauzele acestui absenteism?
E o explicație veche, baza de calcul pare cam largă, 19 milioane, e clar că mulți împrăștiați prin lume nici nu se mai gândesc să voteze. Apoi, oferta de candidați și mai ales raportarea partidelor la societate nu numai că sunt anti-talente la nivel de reprezentativitate, dar și caută momente tip ziua națională și mini-vacanțe, anul trecut, dar și anul ăsta, pentru a limita participarea, pentru a da o greutate mai mare nucleului lor dur care, se vede treaba, nici nu mai e așa dur.
În fine, atunci când anulezi alegeri și blochezi candidați, să nu te miri că mulți stau acasă.
Din acest punct de vedere, creșterea participării la turul doi, de care vorbeam mai devreme, poate fi și în sensul votului de protest, mai ales în diaspora. În 2014, a fost o răsturnare a situației provenită din creșterea participării, bazată inclusiv pe rețelele sociale, dar contextul era net diferit de cel de acum, Ponta era prim-ministru.
Poate fi demarată o reformă a partidelor politice mainstream? E necesară?
Vorbim de asta de 20 de ani. Cred că în România nu există partide politice demne de acest nume. Sunt organizații cvasi-statale care instituționalizează modul în care unele rețele drenează resursele bugetare. USR, când a apărut în 2014, trebuia să fie un model, elementul care, prin logica concurenței pe piața politică, să împingă și alte partide să preia bune practici, mai ales deschiderea față de societate. Ce a urmat, nu comentez aici.
Care sunt consecințele imediate ale alegerilor, în termeni de poziționare diplomatică și europeană?
Elita noastră politică și instituțională s-a dovedit prea slabă să-și poarte singură crucea propriei sale nepopularități.
S-a victimizat complezent în raport cu ingerința rusă, a devenit un caz european, apoi global, soarta imaginii României a fost ridicată la nivelul unor uragane europene și globale care o depășesc. Ne-am împins singuri la colț. Orice va ieși, vom fi puși la colț de cineva.