AFP: Simion vs Dan, tribunul împotriva matematicianului în turul doi

AFP: Simion vs Dan, tribunul împotriva matematicianului în turul doi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Unul este expansiv, celălalt rezervat. Dincolo de viziuni politice divergente, totul îi opune pe protagoniştii turului doi al alegerilor prezidenţiale din România, George Simion, liderul Partidului naţionalist AUR şi Nicuşor Dan, primarul de centru al Bucureştiului.

Cei doi se vor înfrunta la 18 mai pentru a obţine postul suprem – influent în politica externă, comentează AFP.

George Simion, candidatul MAGA

Deputatul în vârstă de 38 de ani, care a candidat în scrutinul de la 24 noiembrie, anulat pe fondul unor suspiciuni de amestec rusesc, a fost eclipsat atunci în mod neaşteptat de către Călin Georgescu şi a obţinut mai puţin de 14% dintre voturile exprimate la acea vreme.

El aproape că şi-a triplat scorul duminică (40,9%), jonglând între o campanie online, vizite în pieţe locale şi călătorii în străinătate într-o diasporă cucerită de cauza sa.

Acest admirator al lui Donald Trump se visează drept un preşedinte MAGA, numele sloganului trumpist "Make America Great Again", pe care şi l-a afişat uneori pe şepci.

Ambiţia sa este să consolideze legăturile cu Statele Unite şi să participe la o alianţă suveranistă în interiorul Uniunii Europene (UE), alături de italianca Giorgia Meloni, celălalt model al său.

S-a făcut cunoscut prin luări de poziţie radicale împotriva restricţiilor anticovid. El şi-a moderat discursul oficial în ultimele luni şi stăpâneşte perfect codurile reţelelor de socializare, împărtăşind culisele şi intimitatea familială cu peste 1,4 milioanede abonaţi pe TikTok.

Refuzând eticheta de extremă dreapta, el strigă cu regularitate ”fraudă” electorală, reluând o retorică nesusţinută cu probe şi dragă miliardarului republican.

După hotărârea Curţii Constituţionale de a invalida alegerile şi apoi de a-l exclude pe Georgescu, el a protestat faţă de o ”lovitură de stat”.

A fost vizat de o anchetă a parchetului cu privire la incitare la violenţă, după ce a declarat că vrea să-i ”jupoaie de vii în public” pe cei care se fac vinovaţi de îndepărtarea lui Georgescu.

Nicușor Dan, reformatorul proeuropean

Primarul Bucureştiului, în vârstă de 55 de ani, a decis după ”şocul” din noiembrie să intre în arenă, sperând la renaşterea proeuropeană.

Un absolvent de matematică la Sorbona, el a militat mai întâi împotriva dezvoltării urbane ilegale, după care a trecut şi la politică, o carieră care îl acaparează prea mult după gustul fiicei sale, a declarat el pentru AFP.

Ales în 2020 la conducerea Capitalei, el se laudă că a modernizat sistemul de încălzire, salvând totodată orașul de la faliment.

El s-a văzut pe sine ca pe un om providenţial după ce a constatat că ascesniunea extremei drepte se datora în parte respingerii clasei politice ”corupte” şi ”arogante”.

Cu sloganul ”O Românie cinstită”, Nicuşor Dan se vrea omul ”schimbării”. Foarte fericit la anunţarea califcării sale în turul doi, cu aproape 21% dintre voturile exprimate, el a discutat îndelung, duminică seara, cu susţinătorii săi, spre deosebire de adversarul său, care a preferat să difuzeze un mesaj video şi care a boicotat presa venită la faţa locului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇