Senatorul Daniel Breaz critică PSD, după demisia din partid: Să dai jos un guvern, sa pui același guvern și să depui iar moțiune nu are nicio logică

Senatorul Daniel Breaz critică PSD, după demisia din partid: Să dai jos un guvern, sa pui același guvern și să depui iar moțiune nu are nicio logică

Senatorul Daniel Breaz, fost ministru al Culturii, care şi-a anunţat vineri demisia din Partidul Social Democrat, în care a activat peste două decenii, afirmă că îşi va continua activitatea ca independent, negând că ar fi interesat să candideze la viitoarele alegeri parlamentare pe listele Partidului Naţional Liberal.

„A fost o mişcare (demisia – n.red.) pe care am făcut-o din cauza faptului că, atunci când am tras diverse semnale de alarmă în PSD, nu am fost luat în considerare. (…) Îmi continui activitatea independent. Voi face politică pentru cetăţeni şi merg mai departe”, a declarat presei Daniel Breaz vineri după-amiaza, la un eveniment organizat în comuna sa natală, Mihalţ, la care au fost prezenţi, de asemenea, şi liderii judeţeni ai PNL, precum şi ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

ADVERTISING

El s-a arătat nemulţumit că, în ultimii ani, PSD a ajuns "aproape să nu mai conteze" la nivelul judeţului Alba, precum şi de momentul în care a fost anunţată moţiunea de cenzură.

"Să depui o moţiune de cenzură în ianuarie, să dai jos un guvern după trei săptămâni, să vii să pui tot aceiaşi oameni, acelaşi guvern, să vii din nou, acum, să depui o moţiune de cenzură, nu are nicio logică. Cu trei luni înaintea alegerilor generale, adică se fac nişte lucruri total fără cap. Am o altă construcţie", a susţinut senatorul.

ADVERTISING

Întrebat de jurnalişti dacă va candida la viitoarele alegeri parlamentare pe lista PNL, Breaz a răspuns că vrea coerenţă.

"Haideţi să lăsăm bursa zvonurilor. V-am spus: a fost o decizie pe care am luat-o după 21 de ani de membru al PSD, motivele le-am explicat foarte clar. Vreau şi vreau coerenţă", a conchis senatorul.

La întrebarea insistentă dacă totuşi îşi mai doreşte un mandat de parlamentar, Daniel Breaz a menţionat că nu poate să spună în momentul de faţă ce mai doreşte.

"Îmi doresc din poziţia de rector (al Universităţii 1 Decembrie 1919 Alba Iulia - n.red.) ca admiterea de toamnă să fie foarte bună pentru universitate, universitatea să se dezvolte, să avem cât mai mulţi studenţi la Alba Iulia", a conchis acesta.

ADVERTISING

În ceea ce îl priveşte pe liderul liberalilor din Alba, europarlamentarul Mircea Hava, prezent, de asemenea, la evenimentul desfăşurat în Mihalţ, acesta a susţinut că PNL nu are nicio ofertă pentru Breaz.

"E problema lui (de ce a demisionat - n.red.). (...) Oamenii pot să treacă dintr-o parte în alta. PNL-ul nu are nicio ofertă. (...) Nu există nicio ofertă pentru Senat, pentru Camera Deputaţilor. El a dorit să plece, are motivele lui", a declarat Mircea Hava.

Acesta a mai spus că nu poate să dea asigurări că Breaz nu se va regăsi, totuşi, pe listele PNL la viitoarele alegeri.

"Nu, eu nu pot să dau asigurări de genul ăsta. (...). Un partid se dezvoltă şi creşte aşa cum crede el", a mai declarat Mircea Hava.

Senatorul Daniel Breaz a anunţat vineri că a demisionat din PSD, explicând că nu mai poate face parte dintr-un partid "lipsit de identitate" şi "distanţat, considerabil, de binele societăţii", care, în formula actuală, "are vocaţia de a ajunge un partid insignifiant pe scena politică".

Citește și: Ciolacu, după demisia lui Daniel Breaz din PSD: Se milogea și se ruga la Dragnea măcar o lună să fie ministru


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇