Ședință importantă în PSD, cum n-a mai fost de mulți ani. Liderii și parlamentarii partidului se reunesc la Sinaia

Ședință importantă în PSD, cum n-a mai fost de mulți ani. Liderii și parlamentarii partidului se reunesc la Sinaia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Nicușor Dan va avea cel mai probabil marți consultări cu liderii partidelor, pentru ca până la finalul săptămânii viitoare să facă a treia desemnare de prim-ministru, care să încerce să adune voturile parlamentarilor și să-l înlocuiască mai apoi pe Ilie Bolojan de la Palatul Victoria.

Din informațiile pe care le avem, prima opțiune pe care președintele o are în minte este numirea unui prim ministru independent, fără apartenență politică, iar primul nume care are cele mai mari șanse să fie rostit este cel al lui Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor.

ADVERTISING

După eșecurile cu Eugen Tomac și Adrian Veștea, acum, viitorul Guvern ar urma să aibă sprijinul atât al PSD, cât și al UDMR, dar vor veni voturi și dinspre grupurile parlamentare ale UPR și PACE, dar și 10 voturi din tabăra anti-Bolojan din PNL.

Cert este că miniștrii vor fi politici, însă președintele își dorește să aibă influență asupra numirii a două portofolii: este vorba despre numirea de la Externe, dar și pentru cea de la Apărare Națională.

Luni, 31 august, va fi aglomerație la Sinaia, unde toți parlamentarii PSD și liderii partidului din întreaga țară se vor strânge la un hotel 4 stele din oraș, pentru o ședință de partid cum n-a mai fost mulți ani.

ADVERTISING

Citeşte informaţiile integral în articolul publicat de ŞtirileProTV.ro

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google