Narativul câștigător va depinde de cine va câștiga războiul. De cum se încheie acest conflict, depinde dacă vom avea un sistem de reguli care protejează statele mai mici de abuzul statelor mari sau nu.
Ucraina a devenit povestea bună pe care Occidentul ar vrea să o spună și despre sine. Președintele Volodimir Zelenski și-a adjudecat fără niciun dubiu victoria narativă, a intrat fără rezerve într-un rol eroic, puternic, readucând în scenă portretul unui lider politic care își reprezintă națiunea. Prin contrast, Vladimir Putin e personajul malefic absolut, care nu doar că nu are limite în a ținti civili, dar nici nu e urmat de propriii oameni din loialitate, ci mai degrabă din frică. Dar aici e și un palier emoțional.
Va reuși Ucraina să reziste și să nu cedeze povestea?
Am vorbit despre războiul narativ, imagine și percepție cu Oana Marinescu, consultant în comunicare strategică.
Cum arată bătălia narativă, în acest război? La prima vedere, Ucraina a reușit să domine planul acesta simbolic, al poveștii pe care o spune despre sine.
Bătălia narativă se duce pe mai multe planuri. Este important să le avem pe toate în vedere. Dacă ne ducem doar după prim-planul emoțional, dominat în partea noastră de lume de Ucraina eroică, pierdem fundalul strategic, care va influența lucrurile pe termen lung. Acest fundal se referă la primul nivel al bătăliei narative: bătălia pentru legitimitate, care se duce pe o singură linie: Cine este agresorul și cine este agresatul? În această confruntare nu sunt doar doi actori – Rusia și Ucraina. Sunt mai mulți actori internaționali - state și organizații.
Pe de o parte sunt Occidentul, statele și organizațiile internaționale (UE, NATO, ONU) care privesc și sancționează invazia rusă prin prisma dreptului internațional.
Acești actori vorbesc de agresiune nejustificată, de nerespectarea suveranității și integrității Ucrainei, de crime de război, agresiune barbară, de nerespectarea acordurilor și a dreptului internațional. Aceasta este partea de lume care s-a raliat în spatele Ucrainei și spune că Rusia a acționat nelegitim. Pe partea cealaltă, începând cu discursurile lui Putin care au anunțat și justificat invazia, continuând cu demersurile diplomatice la nivelul ONU și cu propaganda oficială, Rusia se străduiește să justifice legitimitatea demersului său.
Argumentele sunt diverse. Rusia invocă și ea dreptul internațional, dar o face prin contorsiuni logice, prin golirea de conținut sau răstălmăcirea prevederilor și chiar prin minciuni sfruntate, ca să citez din discursurile ambasadorilor la ONU. De exemplu, în discursul prin care anunța invazia, Putin a invocat articolul 51 din Carta ONU, pretinzând că Rusia acționează în legitimă apărare. Kremlinul susține că Rusia este pusă în pericol de extinderea NATO și că Ucraina ar fi reprezentat o amenințare la adresa sa. Modul în care Rusia comunică pe tema așa-ziselor negocieri de pace de asemenea este legat de acest narativ.
Tot timpul vina este pusă pe Zelenski, care dacă ar accepta propunerea Kremlinului, ar putea să-și salveze țara, omițându-se astfel că de fapt Rusia este agresorul și nimic nu o împiedică să oprească agresiunea. Apoi, cerința ca Kievul să accepte preluarea de către Rusia a teritoriilor cucerite anterior (Crimeea și Donbass) înseamnă de fapt legitimarea unei încălcări flagrante a dreptului internațional – suveranitatea și integritatea teritorială a unui stat. Cerința ca Ucraina să se denazifice ar însemna, dacă ar fi acceptată, confirmarea narativului oficial că Moscova s-a luptat cu naziștii.
Cerința demilitarizării și a neutralității Ucrainei este o formă de negare a suveranității sale naționale și de exemplificare a amenințării ucrainene la adresa Rusiei. Așadar sub pretextul că Rusia se apără de o pretinsă amenințare din partea NATO si a Ucrainei, Rusia de fapt calcă în picioare regulile de drept internațional în foarte multe moduri, dintre care cel mai cinic și revoltător rămâne probabil faptul că soldații săi au omorât civili, inclusiv copii, si au bombardat maternități, dar ei au reclamat la ONU Ucraina pentru crime de război și au spus că „bombardează cu delicatețe”.
Rusia nu are prea mulți aliați în acest narativ. Cea mai importantă este cu siguranță China, care încearcă un balet diplomatic, pentru a nu ostiliza Vestul. Totuși, Beijingul preia din elementele narativului rus. Una din teme este cea legată de extinderea NATO. Putem înțelege de ce – Chinei îi displace creșterea puterii SUA. Pe de altă parte, China spune că recunoaște integritatea și suveranitatea Ucrainei, dar nu suficient cât să se alinieze sancțiunilor economice. Din contră, le critică. În plus, platformele de socializare chineze, ca și în restul Asiei, propaganda rusă este în floare și oamenii sunt prinși în narativul Kremlinului.
Narativul câștigător va depinde de cine va câștiga războiul. Nu e doar pentru că întotdeauna în istorie învingătorii au scris istoria, ci și pentru că în joc nu se află doar soarta Ucrainei, ci întreg sistemul mondial.
Confruntarea este între forța dreptului și dreptul forței la nivel internațional. De cum se încheie acest conflict, depinde dacă vom avea un sistem de reguli care protejează statele mai mici de abuzul statelor mari sau nu. Și este important să vedem cum ne vom putea proteja inclusiv de capacitatea statelor mari de a bloca mecanismele internaționale datorită pozițiilor pe care le au în organizațiile mondiale, cum este acum situația Rusiei care folosește dreptul de veto în Consiliul de Securitate pentru a împiedica orice acțiune justificată de dreptul internațional împotriva ei.
Dacă războiul se încheie cu Rusia păstrând teritorii ucrainene, atunci narativul final va păstra semințe ale poziționării Rusiei care vor rodi mai târziu, ca precedent și propagandă. Pentru Rusia, acesta este narativul imperial și revizionist, intens susținut nu doar de istoria sa, ci și de propaganda sovietică și putinistă.
Este un narativ care va stârni o mare neliniște în regiune și la nivel mondial. Zilele trecute, la televiziunea rusă se vorbea deja despre ce alte state europene ar mai trebui atacate de Rusia. Mitingul lui Putin de pe stadion a început cu un cântec sovietic care înșira toate teritoriile din spațiul URSS care sunt ale Rusiei, printre care si Moldova, care vrea în UE. În Ucraina, răspunsul la această situație și la narativul imperial rus ar fi dezvoltarea narativului lor național. Pentru statele NATO, probabil s-ar dezvolta narativul de apărare comună.
Revenind la actuala bătălie a narativelor, extrem de importantă este cea pentru moralul trupelor și pentru opinia publică. Ucrainenii sunt cu siguranță victorioși până acum. Sunt foarte buni la setarea agendei, convingerea propriilor oameni să lupte, convingerea propriilor oameni să nu cedeze în fața violențelor inumane ale rușilor. Desigur este posibil să fie și o puternică reacție de apărare: oamenii realizează că dacă se predau le va fi extrem de rău.
Însă este în mare măsură o reacție emoțională, de coeziune identitară, în jurul unei idei naționale și al unui lider care îi inspiră - Zelenski. Pe de altă parte, avem numeroase relatări despre moralul scăzut al trupelor ruse și despre abuzurile continue la care autoritățile ruse își supun proprii cetățeni dacă critică linia oficială. Sunt două lumi diferite.
În afara Ucrainei, susținerea extraordinară de care se bucură această țară în Occident și chiar și în spațiul fostei URSS are la bază doi factori.
Pe de o parte este puterea de comunicare pe care a avut-o Kievul. Îl am în vedere atât pe Zelenski, care a devenit un adevărat lider de război și care are niște calități comunicaționale excepționale, cât și întregul aparat de comunicare. Să nu uităm că ministrul Comunicațiilor din Ucraina a obținut pe Twitter sprijinul lui Elon Musk și a lansat o campanie de crowdfunding cu un vizual care promite să-l trimită pe Putin pe Jupiter. Pe de altă parte, este vorba de o comunitate de valori. Sunt valorile democratice, pe care Putin le amenință, și este profunda umanitate care ne este zguduită, agresată în profunzime prin vizibilitatea pe care ororile războiului o capătă sub ochii noștri, prin presă și pe social media.
Președintele Volodimir Zelenski a avut câteva discursuri puternice, s-a adresat Parlamentelor occidentale. A folosit în aceste discursuri concepte simbolice, formulări intrate în percepția colectivă: în Marea Britania l-a parafrazat pe Churchill, în SUA pe Luther King, în Germania a vorbit despre căderea zidului. Care a fost aici miza și ce a obținut președintele ucrainean?
Nu știu dacă are un speechwriter sau sunt mai mulți cei care contribuie – nu-mi pot imagina că în nebunia războiului își poate scrie singur discursurile – însă cine se ocupă de construcția de mesaj și, mai exact, de redactarea acestor alocuțiuni face o treabă foarte bună.
Desigur, Zelenski este un foarte talentat orator și faptul că pune suflet în cuvinte îl ajută enorm să ajungă la audiența lui. Pentru fiecare Parlament străin în care a vorbit, Zelenski a folosit elemente de discurs cu o semnificație puternică pentru țările respective.
Cel mai recent exemplu este faptul că l-a invocat pe Belmondo în Parlamentul Franței și a făcut apel la o reprezentare a națiunii franceze plină de măreție, așa cum o împărtășesc francezii.
Acestea sunt tehnici discursive menite să câștige audiența. Rolul lor – ca și rolul discursurilor respective – este să consolideze sprijinul politic și al opiniei publice din fiecare țară pentru Ucraina. Este important pentru Kiev ca sprijinul să nu scadă în intensitate, ci să crească. Este vorba de un efort foarte mare pe care Occidentul îl face din punct de vedere financiar și logistic. Și este vorba de o decizie care rămâne pe masă: care este linia roșie pe care NATO și comunitatea internațională o impun Rusiei, în condițiile în care Kievul insistă pentru no-fly zone?
Totuși, nu toate discursurile din parlamente au dat rezultate excepționale. În Parlamentul israelian, Zelenski a avut unele reacții contrare, pentru că a comparat bombardarea civililor de către ruși cu „soluția finală” a lui Hitler.
Ce a surprins pe multă lume este acest patriotism ucrainean, eroic, de care lumea modernă nu a mai avut parte. E aici și nevoia de poveste, nevoia de a fi parte a unei povești clasice, de tipul bătăliei dintre bine (absolut) și rău (absolut)?
Cred ca mai mult decât patriotism, este vorba de determinarea și curajul cu care acești oameni au intrat în luptă.
Rusia a mizat pe imaginea ei de super-putere și pe imaginea pe care Putin – probabil hrănit și de propaganda lui proprie și de serviciile secrete care nu l-au pus la curent cu situația reală din teren – și-a format-o despre Ucraina, că nu e un stat.
Imaginea Rusiei de super-putere o avem și noi, la nivel comun. Această imagine se destramă acum în Ucraina, pe măsură ce ucrainenii distribuie clipuri cu soldații lor dansând și cu tractoarele lor trăgând tancurile rusești.
Ei bine, contrastul acesta între imaginea de forță a Rusiei, cu amintirea victoriei facile a Kremlinului în 2014, și forța cu care ucrainenii au reacționat, s-au organizat și se luptă pentru țara lor cred că a avut un impact emoțional foarte puternic. La aceasta se adaugă mai multe alte elemente: valorile democratice, atât de bine reprezentate de mesajul lui Zelenski că Ucraina luptă pentru libertate; frica de agresiunea rusă, care în colțul nostru de lume este foarte puternică; traumele trecutului, ale celui de-Al Doilea Război Mondial care s-au manifestat mai ales în țările occidentale, dar și ale perioadei comuniste, care s-au trezit în țările fostului bloc comunist; nevoia noastră profundă, ca în pofida tuturor umbrelor din noi, să ne păstrăm umanitatea.
Cred că multă lume resimte agresiunea rusă în Ucraina la nivel personal. Este o provocare a umanității noastre, a identității noastre umane, dincolo de identitățile naționale sau de alt tip. Este o traumă colectivă pe care o trăim. Și răspundem la ea cu mijloacele pe care le avem. Îl susținem pe cel care e bun, îl ajutăm, acționăm în felul nostru pentru a face ceva împotriva celui rău. Și desigur, toate acestea le facem în interiorul unor narative, al unor povești, pentru că avem nevoie de sens și de coerență.
Cum arată, în oglindă, narativele rusești? Ce spun ele și cui?
Rusia încearcă să controleze la modul absolut narativul oficial. Acesta poate fi sintetizat astfel: Rusia este atacată pentru că NATO se extinde, iar Ucraina, care face parte istoric din „lumea rusă” și nu a fost niciodată un stat independent, a fost deturnată de la matcă de SUA, care o corupe cu valorile sale occidentale, cu care a supus și țările europene, și o va folosi împotriva Rusiei.
În forme diferite, aceste elemente se regăsesc atât în mesajele pentru consum intern, care țintesc publicul rus, cât și mesajele pentru consum extern. Este un narativ construit în ani de zile, nu o încropeală peste noapte. Se hrănește din surse multiple: viziunea despre lume a lui Putin, puternic influențată de diverși ideologi din trecut și actuali, inclusiv de ortodoxismul său; propaganda sovietică; gândirea serviciilor secrete rusești; semnificația ontologică a luptei Rusiei cu Vestul. Mă întorc astfel la ce am spus mai devreme: dincolo de războiul propriu-zis, în confruntarea dintre narativele ambelor părți se produce o încleștare a două lumi bazate pe valori diferite. Pe de o parte este lumea euro-atlantică, ce pune preț pe individ și pe drepturile și libertățile sale individuale, deci implicit apreciază viața fiecăruia, respectă normele de drept. Este lumea spre care Ucraina aspiră.
Pe de altă parte este lumea rusă, așa cum o definește Putin, imună la influența culturii occidentale, despre care liderul de la Kremlin vorbește cu dispreț, iar Patriarhul Kirill – unul dintre ideologii săi – o reduce la Paradele Gay. Este o lume în care individul nu are nicio valoare. În societate este doar un supus, în armată este carne de tun. Iar cea mai elocventă imagine a lipsei de valoare a omului pentru Kremlin este lejeritatea cu care, în Ucraina, armata rusă omoară civili, copii, femei, bombardează spitale și maternități, răpește și torturează jurnaliști, iar în Rusia, oponenții sunt arestați, amendați, bătuți, închiși. Imaginea lipsei de valoare a individului uman în Rusia secolului XXI este revoltătoare pentru un om care trăiește în sistemul de valori occidental. Aceasta este lumea din care Ucraina vrea să scape.
Ucraina, președintele Zelenski, dar și alți oficiali, folosesc social media. Rusia pare aici retrogradă, comunică mai degrabă la nivel oficial. Este social media un avantaj pentru Ucraina?
Da, ucrainenii domină comunicarea pe platformele sociale occidentale. O fac pentru că știu să se folosească de ele, au conținut, transmit emoție, au umor. Au povești puternice, unele sunt răvășitor de dureroase, alte sunt impresionante prin frumusețea lor. Pur și simplu multă lume s-a trezit zile în șir cu gândul: „A căzut Kievul?” sau „E Zelenski încă viu?”. Iar primul gest a fost să verifice pe Facebook sau pe Twitter. Cu siguranță platformele sociale sunt un mare avantaj pentru Ucraina, pentru că mesajele și poveștile lor ajung rapid și nemediat la oameni din întreaga lume. Le este foarte ușor să circule meme-uri, caricaturi și clipuri.
Zelenski se adresează direct grupurilor țintă pe care le vizează, inclusiv rușilor. O comunicare excepțională a fost făcută pe tema prizonierilor și a morților din armata rusă. Nu doar că au dat drumul pe social media la clipuri cu înregistrările prizonierilor ruși, dar au creat un site dedicat unde rudele pot să afle dacă băieții lor au căzut prizonieri sau au căzut pe front, în Ucraina. Kievul a lansat acest demers în condițiile în care politica Moscovei era să nu comunice rudelor dispariția soldaților, iar unii dintre cei trimiși în Ucraina nici măcar nu au știut că pleacă la război. Ca urmare, Moscova a recunoscut pentru prima oară că are oameni morți pe frontul ucrainean și a anunțat că va da compensații financiare familiilor. Mi s-a părut o victorie de imagine și un punct forte pe planul comunicării: mamele soldaților morți pot vorbi altfel împotriva propagandei oficiale.
Rusia are altă relație cu platformele sociale. În primul rând, le-a interzis pe cele occidentale – Twitter, Facebook, Instagram. Ce nu poate controla, Rusia interzice. E drept, înainte de a fi interzise, aceste platforme blocaseră accesul utilizatorilor la canalele de propagandă ale Kremlinului, ceea ce a fost o mare lovitură în termeni de audiență și propagare a mesajului. În al doilea rând, Rusia mizează mai mult pe televiziunile sale, unde controlează conținutul și cu care influențează comunitățile de limbă rusă din spațiul fostei URSS. Conținutul acestor televiziuni merge mai departe pe platformele proprii de social media. Și din când în când mai scapă și câte o dizidență. Să nu uităm că presa străină nu mai poate intra în spațiul rusesc.
Apoi, Rusia utilizează platformele sociale din țările unde vrea să influențeze opinia publică. De exemplu, ambasadele sale comunică pe social media, chiar dacă greoi, în stilul Moscovei, dar în linie cu narativul oficial. Așa am aflat că au deschis o nouă linie de victimizare: discriminarea la adresa cetățenilor ruși. Până și etnicii ruși din Republica Moldova au luat atitudine și au scris pe contul Ambasadei că nu au nevoie să fie salvați.
Un alt exemplu este cel al rețelei de „proxies” sau „influencers”: oameni care preiau temele Kremlinul și le promovează activ în comunitățile lor. Sunt studii care arată că sunt anumite teme care sunt lansate de Kremlin și preluate de promotorii lor. În acest caz, și Moscova utilizează meme-uri, caricaturi, povestioare. Și în fine, în al treilea rând, pe platformele social media din China și din țările asiatice, propaganda Kremlinului este în elementul ei.
România e aproape de acest război. Cât de puternice sunt aici narativele rusești și cum sunt ele declinate? Dar percepția asupra Ucrainei?
România este aproape de acest război și este foarte vulnerabilă ca societate. Narativul și interesele rusești au fost foarte activ promovate în România încă din 1990. Vi se par cunoscute teme precum: „Occidentul degradat”, „familia tradițională este amenințată”, „problema LGBT”, „ideologia de gen”, „România trebuie să rămână neutră”, „NATO nu ne va apăra”, „Rusia e puternică și nu trebuie să o supărăm”, „Mai bine ne avem bine cu Rusia”, „Trebuie să ne păstrăm suveranitatea în fața UE”/ „Trebuie să ne recuperăm suveranitatea față de UE”? Sunt teme cultivate și dorite de Kremlin. Sunt teme care produc disensiune în societate, neîncredere în structurile euro-atlantice și alienare față de drepturile omului. Or, acestea sunt obiectivele Rusiei în țările unde vrea să aibă control sau pe care pur și simplu nu vrea să le vadă dezvoltându-se. Nu știu dacă este o țară cu a cărei dezvoltare Rusia s-ar simți în siguranță, dacă e să mă raportez la mentalitatea de cetate asediată care este evidentă în discursul ei oficial.
Pe de altă parte, este evident că de când a început războiul s-au activat diverși apărători ai Rusiei, care pretind că sunt oameni cu gândire critică și care își apără independența, față de turmă. Oameni care l-au ajutat pe Dragnea să exercite controlul asupra instituțiilor statului și a presei acum se erijează în apărători ai libertății. Oameni care se pretind independenți preiau citate din articolul lui Putin de anul trecut despre Ucraina, în care spunea că nu e un stat și că e format din bucăți din diverse țări, inclusiv Bucovina luată de la România, ca să incite la reacții naționaliste în România. Și unii se dau după ei. La fel cum o temă nouă este cea prin care se încearcă crearea disensiunii sociale raportate la refugiați.
Așa ajung la ultima parte a întrebării dumneavoastră. Percepția românilor asupra a ce se întâmplă în Ucraina este profund impresionantă și emoționantă. Umanitatea profundă pe care o vezi la oameni simpli, care dau din puținul lor ca să-i ajute pe refugiați, mobilizarea exemplară a societății civile și a persoanelor individuale; coeziunea; sprijinul reciproc; colaborarea; spiritul de inițiativă – sunt niște trăsături care au ieșit la suprafață în mod organic, fără să fie incitate din niciun lider.
Pentru că, spre deosebire de ucraineni, noi nu avem în spațiul public și la nivel politic niciun lider care să ne inspire. Avem însă lideri la nivel de comunități și bule proprii, sau pur și simplu ne contagiem unii de la alții, pentru că vedem că se poate și altfel. Este ceea ce numim o imagine construită de realitate, nu este o construcție a realității prin comunicare. Și asta este impresionant. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei și a lumii civilizate ne-a răscolit umanitatea.
Este important să ne-o salvăm rămânând oameni, adică fiind solidari, implicați și cu compasiune, și să nu cădem prizonieri în narativele pro-Kremlin, care sunt atât de diverse și de toxice. Și mai este important să ne consolidăm statul de drept. Acesta este adevăratul sistem imunitar care ne poate apăra în fața imperialismului rus și a tendințelor dominatoare ale Chinei.