Preşedintele Nicuşor Dan a răspuns la câteva dintre întrebările momentului.
Invitat joi seara la Digi24, şeful statului a abordat mai multe teme de actualitate, de politică internă, şi a dat explicaţii pentru acţiunile sale.
- Nicușor Dan: Anularea alegerilor din 2024 – o decizie curajoasă. Călin Georgescu a avut în spate o rețea de oameni cu bani din România
- Nicușor Dan: Nu văd Rusia capabilă să atace NATO
Iată ce am aflat.
De ce nu a participat la Adunarea Generală ONU?
- Tot timpul e un calcul de oportunitate. România a fost prezentă cu o delegație condusă de doamna ministru de Externe în toate secțiunile acestei conferințe, România și-a exprimat punctul de vedere. Evident că ne-am consultat înainte ca delegația să plece, am avut o dezbatere internă, numai că tot timpul, cum am spus eu, e un calcul de oportunitate.
- Să mergi cinci - șase zile, să lipsești din țară sau să fii prezent în țară - am considerat că e mai util să fiu prezent în țară în perioada asta.
- Am făcut o ședință de coaliție, am avut niște discuții cu niște investitori care sunt în România, de la divergențe până la oportunități de investiție, am avut o ședință CSAT, m-am uitat pe niște legi care trebuie promulgate sau trimise, adică e o activitate de președinte.
De ce e energia aşa de scumpă?
- Dacă vorbim de zona de energie, sunt cumva două probleme care sunt legate și o instituție care nu funcționează. O problemă este că prețul este prea mare, în ciuda faptului că România produce foarte mult din energia sa. Și atunci când prețul este mare, pe de-o parte văduvești clientul, persoana fizică finală, gospodăria, pe de altă parte nu stimulezi investițiile.
- A doua problemă este că nu avem o corelare a instituțiilor de stat, a companiilor de stat care produc energie, și asta e ceva ce putem să facem relativ repede. (…) Toți banii din prețul ăsta se duc la niște speculatori, pentru că mecanismele care n-ar trebui să permită acestor speculatori decât să aibă niște profituri rezonabile într-o economie de piață, mecanismele sunt gestionate de ANRE care nu-și face treaba. Pe scurt, ăsta este peisajul din energie. Ministrul energiei se uită foarte atent la lucrurile astea și sperăm să corectăm într-un orizont de timp relativ scurt
Când vom avea şefi noi la Servicii?
- La momentul oportun, pentru că este un dialog (…) între președinte și partidele din coaliție, între partidele din coaliție între ele și, la momentul în care această discuție nu se va suprapune cu alte discuții care sunt la fel de importante pentru stabilitatea noastră, o vom avea și o vom tranșa. (…) În momentul potrivit, discuția va avea loc între mine și partide. Mai mult de atât nu pot să spun
- Să o spunem foarte direct, am avut o influenţă, mai puţin a SIE, dar am avut influenţa SRI-ului în viaţa noastră politică, în decizii, în zona economică. Şi atunci persoana care va conduce SRI este o persoană care va avea putere în statul român.
- Noi trebuie să facem două lucruri. Pe de o parte, ca partea operativă să nu fie zdruncinată, pentru că sunt chestiuni de securitate foarte serioase de care serviciul ăsta se ocupă. Pe de altă parte, să prevenim ca excesele pe care le-am văzut de-a lungul timpului, interferenţele cu diferite fenomene sociale să dispară. Un director civil ar trebui să fie garanţia pentru lucrul ăsta.
Cine a greşit în cazul alegerilor anulate de anul trecut?
- Evident că toată lumea a greşit, inclusiv Klaus Iohannis. Însă ceea ce vreau să apreciez este acel moment de 6 decembrie, când CCR a luat decizia şi preşedintele şi instituţiile care au fost în CSAT au avut curajul să ia o decizie extrem de neobişnuită. Acela a fost un moment de slăbiciune şi de eroare, dar care s-a sfârşit cu o decizie foarte curajoasă pe care trebuie să o salutăm acum.
- Avem foarte multe dovezi externe. Adică avem rapoarte ale serviciilor de informaţii din Franţa, Spania, Marea Britanie, avem rapoarte ale NATO, avem rapoarte ale Uniunii Europene care spun, toate, că avem de a face cu un atac informaţional al Rusiei pe ţările europene, unele spun explicit numele României. Deci astea sunt fapte dovedite.
Ar trebui să demisioneze Bolojan dacă reformele nu trec de CCR?
- ”Deloc. Eu am făcut vreo patru sau cinci obiecţii, au fost sesizări de neconstituţionalitate. Una mi-a fost admisă, una mi-a fost respinsă. Curtea Constituţională a apreciat altfel decât am apreciat eu. E democraţie, da? Dreptul nu este o ştiinţă, nu este chiar matematică, da? E o chestiune de a interpreta nişte texte care sunt scrise în limbajul natural. În limbajul natural poţi să ai ambiguităţi. Deloc. Nu văd niciun fel de legătură.
- Nimeni nu e nebun să trimită la Curtea Constituţională texte care sunt neconstituţionale. A fost un efort pe care, în parte, îl cunosc, de a citi toate deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale pe speţe similare, deci a fost o absolută bună-credinţă a Guvernului şi a coaliţiei. Se întâmplă în viaţă, în ştiinţa juridică, ca ceea ce tu crezi că este legal şi constituţional să nu fie... Se mai întâmplă.