PSD vrea ca întreg calendarul pentru alegeri să fie finalizat până în februarie. Firea și-a asumat candidatura pentru Primăria Capitalei (surse)

PSD vrea ca întreg calendarul pentru alegeri să fie finalizat până în februarie. Firea și-a asumat candidatura pentru Primăria Capitalei (surse)

Organizaţiile PSD, în majoritate, nu au nimic împotrivă ca alegerile europarlamentare să fie comasate cu alegerile locale, dar vor ca întreg calendarul scrutinurilor din acest an – europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale – să fie stabilit cât mai repede în coaliţia de guvernare, au precizat marţi surse social-democrate.

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a avut marţi întâlniri cu reprezentanţii organizaţiilor partidului pentru a lua pulsul în legătură cu subiectele legate de alegerile din acest an.

ADVERTISING

Sursele citate au menţionat că majoritatea organizaţiilor sunt de acord cu comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, dar au solicitat ca întreg calendarul pe cele patru rânduri de scrutinuri să fie stabilit în coaliţie pentru ca actele normative necesare să poată fi votate în Parlament până la finalul lunii februarie.

În altă ordine de idei, Gabriela Firea şi-a asumat candidatura pentru Primăria Capitalei din partea PSD, au menţionat sursele citate. Decizia cu privire la candidaţii PSD de la alegerile locale urmează însă să fie luată prin vot, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Politic Naţional al partidului.

ADVERTISING

Şedinţa de marţi a fost premergătoare reuniunii grupurilor parlamentare ale PSD care va avea loc miercuri, la Palatul Parlamentului. Tot miercuri va fi şi o şedinţă a Consiliului Politic Naţional al PSD.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇