Prioritatea lui Ciolacu este acum PNRR: Cine nu poate ține ritmul va plăti inclusiv cu funcția! (Video)

Prioritatea lui Ciolacu este acum PNRR: Cine nu poate ține ritmul va plăti inclusiv cu funcția! (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, principalul criteriu de evaluare a activității miniștrilor – PNRR.

”Prioritatea ultimelor zile a fost să recalibrăm eforturile pentru a recupera toate întârzierile din PNRR.

Am agreat soluţii alături de experţii europeni, urmează întâlniri cu coordonatorii de reforme ca să maximizăm şansele finalizării fiecărei investiţii importante din acest program.

Vreau să anunţ că realizarea reformelor din PNRR devine principalul criteriu de evaluare a activităţii miniştrilor. Nu voi ezita să iau măsuri severe unde nu apar progrese consistente în lunile viitoare. Cine nu poate ţine ritmul va plăti inclusiv cu funcţia”, a declarat, joi, premierul, în debutul şedinţei de guvern.

România are o cerere din PNRR depusă încă din 2023, care nu este plătită.

Ciolacu a precizat că, pe lângă investiţiile publice din bani europeni, trebuie aduse investiţii private în economie.

”Este foarte important că producători germani din industria auto anunţă în ultimele zile relocări în România, datorită costurilor mai reduse. Faptul că avem gaz ieftin contează enorm şi, de aceea, ne gândim la soluţii pentru a menţine pentru mai mult timp preţul plafonat la gaz - nu doar pentru economie, ci şi pentru populaţie”, a adăugat premierul.

Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de guvern

Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de guvern

Publicată de Guvernul României pe Joi, 13 februarie 2025

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇