Primii liberali care anunță că nu votează Guvernul Niculescu: PNL nu trebuie să devină soluția de avarie a PSD. Să meargă la prietenii lor de la AUR după susținere

Primii liberali care anunță că nu votează Guvernul Niculescu: PNL nu trebuie să devină soluția de avarie a PSD. Să meargă la prietenii lor de la AUR după susținere
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

PNL decide sâmbătă cum se va poziţiona faţă de Guvernul Niculescu. Mai mulți lideri ai partidului se opun însă votării acestuia, criticând lista miniștrilor propuși de PSD.

Deputatul PNL Dragoș Ciobotaru, liderul filialei din Vrancea, este primul liberal care a anunțat că nu va vota Guvernul Luca Niculescu.

El susține că PSD, partidul care a provocat căderea Executivului anterior, trebuie să își asume formarea unui nou guvern, fără să paseze această responsabilitate liberalilor.

Parlamentarul a criticat componența Cabinetului propus și a precizat că aceeași poziție este împărtășită de filiala PNL Vrancea.

„Cea mai dureroasă decizie!”, și-a început deputatul mesajul pe Facebook, explicând că, deși votarea noului Executiv ar putea debloca pe termen scurt criza politică, există riscul ca situația să se agraveze pe termen lung. În opinia sa, sacrificiile făcute de români în ultimul an ar putea fi în zadar.

ADVERTISING

Ciobotaru spune că a luat în calcul susținerea unui guvern tehnocrat, în condițiile în care nu există o majoritate politică clară, însă PSD ar fi respins această variantă. În schimb, formula propusă este una mixtă, cu 11 miniștri social-democrați.

Deputatul a criticat și numirea unei persoane condamnate penal în funcția de vicepremier și ministru al Internelor, invocând acest aspect printre motivele pentru care nu poate susține noul Cabinet.

„PNL nu poate susține acest guvern în aceste condiții. Responsabilitatea nu poate fi aruncată pe masa liberalilor doar pentru a acoperi consecințele deciziilor altora”, a transmis parlamentarul.

Dragoș Ciobotaru a anunțat că își va susține poziția și la ședința Biroului Politic Național al PNL, programată sâmbătă. El a precizat că organizația județeană din Vrancea, prin Biroul Politic Județean, precum și majoritatea primarilor liberali din județ împărtășesc aceeași abordare.

ADVERTISING

Liberalul consideră că PSD trebuie să își caute sprijinul pentru instalarea noului guvern în rândul partidelor cu care a colaborat anterior, nu în PNL, în condițiile în care social-democrații continuă să îi critice pe liberali.

„A fi responsabil nu înseamnă să accepți orice compromis. Înseamnă să îți respecți principiile, să îți asumi deciziile și să nu uiți cine a provocat această criză”, a mai afirmat deputatul, susținând că PNL nu trebuie să devină „soluția de avarie a PSD”.

De asemenea, Dragoș Ciobotaru a declarat, într-un interviu pentru HotNews, că a fost contactat și de alți colegi parlamentari care cred că susținerea noului cabinet este „o greșeală”. 

”Toți colegii împărtășesc această idee și acest gând, că să votăm un guvern monocolor PSD este o greșeală. Însă o parte consideră că este răul necesar, o parte încă se mai gândește, iar o parte gândește ca mine și probabil a transmis deja că este împotrivă.

ADVERTISING

Atât dintre colegii cu care am vorbit săptămâna aceasta, cât și dintre cei care m-au sunat ieri-astăzi, sunt foarte mulți care nu doresc să voteze guvernul. Nu știu dacă o vor face până la urmă sau nu, pentru că este decizia lor. Contează foarte mult ședința de mâine, cum vom dezbate în ședință și ce va reieși de acolo”, a spus liberalul.

Dragoș Ciobotaru spune că, dacă se va decide ca parlamentarii PNL să voteze Guvernul Niculescu, el nu va fi prezent la ședința pentru învestitură.

”Lista catastrofă prezentată de PSD”

O poziție similară a fost exprimată și de deputatul PNL Adrian Cozma, care a criticat la Antena 3 lista de miniștri propusă de PSD și a anunțat că nu va vota Guvernul Niculescu.

Liberalul a susținut că, deși în cadrul discuțiilor anterioare parlamentarii PNL și-au exprimat deschiderea pentru susținerea unui guvern, aceștia nu cunoșteau componența actualului cabinet.

„A fost într-adevăr o dezbatere și o decizie intermediară de principiu la grupurile reunite din Parlament, unde am zis că avem deschiderea să votăm un guvern, dar nimeni nu a văzut lista catastrofă prezentată de PSD”, a declarat Adrian Cozma.

Deputatul a criticat și propunerile pentru ministerele Sănătății și Muncii, întrebându-se dacă Alexandru Rogobete ar putea obține rezultate mai bune la Sănătate decât în mandatul anterior și ironizându-l pe Florin Manole, în contextul zborului privat spre Mykonos.

”Să trimitem PSD-iștii la prietenii lor de la AUR”

Și deputatul Mihai Pașca a lansat un apel către liberali să nu susțină Guvernul Niculescu și i-a cerut președintelui partidului, Ilie Bolojan, să respingă actuala formulă de guvernare.

”Fac apel la toți colegii mei liberali, la liderii noștri care se vor găsi în aceste zile în poziția să hotărască acordarea votului pentru acest guvern și în primul rând la președintele Ilie Bolojan să denunțe cacealmaua alegerilor anticipate fluturată de președinte și să nu susțină această formulă de guvern. Să trimitem PSD-iștii la prietenii lor de la AUR după susținere pentru această rușine de echipă.

Fie să treacă fără votul nostru, fie să vină Nicușor Dan cu altă variantă care, dacă e decentă, poate trece în mai puțin de o săptămână. Anticipate sigur nu va convoca acum pentru că tandemul PSDan ar ieși foarte slăbit din ele. Nici nu și-a asumat public amenințarea președintele, pentru a evita umilința retractării ei. Nevoia de guvern e incontestabilă, varianta opoziției pentru PNL e asumată și am susținut-o mereu în acest context. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ieșim din scenă în genunchi, votând ce se anunță a fi o nenorocire pentru țară”, a scris Mihai Pașca pe Facebook.

Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte, sâmbătă, la ora 13.00, pentru a decide cum se poziţionează faţă de Guvernul Niculescu.

Guvernul NIculescu ajunge marți în Parlament

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis, în şedinţa de joi seară, că audierile candidaţilor propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor avea loc luni şi marţi, iar marţi, la ora 14.00, va avea loc şedinta comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru acordarea votului de încredere.

Audierile încep luni, la ora 12.00, primul programat fiind Florin Barbu, propus de PSD pentru Ministerul Agriculturii. Luni, audierile se vor derula pâmnă la ora 20.00, fiind programaţi 11 dintre membrii Cabinetului.

Restul candidaţilor propuşi vor fi audiaţi marţi, începând cu ora 09.00. Marţi, audierile încep cu Radu Marinescu (PSD), propus la Ministerul Justiţiei, şi se încheie cu Alexandru Rogobete (PSD), propus la Sănătate.

Sedinţa comună a Camerei Dedputaţilor şi Senatului pentru acordarea votului de încredere va avea loc marti, 20 octombrie, de la ora 14.00.

I.O.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google