Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a făcut publică o situație controversată apărută după alegeri, când într-o secție de votare din oraș au fost inversate rezultatele finale ale voturilor. Concret, procesul verbal a indicat 690 de voturi pentru George Simion și 338 pentru Nicușor Dan, în timp ce realitatea era exact inversă.
„Am aflat de această eroare duminică seara, când numărătoarea aproape se încheiase, și am fost surprins de cifrele inversate, mai ales că secția este într-un cartier rezidențial cu o prezență mare la vot, iar Nicușor Dan câștigase detașat în majoritatea secțiilor,” a relatat primarul într-un interviu acordat Ioanei Ene Dogioiu pentru Europa FM.
Gabriel Pleșa a contactat Biroul Electoral Județean (BEJ), care a confirmat că a fost o greșeală la procesarea rezultatelor și că s-a întâmplat o inversare a cifrelor în procesul verbal, însă sacii cu voturi fuseseră deja sigilați și duși la BEJ.
Îngrijorat, primarul a solicitat clarificări Biroului Electoral Central (BEC), însă răspunsul primit a fost șocant: „Nu există legislație care să prevadă o astfel de situație, așa că rezultatul rămâne neschimbat.”
„Am făcut public acest caz din respect pentru cetățeni și pentru adevăr,” a explicat Gabriel Pleșa. „Oamenii au dreptul să știe cum s-a votat în secția lor, iar adevărul trebuie apărat, indiferent de critici.”
Primarul a mai spus că a fost criticat de unii pentru că a adus subiectul în spațiul public, însă el susține că „adevărul este adevăr și pentru el am luptat și duminică.”
Amintim că Nicușor Dan a câştigat alegerile prezidenţiale în 18 judeţe plus Capitala (Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Prahova, Ilfov, București, Iași, Galați, Constanța, Timiș, Dolj), iar George Simion - 22 (Bistrița Năsăud, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Vâlcea, Olt, Gorj, Hunedoara, Arad, Caraș Severin, Mehedinți).