Primarul din Botoșani, denunțat la DNA de un șofer de TIR, soțul amantei angajate ilegal

Primarul din Botoșani, denunțat la DNA de un șofer de TIR, soțul amantei angajate ilegal
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Apar noi detalii în cazul primarului din Botoșani, social-democratul Cosmin Andrei, care a fost vizat vineri dimineață de percheziții de procurorii DNA într-un dosar privind fraudarea unor concursuri de angajare.

Rechizitoriul DNA arată că cel care a făcut denunțul la finalul lunii ianuarie a acestui an este chiar soțul angajatei pentru care primarul a încălcat legea, acesta fiind supărat că femeia îl înșela cu edilul.

Concursul de angajare vizat a avut loc la finalul lunii august 2021. Postul vizat de Hritcu Cristina-Geanina a fost de consilier clasa I, grad profesional superior în cadrul Direcției de Impozite și Taxe Botoșani.

ADVERTISING

La concurs s-a mai înscris pe lângă ea un singur alt candidat, Condrea Marian, însă acesta nu s-a prezentat la proba scrisa. Astfel, Hritcu a fost candidat unic.

Din documentele pe care soțul încornorat le-a pus la dispoziția procurorilor reiese că aceasta a primit subiectele care urmau să fie date cu o zi înainte chiar de la primar.

„Potrivit procesului-verbal din data de 25.01.2024, ofițerul de poliție judiciară delegat în cauză a luat legătura, telefonic, la nr. xxx cu numitul Hritcu Cristian-Maricel, care i-a precizat faptul că în prezent se află la muncă în Italia, fiind șofer pe TIR și că deține niște înscrisuri reprezentând subiectele la examenul din 26.08.2021 susținut de soția sa Hritcu Cristina-Geanina pentru ocuparea unui post la Direcția Taxe și Impozite Locale Botoșani.

ADVERTISING

Aceste înscrisuri le are de la soția sa, care le-a primit în vara anului 2021 și care le-a adus la imobilul reprezentând domiciliul conjugal, înscrisuri pe care, ulterior, Hritcu Cristian-Maricel le-a luat și le-a depozitat într-un imobil din mun. Botoșani la care are acces prietenul sau”, se arată în rechizitoriul citat de Aktual24.ro.

La audieri femeia a precizat ca „din cauză că nu a avut prea mult timp la dispoziție ca să învețe temeinic răspunsurile la subiectele primite, a obținut o notă de trecere la proba scrisă, astfel încât să poată fi admisă, dar nu o notă destul de mare”.

ADVERTISING

Primarul Cosmin Andrei a fost plasat sub control judiciar vineri de procurorii DNA Suceava. El a anunţat că se autosuspendă din toate funcţiile deţinute în PSD şi va colabora cu anchetatorii, astfel încât situaţia să fie clarificată în cel mai scurt timp.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇