Președintele Nicușor Dan și-a dat o notă pentru primele 100 de zile de mandat. Ce fel de președinte vrea să fie

Președintele Nicușor Dan și-a dat o notă pentru primele 100 de zile de mandat. Ce fel de președinte vrea să fie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre ce notă şi-ar da, după primele 100 de zile de mandat că este o persoană exigentă şi şi-ar da 7-8. El a mai spus că își propune să fie un președinte serios.

El a spus la Antena 1, făcând un rezumat al celor 100 de zile de mandat, că a fost o provocare cu formarea unui guvern care să fie stabil.

„Asta s-a întâmplat, după care am avut o provocare cu deficitul. Şi, din fericire, până acum lucrurile sunt sub control. Adică am avut cele două evaluări de la agenţiile de rating şi România şi-a păstrat statutul de recomandat investitorilor. Ăsta e lucrul important.

Şi apoi o prezenţă externă care a fost, în opinia mea, consistentă. Cu foarte multe prezenţe şi la reuniuni şi în discuţii bilaterale, care era necesară pentru că Europa, lumea voia să vadă ce se întâmplă în România, o ţară care a avut nişte alegeri anulate, care este direcţia. Cam ăsta e rezumatul celor 100 de zile”, a precizat şeful statului.

Întrebat ce notă şi-a acorda în funcţia de preşedinte, Nicuşor Dan a spus: „Eu sunt o persoană exigentă. 7-8, aşa ceva”.

Întrebat ce ar fi făcut diferit, şeful statului a răspuns: „Tot timpul te gândeşti că ai fi putut să faci lucrurile într-o altă ordine. Dar, una peste alta, eu cred că astea au fost obiectivele şi ele au fost atinse”.

Ce fel de președinte vrea să fie

Nicuşor Dan a mai spus că vrea să fie un preşedinte serios, care să încerce să aducă seriozitate în modul în care facem lucrurile.

„Eu cred că, asta am încercat să spun în numeroase discuţii pe care le-am avut cu omologii mei, am încercat să le transmit că, după o istorie pe care am avut-o, România în momentul ăsta se ia în serios.

Când spune că reduce deficitul, ia chestiunea asta în serios, în momentul în care se angajează să participe şi în felul ăsta să se protejeze pe sine însăşi în acest efort european de apărare, o face în mod serios, când discută cu firme care vor să vină să investească în România, le dă un răspuns da sau nu, după 3 săptămâni şi nu amână răspunsul 10 ani.

Deci vreau să fiu un preşedinte serios, care să încerce să aducă seriozitate în modul în care facem lucrurile”, a declarat şeful statului.

Întrebat dacă îi este teamă că sistemul îl poate învinge şi dacă l-a văzut, Nicuşor Dan a spus că „a interferat cu el încă de când a fost primar al Capitalei”.

„Am făcut nenumărate lucruri împreună, am avut schimb de informaţii. În integralitate nu-l cunosc, să fim foarte clari, am văzut şi părţi nocive care protejează diferite interese, dar ce pot să spun românilor este că o să încerc să adun partea bună, ca să reformăm ţara”, a menţionat Nicuşor Dan.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇