Predoiu spune că e pregătit să fie exclus din PNL după votul pentru Guvernul Veștea: „Nu a fost o conspirație”. Liberalul acuză un „paradox” în partid

Predoiu spune că e pregătit să fie exclus din PNL după votul pentru Guvernul Veștea: „Nu a fost o conspirație”. Liberalul acuză un „paradox” în partid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Cătălin Predoiu susține că nu regretă votul acordat Guvernului Adrian Veștea și afirmă că este pregătit să accepte inclusiv o eventuală excludere din PNL.

Într-o postare amplă publicată miercuri, fostul prim-vicepreședinte al liberalilor își explică poziția și critică ceea ce consideră a fi un paradox în interiorul partidului: susținerea unui guvern care includea și miniștri liberali este sancționată, în timp ce votarea unui executiv minoritar PSD este considerată acceptabilă.

Mesajul vine în contextul în care conducerea PNL a început procedurile de excludere a membrilor care au votat pentru Cabinetul Veștea, respins recent în Parlament.

„PNL este soluția crizei politice, nu AUR”

Predoiu afirmă că, în ultimele săptămâni, el și alți colegi au susținut constant că partidul trebuie să participe la guvernare. „România are nevoie de un guvern funcțional, cu puteri depline, și fără PNL nu se prea poate. PNL este soluția crizei politice, nu AUR”, a scris Predoiu.

El avertizează că prelungirea crizei politice risca să afecteze încrederea piețelor financiare și a mediului economic.

Fostul lider liberal amintește că majoritatea partidului a susținut în repetate rânduri intrarea în Opoziție și respingerea unei noi formule de guvernare alături de PSD, însă spune că a avut o altă convingere.

„În momente dificile pentru țară, responsabilitatea față de interesul public trebuie să primeze”, afirmă acesta.

Predoiu spune că unii liberali au fost puși în fața unei alegeri dificile: să acționeze conform convingerii că România are nevoie urgentă de un guvern sau să se conformeze unei decizii de partid cu care nu erau de acord.

Predoiu observă un „paradox” în partid

Predoiu spune că a privit cu interes schimbarea de abordare produsă în ultimele zile, când conducerea partidului a ajuns să susțină formarea unui nou guvern. „Important este că s-a făcut un pas înainte pentru depășirea blocajului și pentru oferirea unui semnal de stabilitate către societate și către piețe”, arată el.

În același timp, Predoiu observă ceea ce numește un „paradox” în interiorul formațiunii.

„Rămâne totuși faptul că cei care au votat un guvern care includea liberali sunt considerați suspecți de neloialitate, dar votarea unui guvern simplu PSD, chiar și cu condiții, este în regulă. E un paradox”, a scris Predoiu.

El amintește că și anul trecut a fost formată o coaliție pro-occidentală între partide care, în mod tradițional, s-au aflat în competiție politică, argumentând că există momente excepționale care impun soluții politice neobișnuite.

„Nu a fost o conspirație contra PNL”

Ministrul interimar al Afacerilor Interne respinge ideea că votul acordat Guvernului Veștea ar fi reprezentat o încercare de subminare a partidului. „Nu a fost o conspirație contra PNL, ci o exprimare politică spontană pentru salvarea situației cu un guvern care includea și câțiva liberali”, afirmă el.

Predoiu spune că el și ceilalți parlamentari liberali care au votat pentru Cabinetul Veștea au făcut-o din convingerea că România avea nevoie urgentă de un guvern, nu pentru a sfida partidul. „A fost o opțiune de prioritizare, nu de subminare, a prioritiza un interes general față de un interes punctual de partid”, susține acesta.

„Știam că guvernul era ca și respins”

Fostul lider liberal afirmă că, în momentul votului, era deja clar că Executivul nu mai avea șanse să treacă de Parlament. „Știam că Guvernul nu va mai trece, pentru că nu existau voturile necesare în sală”.

El subliniază că votul său nu putea schimba rezultatul și nu putea contribui la validarea Guvernului, întrucât majoritatea necesară nu exista.

Predoiu precizează că ar fi putut evita conflictul cu partidul prin neparticiparea la vot, însă a preferat să își susțină poziția până la capăt. „Puteam să ne abținem de la vot și să evităm o discuție neplăcută cu partidul, dar am ales să ne spunem un punct de vedere până la capăt”, a explicat liberalul.

Acceptă o eventuală excludere din partid

Predoiu afirmă că este pregătit pentru consecințele politice ale gestului său și că nu intenționează să conteste o eventuală sancțiune. „Nu voi contesta o eventuală decizie a partidului de excludere. O voi lua ca atare, nu o voi comenta și îmi voi continua activitatea publică în condițiile date”, a transmis el.

În schimb, consideră că ceilalți colegi aflați într-o situație similară ar trebui să beneficieze de o soluție negociată cu partidul. „Acei colegi care doresc să nu fie supuși sancțiunilor și o exprimă ca atare trebuie să aibă șansa unui dialog și a unui compromis cu partidul”, a scris Predoiu.

Fostul lider liberal transmite și un mesaj conducerii partidului, sugerând că rezolvarea unei astfel de situații este mai complicată decât simpla promovare a unor excluderi și că este nevoie de o soluție politică de compromis.

Procedurile de excludere au început

Declarațiile sale apar după ce deputatul PNL Ionel Bogdan a anunțat, marți, că au fost declanșate procedurile de excludere a liberalilor care au susținut Guvernul Veștea. Acestea vor fi finalizate după înregistrarea noului statut al partidului la Tribunalul București.

Tot marți, după consultările de la Palatul Cotroceni, președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat că formațiunea este dispusă să voteze fie un guvern minoritar construit în jurul PSD, fie o formulă minoritară PNL-USR-UDMR.

Predoiu, considerat unul dintre principalii susținători ai unei colaborări cu PSD, a demisionat săptămâna trecută din funcția de prim-vicepreședinte al PNL, înaintea congresului extraordinar al partidului. El a rămas simplu membru al organizației Ploiești, ceea ce înseamnă că o eventuală excludere poate fi decisă doar la nivelul organizației locale și validată ulterior de conducerea județeană a partidului.

Numele său a fost vehiculat în ultimele săptămâni și ca posibilă variantă pentru conducerea Serviciului Român de Informații, în urma discuțiilor privind ocuparea postului de director al instituției.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google