Principiul de funcționare a Porții Focșanilor presupune o cedare deliberată a regiunii Moldova în fața unei armate covârșitoare care vine dinspre Est, pentru a câștiga timp în vederea organizării unui răspuns militar cu sprijin extern: Moldova devine zonă tampon între România și un invadator din răsărit, în cazul de față, Rusia.
Când vorbim de apărare în Poarta Focșanilor, vorbim de apărarea Moldovei la 300 km de granița de nord. Deci aici vorbim, de fapt, despre o desconsiderare strategică a Moldovei.” Ideea principală este că Moldova nu poate fi apărată, pentru că nu are un relief potrivit pentru așa ceva. Ceea ce e în secolul 21, cu atâta tehnică militară, cu atâta strategie, cu atâtea forțe pe care se poate baza România, este cel puțin desuet, dacă nu aș spune chiar rău-voitor și rău intenționat, față de aproximativ patru milioane de locuitori care trăiesc în această regiune”, spune istoricul Mihai Chiper, invitat la podcastul Punctul pe știri, de la Rock Fm.
Mihai Chiper este istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași.
Este membru fondator al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei. Semnează, în volumul Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României, coordonat de Alexandru L. Cohal, Dorin Dobrincu și George Ţurcănașu, publicat de curând la Editura Polirom, un capitol de analiză a strategiei militare a României.
Ce este Poarta Focșanilor
Poarta Focșanilor este un concept inventat de autoritățile militare române în secolul 19, când s-a făcut prima amenajare militară a teritoriului și ea se referă la zona aceea din sudul județelor Vrancea, Galați și nordul județelor Buzău, Brăila, explică Mihai Chiper.
"Deci e vorba de Carpații de Curbură, Carpații Orientali, pe valea Tazălăului, Valea Trotușului către Siretul inferior. Acolo statul român a construit niște fortificații, o linie fortificată menită să apere Muntenia și mai ales Bucureștiul de invazie militară rusească.
Principiul de funcționare a Porții Focșanilor presupune o cedare deliberată a regiunii Moldova în fața unei armate covârșitoare care vine dinspre Est, pentru a câștiga timp în vederea organizării unui răspuns militar cu sprijin extern, în cazul de față NATO, apoi recucerirea, deci planificarea unui teatru de război în această zonă.
Deci rezultatul implicit este considerarea Moldovei ca zonă de tampon între România și un invadator din răsărit, în cazul de față nimic altceva decât Rusia".
Polonia își apără fiecare bucată de teritoriu
Mă uit cu mare atenție la Polonia, pentru că după Bucea și Irpin, polonezii s-au trezit foarte rapid și conceptul lor de poartă a Focșanilor, care într-adevăr era un tip de apărare pe Vistula, a fost complet abandonat, iar acum totul se proiectează pe toată apărarea, se proiectează pe graniță, unde vor ridica fortificații și există totodată un întreg concept, s-a creat o nouă armată care să apere acea regiune, zonă a țării, explică istoricul.
"Pe când la noi, cu mare dezamăgire, acest război de tip genocidar pe care l-am întâlnit la Irpin, la Bucea, în Ucraina, nu a produs niciun fel de reacție la nivelul Ministerului Apărării, la nivelul statului major. Eu am sperat, mai ales în ultimul an, după ce a anunțat Polonia și la noi s-a pus pe stop această doctrină a părăsirii temporare a teritoriului prin Poarta Focșanilor.
Abandonarea unui teritoriu nici temporar nu are sens, pentru că suveranitatea unei țări se apără la granițe, nu se apără în interior. Această apărare în interior, pe linii de rezistență, este o moștenire a școlii franceze militare. E o apărare de tip centralizat, în care centrul, respectiv Parisul, trebuie apărat cu orice preț. Restul vedem ulterior cum procedăm.
În al Doilea Război Mondial, acest tip de apărare nu a avut succes. Nu a avut succes, pentru că la un moment dat, cu toate că își poate apăra, să zicem, temporar, capitala, statul pierde forță, pierde putere prin abandonarea unor zone largi, întinse și nu-și mai poate organiza existența ca până înainte, independentă".
- Armata Română a crescut cu doar 200 de oameni în 4 ani. Spre comparație, Polonia are 100.000 în plus
De ce insistăm pe Poarta Focșanilor, pe care aliații o văd drept un călcâi al lui Ahile
Recent, mai exact în 11 aprilie, în cotidianul francez Le Figaro apare prin surprindere, cel puțin pe mine m-a surprins, spune Mihai Chiper, povestea Porții Focșanilor, ceea ce nu e un exercițiu curent al armatei franceze să comunice despre ce mai fac cartografii militari francezi.
"Activitatea unui topograf este una strict secretă. El nu are voie să divulge elementele cheie, informațiile care i-ar permite inamicului să-și facă o idee, un plan, o strategie, cam pe unde ar fi considerate punctele tari sau slabe ale apărării, chiar dacă ele, să zicem, sunt la mintea cocoșului, trebuie să păstreze ambiguitatea.
Și totuși Armata franceză comunică despre Poarta Focșanilor. Părerea mea e, după ce m-am uitat așa în istoric, este că de fapt nu armata franceză comunică , ci comunică șeful Marelui Stat Major Român, prin intermediul Armatei franceze.
Așa s-a procedat și în urmă cu patru-cinci ani, când militarii Brigăzii Mecanizate americane, care a venit și a făcut exerciții la Galați cu tancurile Abrams, au comunicat despre rosturile Porții Focșanilor.
Deci, în spatele acestei comunicări pe care o găsim periodic la armatele aliate din NATO, de fapt se ascunde lașitatea Armatei Române în a comunica cu populația deschis.
Armata nu comunică sincer cu populația. Ce se va întâmpla? Ce se întâmplă cu 4 milioane de moldoveni în cazul unui scenariu rău, cum vor fi evacuați, ce se întâmplă cu bunurile acestor cetățeni? Care sunt planurile? Dacă tot fac planuri pentru o rezistență militară, să facă planuri și pentru civili, ce se va întâmpla în interval de 24-48 de ore, în cazul unui scenariu negru?
Chestia asta cu reacția, să zicem detașată, a autorităților, dar nu doar autorităților în general, chiar și a comentatorilor, a experților, pe mine mă năucește. Parcă nu discutăm despre planurile unui război, în caz de război."
Poate fi Moldova, totuși, apărată?
Această problemă a infrastructurii a fost pusă foarte abrupt de partea americană încă de acum patru-cinci ani și ei au concluzionat la acel moment că orice intervenție militară din partea aliaților rămâne o utopie, pentru că atunci infrastructura nu putea face față deplasării în condiții de siguranță a tancurilor Abrams.
Între timp, remarcă Mihai Chiper, "am văzut că această autostradă, A7, a avansat destul de rapid, însă ea traversează doar într-un punct eventuala linie de apărare din Poarta Focșanilor. Pentru a avea realmente o alternativă în apărarea Moldovei, trebuie rapid rapid făcută și A8, adică acea autostradă care să lege Târgu Mureș de Iași-Ungheni spre Chișinău.
Această legătură dinspre Transilvania spre Moldova ar ține în șah o invazie, să zicem undeva dinspre gurile Dunării, Odesa, pentru că ar putea prinde ca într-un clește, ar putea încercui atacul de aici, dinspre Poarta Focșanilor.
Ar fi o măsură asiguratorie la fel de importantă din punct de vedere militar construirea A8. Dar, vedeți, lucrurile se desfășoară cu o încetineală îngrozitoare. Cred că săptămâna trecută a fost anulat un exercițiu undeva în zona Brașovului, dacă nu mă înșel, Sibiului, pentru că nu au putut primăriile locale, nu au putut repara niște podețe, niște podicele din acestea, simbolice.
Suntem într-un stadiu în care, din punct de vedere militar, armatele rămân blocate în infrastructura îngrozitor de proastă, moștenită de atâta vreme și nereparată".
Rezistența, mai importantă decât câte HIMARS avem
Dacă ne uităm ce s-a întâmplat din 2014 până în prezent, observăm următoarele lucruri că, în ciuda bâlbelor, în ciuda opririlor temporare, poticnerilor, greșelilor, eșecurilor, proiectul imperial rus pornit odată cu Crimeea înaintează, avertizează istoricul.
"Avem o economie militarizată, avem o societate militarizată, avem o întreagă doctrină imperială rusă în toată splendoarea ei.
Și avem un foarte performant aparat de dezinformare a Occidentului și un război hibrid din plin.
Să ne închipuim că toată această mașinărie deodată se oprește, că soldații lui Putin fac stânga împrejur și se apucă de lucruri mai pașnice, cred că e o iluzie.
Noi trebuie să luăm în considerare mai curând analizele serviciilor de securitate occidentale, diverșilor experți pe care îi auzim repetând cu mult mai multe informații.
Se pare că în următorul an, poate cel mai devreme, dar cu siguranță după o perioadă de câțiva ani de pauză, ofensiva spre vest va fi din nou reluată.
Eu nu știu dacă și cât de pregătită este societatea noastră mental pentru rezistență.
Mai curând, în campania aceasta prezidențială, am auzit pe rețelele sociale, din partea unor candidați, că atitudinea potrivită a României ar fi aceea de a nu mai interveni, de a nu mai susține Ucraina, pentru că nu este războiul nostru.
Această problemă trebuie mult mai mai bine pusă în context, mult mai amplu discutată. Am văzut chiar semnale, pur și simplu, uluitoare venite din partea unor reprezentanți ai unor instituții fanion ai societății și ai culturii românești.
Președintele Academiei a susținut un discurs cu o temă despre reziliența psihologică și istorică a românilor, în care a afirmat că trebuie să existe în general într-o societate și compromis, și elasticitate. Președintele Academiei Române s-a referit la păstrarea unei drepte cumpăniri între rezistență și conciliere la români. A dat, de exemplu, Serbia.
Comparațiile acestea, pe lângă faptul că sunt inexacte și ca interpretare și ca tot ce vrem, în context induc ideea că acesta ar fi un comportament dezirabil și pentru societatea românească.
La fel ne spune și Călin Georgescu, că avem nevoie de pace cu orice preț. Că Ucraina nu e războiul nostru, nu trebuie să ne amestecăm, de fapt.
Lucrurile acestea țin de, de fapt, de o întreagă cultură publică, de o conduită, de fapt, de multe ori iresponsabilă a elitelor noastre politice, de o dezangajare, de multe ori din partea unor oameni de bună credință.
Această atitudine foarte nesigură a României s-ar putea să conteze mai mult decât nu știu câte Himars-uri avem.
Care este determinarea societății de a riposta, de a rezista?
Și nu cred că avem nici pe departe, dar nici pe departe, reziliența de care au dat dovadă ucrainienii.
Suntem într-un moment foarte prost, după niște alegeri anulate care au zdruncinat încrederea în democrație electorală. Suntem într-un moment în care societatea este atomizată, vrăjită de un adevărat pseudo-religios, reprezentat de mișcarea georgistă care nu știm unde se va duce".