Partidul Național Liberal a organizat sâmbătă, 12 iulie, un congres extraordinar la Palatul Parlamentului, unde 1.200 de delegați au votat noua echipă de conducere. Ilie Bolojan a fost singurul candidat pentru funcția de președinte și a obținut majoritatea largă a voturilor. În schimb, surpriza a venit la desemnarea vicepreședinților, Nicoleta Pauliuc fiind prima femeie care va deține această funcție în PNL.
La Congresul PNL au participat atât președintele Nicușor Dan, cât și reprezentanți ai partidelor din coaliția de guvernare, cu excepția celor de la PSD.
Ilie Bolojan a vorbit despre reușitele și erorile PNL, dar și despre obiectivele pe care și le asumă în mandatul de președinte.
„Noi nu promitem miracole, cei care au făcut ceva știu că rezultatele se obțin cu efort. Nu trebuie să vindem iluzii, dacă vrem să ne fie mai bine trebuie să avem un stat eficient care nu-și risipește banii. Vom moderniza România fără să ne pierdem rădăcinile, eu cred în PNL”, a spus Bolojan.
Corespondentul spotmedia.ro Magda Grădinaru a transmis, în format LIVE TEXT, principalele informații de la Congres:
17:12 - Ilie Bolojan a fost ales președinte al PNL, cu 976 de voturi. El l-a propus pe Dan Motreanu pentru funcția de secretar general al PNL. Propunerea va fi validată în prima ședință de Birou Politic Național. Președintele PNL a ținut un discurs scurt la finalul Congresului. „În numele celor care au fost aleși, vă mulțumim pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o, atât mie în calitate de președinte, dar și colegilor prim-vicepreședinți și celorlalți colegi care gestionează departamentele partidului. Vom încerca, așa cum am spus, să fim nu doar în serviciul PNL, dar și în serviciul României și să nu vă dezamăgim în perioada următoare”, a declarat Ilie Bolojan.
17:11 - Noii prim-vicepreşedinţi ai PNL sunt Cătălin Predoiu, Adrian Veştea, Ciprian Ciucu şi Nicoleta Pauliuc.
Pentru cele 4 posturi de prim-vicepreşedinte au existat 10 candidaturi:
- Valeriu Iftime - preşedinte CJ Botoşani
- Adrian Veştea - preşedinte CJ Braşov
- Alin Tişe - preşedinte CJ Cluj
- Florin Roman - deputat PNL Alba
- Nicoleta Pauliuc - senator PNL Ilfov
- Ioan Popa - primar Reşiţa
- Dan Motreanu - europarlamentar
- Ciprian Ciucu - primar Sectorului 6
- Mircea Minea - primar Chiajna
- Cătălin Predoiu - ministru de Interne
Ciprian Dobre a fost ales președinte al Curții de Arbitraj, iar Virgil Guran - președinte al Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori. Pentru conducerea Curții de Arbitraj au mai candidat Costică Lupușoru și Daniel Buda.
Votul a fost secret pentru funcțiile de președinte al partidului, prim-vicepreședinți, președinte al Curții de Arbitraj și președinte al Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori.
16:00 - Ilie Bolojan şi mai mulți colegi de partid au început să facă ordine în Sala Unirii din Palatul Parlamentului, unde a avut loc Congresul formaţiunii. În timp ce unul dintre participanţi ţine un sac mare pentru gunoi, alţi liberali, inclusiv Ilie Bolojan, strâng hârtii şi sticle de plastic din sala Congresului. Alţi liberali aranjează scaunele în sală. Detalii AICI.
15:55 - Votul în urma căruia Bolojan, unic candidat la şefia partidului, urmează să fie ales preşedintele PNL a avut loc. La fel şi votul pentru alegerea celor 4 prim-vicepreşedinţi, în prezent voturile fiind numărate. Programul Congresului PNL mai include anunţul oficial privind rezultatul votului şi discursul lui Ilie Bolojan după alegerea în funcţie.
14.30 - Congresul urmează să se reia în jurul orei 15:25.
13.20 - A început votul pentru noua conducere a PNL. Președintele PNL, cei patru prim-vicepreședinții, președintele Curții de Arbitraj și președintele Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori ale partidului sunt aleși prin vot secret, în cabine de votare.
13.10 - PSD a explicat de ce lipsește de la Congresul PNL. Reprezentanții partidului consideră Congresul PNL un eveniment politic, strict cu mize politice pentru membrii săi. „PSD îşi menține atât identitatea de unic partid de stânga, cât şi viziunea politică, care sunt diferite de partidele de dreapta. PSD consideră Congresul PNL un eveniment politic, strict cu mize politice pentru membrii săi. Reamintim că PSD şi PNL sunt şi membrii unor familii politice diferite. Prin urmare, menținem o separare clară între colaborarea la nivel guvernamental şi cea politică”, a transmis PSD.
13.00 - Ilie Bolojan a luat cuvântul, în aplauzele sălii. Bolojan a început prin a-și prezenta cariera politică și relația cu PNL, care i-a oferit șansa de a-și demonstra abilitățile. „Cei care vreți să puneți osul la treabă aveți în PNL un culoar să faceți asta”, le-a spus Bolojan liberalilor. El a făcut și o listă a erorilor: faptul că PNL a neglijat electoratul tânăr și dinamic a dus la pierderea legăturilor organice pe care le avea cu societatea civilă, dar și cu românii din diaspora.
Bolojan a vorbit și despre necesitatea de a recâștiga încrederea electoratului. Vom reinstitui practica de a organiza consultări cu societatea civilă, cu experți, a anunțat Bolojan.
Ordine în finanțele țării, bună guvernare și respectul pentru cetățeni sunt cei trei piloni pe care Bolojan spune că și-i asumă. Viitorul PNL nu va putea fi separat de rezultatele guvernării, a atenționat acesta.
Un partid se definește și prin adversarii lui, pe care Bolojan îi definește ca fiind: să obții o diplomă fără să înveți, să câștigi nemeritat fără să muncești, ca politician să promiți lucruri fără fundament.
“Noi nu promitem miracole, cei care au făcut ceva știu că rezultatele se obțin cu efort. Nu trebuie să vindem iluzii, dacă vrem să ne fie mai bine trebuie să avem un stat eficient care nu-și risipește banii. Vom moderniza România fără să ne pierdem rădăcinile, eu cred în PNL”, a mai spus Bolojan. Mai multe detalii, AICI.

12.55 - Florin Roman a fost printre puținii care au și criticat conducerea partidului. Acesta a spus că vocile liberalilor din țară trebuie să se audă. “Casa noastră are două etaje, la etaj stau șefii, la parter și demisol stau amărâții, adică noi”, a descris acesta partidul.
12.50 - “PNL a dus o bătălie, cea pentru propria existență și pentru salvgardarea democrației. România a rămas o democrație și este în mare parte meritul vostru, al liberalilor. E o mare onoare să lupți pentru destinul țării tale”, a spus ministrul Cātălin Predoiu, și el candidat pentru vice-președinție.
Acesta a menționat ca urmează și o bătălie pentru salvarea finanțelor țării și că PNL trebuie să-i susțină pe președinte și pe premier. “Cheia sunt primarii noștri pentru reconectarea cu electoratul nostru. Trebuie să mizăm pe primari și să avem grijă de ei, precum avem grijă de ochii din cap”, a mai spus Predoiu, un mesaj clar de încurajare pentru primarii liberali, destul de vulnerabilizați de ultimele scrutine.
Predoiu este cel care a adus în discuție și necesitatea reapropierii de SUA și a colaborării cu conservatorii europeni și americani.

12.40 - Ciprian Ciucu, candidat pentru o funcție de prim-vicepreședinte, a fost unul dintre puținii aplaudați ceva mai puternic. “Să știți că mergem la victorie”, a pus acesta.

12.15 - Nicoleta Pauliuc a vorbit despre violența împotriva femeilor și despre justiția socială. “Am transformat cea mai grea luptă a vieții mele, lupta cu cancerul, într-un deziderat”, a amintit aceasta. De altfel, Pauliuc a reușit să mai entuziasmeze sala, unde membrii par destul de apatici.

12.00 - Fără nicio emoție și cu aplauze abia auzite au fost validați cu unanimitate vicepreședinții regionali ai PNL și membrii Biroului Executiv al PNL, pe regiuni de dezvoltare.
- N-E – Alexandru Muraru, PNL Iași
- S-E – Alexandru Popa, PNL Brăila
- S-Muntenia – Toma Petcu, PNL Giurgiu
- S-V Oltenia – Gigel Știrbu, PNL Olt
- Vest – Gheorghe Falcă, PNL Arad
- N-V – Florin Birta, PNL Oradea
- Centru – Ion Dumitrel, PNL Alba
- București-Ilfov – Hubert Thuma, PNL Ilfov
11.52 - Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu a prezentat documentul programatic pe care l-a numit “Modernizare cu rădăcini”, “contribuția membrilor PNL”. Documentul are șapte capitole și este mai mult o declarație programatică a partidului, a spus Motreanu.

11.45 - Imediat după discursuri, președintele Nicușor Dan a plecat, iar pe drumul spre ieșire a fost oprit de liberalii dornici să facă o fotografie, chiar și câte un selfie cu el.

11.38 - Președintele PPE Manfred Weber, familia politică europeană din care face parte PNL, a transmis un mesaj video.

11.33 - Este de remarcat absența liderilor PSD. Cei ai minorităților sunt prezenți și au și adresat mesaje reprezentanților Congresului.

11.21 - Ionut Moșteanu, ministrul USR al Apărării, a luat cuvântul, vorbind despre miza mare a acestei guvernări, după ce României i-a trecut glonțul pe la ureche. “România este în cel mai bun punct în care putea fi, uitându-ne la ce a fost cu puțin timp înainte”, a spus acesta.
Vicepremierul a vorbit despre furia din societate și despre necesitatea de a “demola privilegii nedrepte”. Vom trage tare împreună, din partea USR, domnule premier, aveți toate susținerea, a spus Moșteanu: “E un moment în care ori rezolvăm, ori în 2028, foarte mulți dintre noi vom pleca acasă. Știm cu toții că nu e cea mai bună perioadă să fii liberal în Europa în perioada asta, dar haideți să arătăm că valorile liberale sunt corecte. Aveți în USR un partener”.

11.17 - De felul cum merg lucrurile în România depinde și felul în care merg lucrurile în Republica Moldova, a spus în deschiderea discursului președintele PAS Igor Grosu, totodată președinte al Legislativului de la Chișinău. O altă provocare este atenția permanentă a Federației Ruse față de noi. Ei ne privesc ca un tot întreg, ca pe o singură națiune, a adăugat acesta. Grosu a vorbit despre alegerile de la Chișinău din toamnă, unde alegerea e între drumul european și starea de incertitudine de acum. “Vă rugăm să ne fiți alături”, le-a spus aceasta liberalilor reuniți la București.

11.12 - Președintele Nicușor Dan este cel care a adresat primul mesaj, în care a ținut să puncteze faptul ca PNL a fost de partea bună a lucrurilor la alegerile prezidențiale. "Suntem obligați să reparăm în anii ce urmează toate lucrurile care au fost greșite în societate."

11.00 - Premierul Ilie Bolojan l-a întâmpinat pe președintele Nicușor Dan, care a ajuns încă de la deschiderea Congresului.

Zece liberali s-au înscris pentru cele patru funcții de prim-vicepreședinte: Valeriu Iftime, Adrian Veștea, Florin Roman, Alin Tișe, Nicoleta Pauliuc, Ioan Popa, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Mircea Minea și Cătălin Predoiu.
Pentru conducerea Curții de Arbitraj candidează Costică Lupușoru, Daniel Buda și Ciprian Dobre, iar pentru președinția Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori a fost depusă candidatura lui Virgil Guran.
Votul este secret pentru funcțiile de președinte, prim-vicepreședinți, președinte al Curții de Arbitraj și șef al Comisiei de Cenzori.
În cadrul congresului trebuie validați și cei opt vicepreședinți regionali, membri ai Biroului Executiv Național.
PNL transmite că acest congres este „un pas important pentru consolidarea partidului în fața noilor provocări politice”.