PNL îi cere lui Clotilde Armand să-și demită un consilier personal, acuzat că a condus fără permis o mașină de serviciu cu ITP-ul expirat

PNL îi cere lui Clotilde Armand să-și demită un consilier personal, acuzat că a condus fără permis o mașină de serviciu cu ITP-ul expirat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

PNL Sectorul 1 îi cere edilului Clotilde Armand să își demită un consilier personal care – potrivit unui proces verbal al Poliției Locale – ar fi condus maşina primăriei cu carnetul suspendat.

Cotidianul Gândul a scris despre modul în care – la începutul lunii ianuarie 2023 – Dragoș Constantin, consilier personal al primarului Clotilde Armand, ar fi condus fără permis.

Mai exact, bărbatul s-a urcat într-o mașină a Poliției Locale Sector 1, pe care a parcat-o la bordură, blocându-i unui bucureștean accesul la garaj.

ADVERTISING

Respectivul a sunat la poliție și a reclamat blocarea căii spre garaj. Iar când au venit, oamenii legii au încercat să identifice proprietarul SUV-ului Toyota parcat greșit.

Dintr-un proces verbal pe care îl prezintă Gândul reiese că la mașină s-a prezentat Dragoș Constantin, consilierul personal al primarului Clotilde Armand. Acesta a susținut, însă, că soția sa a condus Toyota care blocase garajul. Asta, deși mașina este înregistrată ca aparținând Poliției Locale a Sectorului 1. Și - pe cale de consecință - trebuia să fie utilizată doar de angajați ai administrației locale de sector.

ADVERTISING

În imaginile prezentate de Gândul, mașina Poliției Locale a Sectorului 1 arată ca o Toyota Rav 4. E o mașină scumpă, care costă, în acest moment, peste 40.000 de euro.

Potrivit procesului verbal întocmit de polițiști și prezentat de Gândul, la fața locului s-a prezentat „un lucrător din Cadrul Primăriei Sectorului 1”, care a adus actele mașinii. Iar din actele respective reieșea că ITP-ul autoturismului era expirat. Deci oricum mașina a fost scoasă ilegal pe drumurile publice, indiferent cine a condus-o.

ADVERTISING

Gândul a prezentat, însă, imagini în care se vede cum de la volanul mașinii respective nu coboară o femeie, ci un bărbat. Iar respectivul bărbat ar fi chiar Dragoș Constantin, susțin jurnaliștii.

Și tot Gândul a transmis că – potrivit informațiile sale – Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a deschis un dosar penal pe numele lui Dragoș Constantin, acuzat că a condus cu permisul suspendat.

În context, PNL Sector 1 i-a cerut public primarului Clotilde Armand să-și demită consilierul personal.

𝐎𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐣𝐚𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐂𝐥𝐨𝐭𝐢𝐥𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐦𝐚𝐧𝐝 (𝐈)𝐃𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬̦ 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧, 𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝐝𝐫𝐞𝐚𝐩𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐫𝐦𝐚𝐧𝐝, 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐬 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐮𝐜𝐚̂𝐧𝐝...

Publicată de PNL Sector 1 pe Miercuri, 8 martie 2023

„Tot PNL Sector 1 a cerut primarului Armand să-l demită urgent și pe șeful Poliției Locale, ca urmare a suspiciunilor de corupție investigate de Parchet la această instituție, aflată în subordinea directă a lui Armand, șeful investigat fiind desemnat direct de către aceasta pe funcție. Armand a preferat să tacă și să-l mențină în funcție.

PNL Sector 1 constată că sloganul mult trâmbițat de Armand și USR în campanii electorale, «Fără penali în funcții publice!» nu reprezintă nimic pentru aceștia, atunci când își protejează acoliții. Îi cerem lui Clotilde Armand să facă curat în Primăria Sectorului 1, luând măsurile care se impun!

Dacă la ilegalitățile comise de acoliții primarului mai adăugăm suspiciunile de incompatibilitate descoperite față de chiar persoana primarului sau ilegalitățile descoperite de Curtea de Conturi în primărie, avem tabloul macabru al minciunii și ipocriziei din mandatul lui Armand!”, se arată în comunicatul remis de PNL Sector 1 redacției Spotmedia.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇