PMP și-a desemnat candidații la alegerile parlamentare: Va fi și Elena Băsescu pe liste?

PMP și-a desemnat candidații la alegerile parlamentare: Va fi și Elena Băsescu pe liste?

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, va deschide lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor şi fostul ministru al afacerilor Externe şi al Justiţiei Cristian Diaconescu va fi primul pe lista pentru Senat în Bucureşti, la scrutinul programat în 6 decembrie.

Preşedintele PMP nu a confirmat şi nici nu a infirmat o candidatură a Elenei Băsescu la alegerile generale din acest an, explicând că subiectul nu a fost discutat în partid la şedinţa de duminică.

Anunţul privind validarea listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare programate pentru 6 decembrie a fost făcut, duminică după-amiază, de Eugen Tomac, la finalul şedinţei Colegiului Naţional al PMP.  

ADVERTISING

Preşedintele executiv al PMP, Marius Paşcan, va fi cap de listă în judeţul Mureş, a mai anunţat Tomac.  

"Viaţa merge înainte, democraţia nu poate fi suspendată, motiv pentru care şi noi, ca partid, ne-am pregătit de alegeri. PMP este al treilea partid ca număr de aleşi după PSD şi PNL, suntem încrezători în şansele noastre. Suntem singurul partid parlamentar care a cerut în Parlament să fie pus în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari. Este inadmisibil că niciun partid politic nu a depus în Parlament o iniţiativă prin care să reducă numărul de parlamentari”, a declarat Tomac. 

ADVERTISING
https://www.facebook.com/PartidulMiscareaPopulara.RO/posts/3555432917829311?__cft__[0]=AZVpaEG36mzc3UjRKR1USXh4s1cNJ7W0xDA2iexBeHCRh3okRWZBP-pfXWDmZbyD_DSQXQ0SIuBUw2VKRNpE3U5LiAcw_4S8e594eBU_5rWDYj1yNSlEXSv0HhbwPSAQIiWotojrf8zjYwzQpWfxMBdDtBTbTVBP-CqcKh545JBmz2ffceZe9PT6krr6BVR7MvMuFKBAgC1sVoku4lSnXqzT&__tn__=%2CO%2CP-R

El a catalogat drept "un afront direct la adresa democraţiei şi un mesaj de dispreţ faţă de cetăţenii români” faptul că de doi ani proiectul PMP privind aplicarea rezultatului referendumului din 2009 nu a fost dezbătut. 

ADVERTISING

Întrebat despre o candidatură a Elenei Băsescu pentru alegerile parlamentare din acest an sub sigla PMP la filiala Constanţa, preşedintele partidului a precizat că nu poate nici să confirme, nici să infirme informaţia.

Tomac a explicat că la organizaţia judeţeană Constanţa a fost stabilit primul pe lista pentru Senat, însă nu s-a decis cine va deschide lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor. 

"Nu pot să vă confirm şi nici nu pot să vă infirm. Tot ce pot să vă spun este că Elena Băsescu este membru PMP de la crearea partidului. La şedinţa de astăzi nu am discutat acest subiect”, a răspuns Tomac. 

Totodată, întrebat dacă va atinge scorul de 10% pe care declară că l-a stabilit, Tomac a precizat că "şi după alegerile parlamentare PMP va face ceea ce trebuie pentru ţară”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇