Parlamentul leton a aprobat vineri ca deputaţilor care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19 să le fie interzis să voteze şi să participe la discuţii în legislativ, informează Reuters.
Măsurile restrictive, care includ şi o reducere salarială, au fost aprobate cu votul a 62 de parlamentari din totalul de 100 şi vor fi aplicate de luni până la mijlocul anului 2022.
Letonia, ţară cu una din cele mai scăzute rate de vaccinare din Uniunea Europeană, a fost prima care a reimpus un lockdown în această toamnă, când un nou val de infectări ameninţă să copleşească sistemul medical.
Potrivit televiziunii de stat, nouă deputaţi au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19.
Interdicţia impusă parlamentarilor nevaccinaţi a fost necesară pentru a promova încrederea populaţiei în politicile guvernului de a aduce sub control epidemia, a declarat iniţiatorul legii, deputatul Janis Rancans, citat de serviciul de presă al legislativului.
Letonia, ţară cu 1,9 milioane de locuitori, a raportat până acum 236.765 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 3.646 de decese asociate COVID-19.