Orban s-a supărat pe unguri că au introdus iar reguli de tranzitare: E deranjant. Trebuie sesizată Comisia Europeană!

Orban s-a supărat pe unguri că au introdus iar reguli de tranzitare: E deranjant. Trebuie sesizată Comisia Europeană!

Premierul Ludovic Orban a anunțat, marți, că Ungaria a introdus din nou reguli de tranzitare, românii fiind afectați de aceste măsuri.

El a precizat că regulile sunt contrare tratatului Uniunii Europene privind libertatea de circulaţie.

Din nou Ungaria a luat măsuri care sunt contrare tratatului Uniunii Europene privind libertatea de circulaţie. Am primit sesizări de la oameni că nu li se permite tranzitul.

Autorităţile maghiare au instituit iar nişte reguli de tranzitare de către persoanele fizice care călătoresc nu în Ungaria, înţeleg dacă vor pentru Ungaria, cine se duce în Ungaria să instituie măsurile specifice de protecţie sanitară cum şi noi am instituit.

ADVERTISING

Din nou este afectată libertatea de circulaţie. Chiar mi se pare ciudat că principalele victime sunt cetăţenii românii”, a spus Orban.

El a dat exemplul unui tată, care a dorit sa tranziteze Ungaria pentru a merge cu fiica sa la un examen și nu i s-a permis.

Astfel, Orban i-a cerut ministrului de Interne, Marcel Vela, să vorbeasca ministrul de Interne maghiar pentru a fi asigurată libertatea de circulație.

Solicitarea mea către dumneavoastră este să interveniţi de urgenţă pe lângă omologul dumneavoastră maghiar, să formulaţi o solicitare fermă privitor la asigurarea libertăţii de circulaţie.

ADVERTISING

Sunt familii care au plecat împreună, un tată care a vrut să-şi ducă fata să dea examenele şi care nu a fost lăsat părintele să se ducă cu fata pentru că i s-a cerut contract de muncă în original şi nu i s-a permis tranzitarea Ungariei în absenţa unui contract de muncă în original”, a mai transmis premierul.

În replică, Marcel Vela a afirmat că miercuri va avea o videoconferinţă cu comisarul european pe Afaceri Interne, în cadrul căreia îi va prezenta această problemă.

Mâine la ora 15 o să am o videoconferinţă cu doamna comisar Ylva Johansson pe tema migraţiei şi o să ridic şi problema întâlnită la frontiera cu Ungaria. Într-adevăr, comportamentul partenerilor maghiari lasă de dorit pentru că noi am avut toată deschiderea inclusiv pe zona transfrontalieră”, a explicat ministrul Afacerilor Interne.

ADVERTISING

Premierul arată că nu este prima dată când românilor li se pun astfel de piedici, afirmând că situația este deranjantă.

Orban i-a cerut ministrului de Interne sa sesizeze Comisia Europeana, în cazul în care dupa discuțiile cu autoritățile maghiare acestea nu renunță la măsuri.

Trebuie sesizat la nivelul Comisiei Europene pentru că nu putem accepta o mare parte dintre cetăţenii români care se deplasează spre ţări din Europa spre Austria, spre Germania, spre Franţa trec prin Ungaria. E a nu ştiu câta oară când li se pun astfel de piedici izvorâte din acte administrative care parcă sunt cu dedicaţie, asta chiar e deranjant, vă spun sincer.

Comunicaţi şi cu omologul maghiar şi, în cazul în care nu renunţă la astfel de măsuri discriminatorii şi contrare legislaţiei la nivel european, trebuie sesizată Comisia Europeană şi acţionat la nivel european pentru a se impune respectarea acestor reglementări”, a mai declarat premierul.

Citește și Cum răspunde România provocărilor venite dinspre Budapesta, care sunt condițiile pentru Republica Moldova și cum iese UE din criza Covid-19 - Interviu cu ministrul Aurescu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇