Orban: Numărul de infectări a crescut pentru că o instituţie controlată de PSD, Curtea Constituţională, a decis să lase Guvernul fără niciun fel de instrument legal

Orban: Numărul de infectări a crescut pentru că o instituţie controlată de PSD, Curtea Constituţională, a decis să lase Guvernul fără niciun fel de instrument legal

Premierul Ludovic Orban critică din nou Curtea Constituţională a României (CCR) susţinând că deciziile luate de aceasta şi cele de tergiversare în Parlament a adoptării actului normativ care permite carantinarea, izolarea şi internarea persoanelor infectate şi contagioase sunt cauzele creşterii numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

„Faptul că a  crescut numărul de infectări – o spun clar şi datele statistice arată de ce a crescut numărul de infectări – pentru că o instituţie controlată de PSD, Curtea Constituţională, a luat decizia să lase douăzeci şi ceva de zile Guvernul fără niciun fel de instrument legal pentru a putea opri răspândirea virusului.

ADVERTISING

Şi între momentul deciziei Curţii Constituţionale şi momentul în care a catadicsit majoritatea PSD-istă din Parlament să adopte legea şi să ne dea instrumente, numărul de cazuri a crescut de la sub 400 în săptămâna anterioară până la peste 1200 de cazuri”, a declarat Ludovic Orban sâmbătă după-amiază, la Sighetu Marmaţiei, unde a participat la lansarea candidaţilor filialei locale a partidului pentru alegerile locale programate pentru 27 septembrie. 

Orban: Avem probleme din cauza unei legi idioate care a fost impusă de PSD. E făcută cu schepsis, să bage în faliment o grămadă de companii

ADVERTISING

Şeful Guvernului a adăugat că se constată o stopare a creşterii numărului de îmbolnăviri  şi chiar o uşoară tendinţă de scădere a acestora, fapt datorat măsurilor luate de către autorităţi. 

„Faptul că am reuşit să oprim creşterea, care de regulă este o creştere în progresie geometrică, faptul că de cinci săptămâni reuşim să nu crească numărul de cazuri – dimpotrivă, există săptămâna asta o tendinţă de reducere a numărului de cazuri se datorează faptului că am luat măsuri bune. Vom lua, în continuare măsuri bune” a mai spus Orban.

ADVERTISING

USR-PLUS și PNL și-au asumat în scris un angajament pentru București, cu Nicușor Dan primar și Vlad Voiculescu viceprimar


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇