Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a anunţat că nu îi va mai ierta pe cei care fac rău partidului, precizând că nu i se pare normal ca pe anumite conturi de Facebook ale unor colegi să fie atacat mai des decât pe o pagină de socializare a Partidului Social Democrat (PSD).
“Nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău PNL, pentru că nu mi se pare normal ca pe anumite conturi şi pagini de Facebook ale unor colegi care spun că sunt liberali eu să fiu atacat mai des decât o pagină de Facebook a PSD. În mare parte faptul că şi voi o simţiţi în fiecare zi pentru că voi staţi la firul ierbii, voi sunteţi în legătură cu oamenii şi simţiţi că există o descreştere a PNL, vreau să ştiţi foarte limpede că nu are nicio legătură cu modul în care m-am comportat eu şi susţinătorii mei.
Campania mi-am dus-o echilibrat, constructiv, cu mesaje pozitive, de fiecare dată când am fost confruntat cu atacuri, am preferat să nu răspund, rareori s-a întâmplat să spun ceva critic despre un coleg”, a declarat Ludovic Orban, duminică, la Călăraşi.
El a precizat că şi-a apărat colegii în cele mai dificile situaţii în care aceştia s-au aflat.
“Eu sunt omul care am apărat oamenii în cele mai dificile situaţii, Flutur era masacrat pe toată media naţională şi cu toate astea eu i-am luat apărarea, m-am dus alături de el în Suceava, l-am reîntărit, am susţinut proiecte prin care practic el a fost ajutat în competiţia electorală din Suceava şi a reuşit să recâştige preşedinţia Consiliului Judeţean. M-aş fi bucurat dacă ar fi câştigat şi alegerile parlamentare, numai că alegerile parlamentare se pare că nu au mai reprezentat o prioritate pentru că pentru prima oară în Suceava noi am luat sub media partidului”, a explicat liderul PNL.
Ludovic Orban a mai declarat că părinţii săi l-au crescut să fie om şi a menţionat că a rămas uman indiferent cât de sus a ajuns. De asemenea, acesta a adăugat că pentru ca liberalii să rămână la guvernare, trebuie menţinută coeziunea actuali coaliţii şi trebuie consolidată majoritatea parlamentară.
Congresul PNL, în care liberalii își vor alege viitorul președinte, va avea loc pe 25 septembrie, principalul contracandidat al lui Ludovic Orban fiind premierul Florin Cîțu.