Premierul Ludovic Orban l-a apostrofat, vineri, pe ministrul de Interne, Marcel Vela, căruia i-a cerut toleranță zero față de intracționalitate și să nu stea numai cu ochii pe infractori.
Ludovic Orban a declarat vineri înaintea ședinței de Guvern că îl încurajează pe Marcel Vela să transmită Poliției și Jandameriei că trebuie să intensifice lupta împotriva rețelelor infracționale, împotriva clanurilor interlope, fără menajamente.
„Toleranță zero față de infracționalitate”, a spus Orban.
Ministrul Vela a răspuns că a înțeles.
„Suntem cu ochii pe ei”, a spus acesta.
Șeful Guvernului i-a cerut să nu fie „doar cu ochii” pe infractori.
„Dacă numai vă uitați la ei, vă dați seama... Să fiți cu altceva pe ei”, a spus Orban, ministrul de Interne replicând că stă „și cu legea”.
Cei care privesc: Vela, Despescu, Berechet
Premierul i-a mai cerut lui Marcel Vela o mai bună colaborare cu toți factorii instituționali implicați, cu justiția, cu procurorii și instanțele, pentru a se asigura o eficiență maximă la intervenții.
„Acolo unde sunt șefi de poliție care nu iau măsuri împotriva rețelelor infracționale trebuie schimbați fără menajamente”, a mai spus Ludovic Orban.
Marcel Vela a precizat că au fost demarate mai multe controale, inclusiv la București, unde este trimis Corpul de Control al ministrului.
Reacția vine în urma scandalurilor repetate din ultima perioada în legătură cu influența clanurilor mafiote și modul în care poliția gestionează infracționalitatea.
Poliția Capitalei pusă în genunchi în fața interlopilor de șeful Bogdan Berechet