Premierul Ludovic Orban a afirmat, sâmbătă, că nu există „niciun motiv” pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului, deoarece acesta „şi-a făcut datoria cu vârf şi îndesat”, iar un asemenea demers ar arăta „iresponsabilitatea” PSD.
„Să vii să depui moţiune de cenzură fără niciun fel de motivaţie palpabilă, să creezi instabilitate politică şi instituţională într-o situaţie de criză arată iresponsabilitatea acestui partid care se numeşte PSD. Nu există niciun motiv pentru o astfel de moţiune de cenzură.
Guvernul şi-a făcut datoria faţă de România cu vârf şi îndesat, Guvernul pe care îl conduc este un Guvern care a fost supus unui efort fără precedent şi, pe de o parte, am luptat cu toate armele aflate la dispoziţie contra epidemiei, pe de altă parte, am reuşit să diminuăm efectele economice negative ale crizei provocate de epidemie", a declarat Orban, după şedinţa conducerii PNL.
Guvernul a adoptat "aproape toate măsurile" din cadrul Programului de relansare
"Eu cred că mergem în faţa românilor cu fruntea sus, putem să ne uităm în ochii oamenilor şi chiar aş putea să vă spun că avem grijă faţă de oameni şi facem lucruri care nu se fac în alte guverne europene. Să creşti alocaţii, să creşti pensii în perioade de criză, în perioade de cădere economică, reprezintă un efort uriaş pe care îl facem tocmai din grijă faţă de oameni", a susţinut liderul PNL.
Prim-ministrul a adăugat că se bazează pe susţinerea în Parlament a oricărui parlamentar "care are o urmă de bun simţ şi înţelege că România are nevoie de guvernare stabilă, de o concentrare a eforturilor tuturor instituţiilor pentru stăvilirea epidemiei şi pentru relansarea economică".
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, joi, că social-democraţii au decis depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Orban în luna august.